Cum să te lupţi cu sistemul când devii parte din el: cazul USR

Dacă vrei să fii partid naţional, nu ai cum să deserveşti interesele unei minorităţi din electorat, iar dacă reprezinţi doar acea minoritate, nu poţi avea speranţe la un procentaj mai mare.

Uniunea Salvaţi România se va confrunta cu o problemă strategică dacă va continua pe două paliere de comunicare. Este un partid nou-construit, a picat în picioare, dar în fugă, la ultimul scrutin. Peste patru ani, problema aceasta îi va hăitui - şi chiar dacă pare departe, o decizie acum le-ar formula mult mai bine acţiunile viitoare. Momentan, comunicarea lor este haotică, comunicatorii sunt de calitate, dar ne-omogeni în mesaje şi conducerea partidului nu pare să treacă peste o barieră media mai degrabă aservită partidelor din Establishment. 

Bref, la un moment dat, preferabil cât mai repejor, conducerea USR trebuie să se hotărască dacă imaginea de partid antisistem mai are sens. De vină este un mecanism de „Catch 22”: dacă vrei să fii partid naţional, nu ai cum să deserveşti interesele unei minorităţi din electorat, iar dacă reprezinţi doar acea minoritate, nu poţi avea speranţe la un procentaj mai mare de 15-20% la următoarele alegeri, chiar şi cu canibalizarea PNL-ului. 

Decizia de schimbare a USB într-un efort naţional a fost una bună, în retrospectivă, dar aduce şi anumite provocări de imagine, după cum scriam mai sus. Printre cele mai importante este lipsa oamenilor, fapt evident în alegerea candidaţilor. Fără să-l fi votat pe Nicuşor Dan sau partidul pe care-l conduce, nu am fost fericit să văd că o parte din echipa de la locale şi-a găsit locul pe lista de la alegerile parlamentare.

Electoratul care a votat salvarea Bucureştiului ori aşteaptă întâi salvarea României, ori realizează că parvenitismul politic e cam acelaşi, indiferent cum îţi vinzi imaginea partidului.

Puteţi numi fenomenul oricum doriţi, eu nu prea văd diferenţa între traseismul extern şi intern, între partide sau într-un partid. Susţinătorii USR ar spune că este o banalitate, o decizie politică logică, de a trage lista în sus cu nume deja cunoscute. Fie. Dar cum jucăm lucrurile, atunci, dacă USR-ul îşi doreşte o imagine de partid alternativă? Folosesc aceleaşi tactici ca ceilalţi? 

Am urmărit, cumva într-o tangentă la cele de mai sus, prestaţia doamnei deputat Chichirău într-o emisiune de la Antena 3. Este al doilea articol la rând în care fac referinţă la dânsa, îi cer scuze că o folosesc drept exemplu iar, dar faptul că apare atât de des pe radar cumva subliniază ce spuneam mai sus, apropo de comunicatori. Sunt puţini. 

Doamna Chichirău a răspuns unor grosolănii ale unuia dintre personajele mai exotice ale postului Antena 3 într-un mod demn, dar care evidenţiază golful imens de percepţie între ce ar trebui să spună comunicatorul unui partid politic clasic, naţional şi reprezentantul unui partid de nişă.

Oamenii muncesc, ca să aibă din ce trăi. Dacă ai din ce trăi, nu ai de ce să munceşti, asta este evident - şi te poţi dedica unor cauze. Eu am din ce trăi. 

şi

Românii din străinătate au susţinut ţara asta mai mult decât orice investitor străin. Noi suntem cei care au muncit în străinătate. Ne-am dus acolo, am fost singuri, pentru că voi jefuiţi ţara asta - şi ne-am chinuit şi am fost săraci, pe picioarele proprii. Pentru că voi sunteţi corupţi şi furaţi. De asta am plecat în străinătate.

La al doilea citat îţi vine să o aplauzi. Mesajul (chiar dacă adresat mai degrabă televiziunii, aş zice) este emoţionant, puternic, personal, şterge pe jos cu o clasă politică cel puţin coruptă şi cu acoliţii săi. Să ridici în slăvi diaspora la Antena 3, să spui că există oameni care n-au nevoie să muncească, însă, la un post cu o audienţă unde media de vârstă este undeva între pensionar şi mort... Ok, sunt fapte de curaj, dar nu şi bună comunicare politică. Nu o învinuiesc pentru sinceritate, doar spun că părerile unui om realizat în străinătate şi nuanţele aferente unei vieţi profesionale realizate sunt exotice în mahalaua locală; dictatura preconcepţiilor populare cu privire la politicieni (care fură de la oameni) şi oameni realizaţi profesional (care sigur au furat) este una grea. 

Doamna respectivă este strict un exemplu şi fac referinţă inclusiv la ce am mai scris pe tema clivajului dintre Nicuşor Dan şi Clotilde Armand, tot ca un subiect de diferenţe ideologice. Sper din toată inima să fie acest articol şi ultimul. Chiar promit să nu mă mai ating de subiectul USR o vreme! Jur pe Cthulhu!

Dar soluţiile sunt multiple, iar dacă USR doreşte să-şi păstreze puritatea ideologică - care mie încă mi-e neclară, acesta fiind şi motivul pentru care nu i-am votat de nicio culoare, atunci trebuie să-şi hotărască destinul. 

O variantă de nişă ar împinge vectorii de imagine către aceleaşi idei care au definit partidul în alegeri (toate). O variantă naţională, chiar şi urbană, ar implica unificarea discursului la un nivel ceva mai coerent. În fine, o variantă hibridă ar implica populism şi independenţa comunicatorilor, să ascultăm oamenii şi nu partidul. 

Experienţa doamnei Chichirău la TV arată şi o anumită reacţie adversă a mass-mediei, chiar la un post nu inamic USR-ului. Oamenii nu ştiu de unde să-i ia, în afara bidimensionalităţii aferente anti-establishment. Dar atât. Cu greu găsesc opinii sau poziţionări coerente, de sus până jos în USR, pe o temă, din partea membrilor sau comunicatorilor. Şi asta, ca să mă exprim liber, dă la gioale mai mult decât orice. 

Ca un mic anarhist, aş vedea în varianta hibridă, pe care o prefer, şi un război de gherilă, pe toate fronturile Parlamentului şi ale instituţiilor statului. Aici, deputaţii şi senatorii devin vectori individuali de imagine, tacticile fiind singurele care îi definesc drept userişti.

Soluţia hibridă implică tactici serioase de gherilă, care să folosească internetul şi vocea populară: adus oameni normali, votanţi zilnic prin Parlament, la comisii, în plen, făcut tot ce se poate pentru a-i hărţui pe etatiştii aşezaţi în fostul sistem. Părerea mea este că această variantă este unica şansă de supravieţuire în actualul format. Altfel, USR se pierde între neclaritate ideologică şi activism individual.