Cum ne macină şi azi viaţa fosta Securitate

Aşa după cum era de aşteptat, decizia CCR referitoare la colaborarea socotită nu tocmai corectă şi defel în specificul Statului de drept dintre SRI şi DNA, fie şi numai în operaţiunea de identificare şi trimitere în justiţie a marilor corupţi, dar şi OUG care sparge şi nu sparge respectivul „binom” au ţinut capul de afiş al săptămânii pe cale să se încheie.

Aşa se explică numeroasele apariţii televizate ale şefei DNA, dna Laura Codruţa Kövesi, care a ţinut să ne asigure - şi bine a făcut - că deşi va fi mai dificilă, lupta împotriva corupţilor nu va înceta. Ale preşedintelui Curţii Constituţionale, dl. Augustin Zegrean care, în interviul acordat Ramonei Avramescu şi difuzat marţi de TVR, mi s-a părut în fine coerent şi mai apropiat de prestanţa pe care i-ar fi solicitat-o funcţia exercitată destul de haotic vreme de şapte ani. Ale ministrului Justiţiei, dna Raluca Prună. Dar şi ale reprezentaţilor diferitelor organizaţii profesionale şi cetăţeneşti care socotesc că felul în care atât CSAT cât şi guvernul Cioloş au înţeles să rezolve, fie şi numai provizoriu, problemele ivite ca urmare a deciziei CCR.

E până la urmă firesc ca o ţară încă traumatizată, încă nevindecată de acţiunle criminale ale fostei Securităţi  ale cărei abuzuri nu doar din vremea dejistă, ci şi din cea ceauşistă, nu au fost defel pedepsite, fosţii ei slujbaşi fiind şi azi acoperiţi, protejaţi şi primind pensii mari, mult mai mari oricum decât cei ai căror viaţă au hăituit-o şi nenorocit-o, chiar dacă fostul preşedinte Traian Băsescu s-a jucat de-a condamnarea comunismului, să se teamă de reînvierea practicilor acesteia. Preşedinţii României, indiferent că s-au numit Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu sau Klaus Iohannis, nu au făcut nimic notabil spre a ucide o dată pentru totdeauna fantoma fostei instituţii de tristă amintire. Care nu a fost nicicând nici democratică, nici bună, nici utilă, nici patriotică. A fost mereu anti-umană şi anti-românească.

În acelaşi nimic plin de consecinţe negative s-au complăcut şi succesivele CSAT-uri, şi succesivele guverne, şi succesivele parlamente. În componenţa acestora din urmă regăsindu-se uneori, imoral, lăbărţat şi scandalos, şi componenţi ai fostei poliţii politice, personajele cele mai cunoscute în acest sens fiind Ristea Priboi, un răsfăţat al  PSD-ului condus la acea vreme de Adrian Năstase, şi Ilie Merce, mândria PRM-ului, un partid toxic care sper să fi murit odată cu imundul lui creator.

Din păcate, chiar dacă şi-a primenit efectivele nici actualul SRI nu a izbutit să ne convingă că ar fi fundamental diferit de fosta Securitate. Şi cum ar fi reuşit dacă, de pildă, actualul său director, dl. Eduard Hellvig, un om tânăr, şcolit, a acceptat să stea alături de dezgustătorul Iulian Vlad. Un dinozaur securisto-comunist care se plimbă liber, care e acceptat la sindrofii şi despre care chiar se insinuează că ar fi facilitat victoria Revoluţiei din Decembrie 1989.

Acest nimic vinovat şi colectiv se decontează dramatic chiar în aceste zile şi săptămâni. Când cei mai mulţi cetăţeni ai României, deşi se declară adversari ai corupţiei şi susţinători ai luptei anti-corupţie, nu vor cu nici un chip să admită ca SRI să fie implicat, nici măcar cu echipamentele sale, în operaţiunile menite să îi aducă în faţa justiţiei pe cei ce au furat şi continuă să fure. Cetăţeni ce nu acceptă defel că lupta anti-corupţie e o chestiune de siguranţă naţională. Şi că, astfel fiind, ea ar presupune şi o limitare, obligatoriu temporară, dar şi controlată, a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, constituţionale.

Pe mine, cetăţean cinstit, care o viaţă întreagă am trăit din salariul bun, prost de bugetar -o categorie demonizată în vremea lui Traian Băsescu , nici azi agreată, pusă la zid seară de seară de jurnalişti mânjiţi de teapa unui Bogdan Chirieac- chiar nu m-ar îngrijora deloc ca telefonul să îmi fie ascultat ori comunicaţiile prin poşta electronică supravegheate. Pentru simplul motiv că nu am nimic de ascuns. Că pe dl. Călin Anton Popescu –Tăriceanu ascultarea îl interesează, îl îngrijorează e treaba domniei-sale. Cu atât mai mult cu cât domnia- sa şi părerile sale referitoare la marele deficit democratic ce nu îl lasă pe el şi pe alţii de calibrul lui să îşi facă de cap nu valorează în ochii mei nici cât o ceapă degerată. Cum nici dl. Tăriceanu şi nici comilitonii domniei-sale  nu valorează mai mult de atât.

Spun şi scriu toate acestea asumându-mi riscul ca cineva precum dl. Ion Cristoiu să mă acuze că aş fi parte din Divizia Presă a Binomului. Spun şi scriu toate acestea fiindcă nu vreau ca Securitatea să mai recidiveze în a doua sa victorie, pe care o intuia foarte bine, în urmă cu ani, disidentul Adam Michnick. Scriu şi spun toate acestea fiindcă cred în şi admir munca d-nei Laura Codruţa Kövesi. Cea care îmi dă speranţa că aş putea să îmi trăiesc ultimii ani ai vieţii într-o ţară cât de cât normală. Aşa cum nu au făcut-o pentru că nu au vrut şi nu vor să o facă nici dl. Iliescu, nici dl. Constantinescu, nici dl. Băsescu şi nici dl. Iohannis. Şi nici Anton- Călin Popescu Tăriceanu. Dar nici Ion Cristoiu sau Bogdan Chirieac. Ba chiar nici Cornel Nistorescu, autorul unui jenant editorial publicat joi pe cotidianul.ro. Inspirat probabil de perioada în care, la ordinul lui Nicolae Ceauşescu, se închina la mormântul ayatolahului Khomeini.