Cum l-a „îmbolnăvit“ PSD pe Florian Coldea fix înainte de Congres

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Comisiei pentru controlul activităţii SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a decis reprogramarea audierii lui Florian Coldea, fost director-adjunct al SRI, pentru că ar fi fost „răcit“. Într-o declaraţie pentru site-ul ziare.com, Coldea l-a contrazis pe Manda spunând  că se poate prezenta oricând în faţa parlamentarilor şi că amânarea a fost impusă de membrii comisiei, acolo unde PSD şi ALDE au majoritatea.

 „Nu există o contrazicere. A precizat că nu are nicio problemă să fugă de comisie, că vine la comisie. A spus că este răcit“, a replicat, în apărarea sa, Claudiu Manda, într-o declaraţie dată la Antena 3.

Manda l-a reprogramat pe Coldea săptămănă vitoare, la câteva zile după ce va avea loc Congresul PSD, unde Liviu Dragnea, suspectat că a participat al chermezele serviciilor secrete, va primi un nou vot de încredere. Săptămâna trecută a fost audiat fostul şef al SRI George Maior, care le-a povestit parlamentarilor faptul că numeroşi politicieni şi reprezentanţi ai instituţiilor de forţă, printre care Liviu Dragnea şi Laura Codruţa Kovesi, au participat la petrecerile organizate de SRI. Declaraţiile lui Maior din cadrul Comisiei, confirmate chiar de Claudiu Manda, au fost primite cu ostilitate de Liviu Dragnea, în condiţiile în care acesta se prezintă drept adversari „statului paralel“. „Ori se luptă cu sistemul, ori a stat la masă cu sistemul? Trebuie să lămurească aceste lucruri“, a declarat unul dintre vicepreşedinţii PSD pentru „Adevărul“. De altfel, Dragnea a evitat cu îndârjire să spună dacă a fost sau nu la mesele SRI.

„PSD preferă să se facă de râs“
Deputatul USR Lucian Viziteu a cerut marţi, în cadrul Comisiei SRI, ca Liviu Dragnea să fie audiat în 20 martie, dar cererea a fost respinsă, după ce reprezentanţii PSD-ALDE în comisie au votat împotrivă. Deci nici măcar după Congresul PSD Liviu Dragnea nu va fi audiat. „Refuzul de a-l audia pe domnul Dragnea vine în condiţiile în care parlamentarii PSD-ALDE au amânat şi audierea domnului Coldea, pentru o dată ulterioară Congresului PSD. PSD-iştii sunt atât de disperaţi să-l servească pe domnul Dragnea, încât preferă să se facă de râs în spaţiul public, cu afirmaţii mincinoase, decât să rişte că domnul Coldea să fie audiat înainte de Congresul PSD“, a scris Lucian Viziteu pe Facebook.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite