Politică

articolul anterior articolul urmator

Cum a pierdut PSD în doar câteva zile alegerile viitoare

81
20 Aug 2018 16:28:48
Liviu Iolu

PSD încă părea un partid solid chiar şi după un an şi jumătate de guvernare anemică, trei premieri schimbaţi, sute de zile de proteste de stradă, un preşedinte de partid dublu condamnat penal şi multe alte gafe zilnice din cauza incompetenţei miniştrilor. Partidul stat a pierdut însă viitoarele alegeri pe mâna sa în doar câteva zile.

Pesta porcină africană şi intervenţia jandarmilor la protestul Diasporei sunt crucile care vor fi puse la următoarele alegeri pe fostul mare partid lansat de Ion Iliescu.

Spun că PSD părea încă solid pentru că practic prin modul său de a guverna împărţise lumea în două tabere cu convingeri din ce în ce mai puternice pro şi contra. Nimeni nu câştiga şi nimeni nu pierdea prea mulţi adepţi în războiul ăsta de uzură. Dragnea nu făcuse, de când a preluat guvernarea, decât să radicalizeze electoratul propriu împotriva celor care „vor să fure guvernarea legitimă“ – electorat care îi rămăsese oarecum aproape inerţial pentru că oamenii acceptă cu greu că au greşit atunci când au ales – şi cetăţenii care şi-au dat seama cât de toxică este de fapt guvernarea roşie.

Vara lui 2018 este însă momentul în care PSD s-a prăbuşit prin două evenimente care nu vor putea fi explicate oricât de mulţi bani vor fi băgaţi în propaganda de partid şi de stat. Şi nu vor putea fi explicate propriului electorat, cel care atunci când a votat PSD a crezut că scandalurile vor fi puţine, că ţara va fi stabilă şi că guvernul PSD va fi coerent şi nu va face schimbări bruşte de direcţie. Frica celor care îndeobşte votează PSD este frica de nou, frica de schimbare a unui mod de viaţă cunoscut. Sunt mulţi oameni buni care votează PSD, muncitori, mici antreprenori de la ţară care nu-şi doresc mutări de direcţie pentru că li s-ar schimba lumea şi ei cred că s-ar adapta greu. Unii dintre ei au mai făcut în trecut experimente, au votat altceva şi acel altceva le-a tulburat apoi existenţa pentru că nu le-a ascultat vocea.

PSD însă va plăti două evenimente pe care le-a gestionat catastrofal.

Apariţia şi răspândirea pestei porcine africane loveşte în mulţi oameni din bazinul electoral al PSD. Şi loveşte crunt. Mii de gospodării cu zeci de mii de porci sacrificaţi vor pătimi anul acesta din incompetenţa unui guvern care vorbeşte mult şi acţionează debil. Cei de la ţară înţeleg uşor acum ce înseamnă un ministru incompetent, un guvern care nu are coordonare. Şi înţeleg lipsa de empatie cu care sunt trataţi, dincolo de banii pe care-i vor primi pentru pierderile de animale. De când a apărut pesta porcină oamenii nu au fost sfătuiţi, nimeni nu le-a vorbit despre efecte şi despre paşii care se fac mai departe. Mulţi fermieri mici şi mari care aveau abatoare au înţeles abia acum ce se întâmplă când singura modalitate de guvernare pe care o ştie PSD este „merge şi aşa“. Fermierii sunt oameni care au învăţat mult în ultimii ani, care ştiu care-s drepturile lor şi care începuseră să aibă exporturi consistente în afara ţării. Pentru mulţi dintre ei piaţa Uniunii Europene se va închide pentru mulţi ani de acum înainte şi ei ştiu că guvernul PSD nu a făcut mai nimic să împiedice asta.

Al doilea eveniment care distruge încrederea propriului electorat în PSD este intervenţia brutală la protestul Diasporei. Acolo, în piaţă, se aflau mii de oameni care au venit în vacanţă acasă. De la protest au plecat la familiile lor din toată ţara, la părinţi şi bunici. Vor umbla pe la rude, acolo unde mulţi stau captivi cu urechile la televiziunile de propagandă Guvernamentală, şi vor povesti la prima mână ce li s-a întâmplat. Aceşti oameni muncitori, pe care PSD i-a tratat cu gaze lacrimogene şi bastoane, vor sparge acel zid dintre manipulare şi adevăr. Adevărul pe care ei îl vor rosti în satele şi oraşele decuplate de la actualitatea politică va fi mai puternic decât orice adevăr ar veni de la partidele de opoziţie. Pentru că aceşti oameni sunt de încredere şi ei sunt susţinătorii familiilor lor rămase în ţară. Oricât ar plânge fals doamna Carmen Dan la televizor, oricâte promisiuni va face Liviu Dragnea de azi înainte, PSD nu va mai putea recupera pierderile din aceste zile.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

81 Comentarii

Radu Mircea
20.08.2018, 16:49:25

# Liviu lolu Nu va grabiti sa desfaceti shampania parastasului PSD . Dragnea daca nu-l incalta solutia definitiva de trei ani juma' la Jilava inainte de alegeri , mai are doua carti tari in mina : ORGANIZEAZA SI NUMARA VOTURILE ALEGERILOR !!! De ce credeti ca i-a ingrasat pe primari ??? De ce le-a dat voie sa aibe afaceri cu primaria ??? De ce conflictul de interese este ca si sters din codul penal ??? De ce le-a dat voie sa-si stabileasca singuri leafa ??? Toate au un pret si asta se va vedea la alegeri . Nu uitati ca 80 % din primarii nu se pot sustine singure si intind mina la rectificarile bugetare .

+28 (34 voturi)
🖕
20.08.2018, 16:51:00

Da, și eu sper să piardă PSD alegerile. Dar cel mai bine pentru țara asta și pentru alegătorii captivi ai PSD-ului ar fi să se desființeze, oamenii să fie obligați să gîndească încotro să se reorienteze. Pe de altă parte să nu ne îmbătăm cu apă rece: PSD&susținătorii sînt emanația poporului român, cam greu de cap. Ceea ce mi se pare o așteptare rezonabilă este ca pierderea pe care sigur o va suferi PSD, și care nu se datorează erodării prin guvernare - basme, să fie contrabalansată de creșterea sufragiului pentru partidele democratice (exclus Alde și UDMR).

+10 (16 voturi)
Stefan din Nord
20.08.2018, 16:52:02

In mod normal ar trebui alternanta la guvernare Dupa 4 ani astia ce bat si gazeaza populatia nevinovata a tarii trebuie sa lase locul lui Mandolina lui Tolomac si lui Chichirau Fiindca Romania asa trebuie sa mearga un pas inainte ,doi inapoi

-9 (19 voturi)
Mircea B.
20.08.2018, 17:13:17

Stefan de unde s-agață harta Nu așa. Cine a promis, adică PSD si alde, sa facă, ca de asta au câștigat alegerile. Vine 20 20. ce ai promis tu pesede alde? 8 spitale judetene, 2000 de gradinite, 1000 km de autostrada. Ce ai facut? Zero ! Zero, attunci mars in opozitie, da nu la frecat menta, ci la ..betoane ! Toti membrii si suporterii pesede (imi pare rau pentru tine), incepand cu 20 20 la betoane și cazmale ! Toti, de la Dragnea pana la aia cu busola. Asa cum sclavii au facut piramidele, faceti 8 spitale, 2000 de gradinite si 1000 km de autostrada ! Apoi program de voie. PS. Iar astia care vin la putere, treaba lor, daca promit si nu fac- la betoane !

+6 (12 voturi)
_wakki m
20.08.2018, 17:17:39

nu băiete așa vrea stăpânul tău putler să meargă Romania, un pas înainte doi înapoi ieși la raport și spune-i că avem un număr de înmatriculare pentru el

+3 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (81)

Modifică Setările