Cum va rata România alegerile europarlamentare din 2019

Astăzi este ultima zi a anului 2018. Teoretic, de mâine, timp de şase luni, destinele Uniunii Europene vor fi în mâinile României, mai exact ale Guvernului României. Evident, acest lucru ar trebui să ne bucure, însă la ce Guvern avem, ne cuprinde, vorba poetului George Topârceanu, „o tristeţe iremediabilă“.

România încă nu are un buget aprobat pentru 2019. De mâine, preluăm Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Adică vom uimi Europa cu incompetenţa tipică a politicienilor români. Dacă nu ar fi tragic, aş zice că ne vom prăpădi de râs la gafele viitoare ale Guvernului României. Parlamentul şi Guvernul României sunt subordonate voinţei unui singur politician, Liviu Nicolae Dragnea şi unei ţinte precise: „scăpaţi politicienii infractori de puşcărie!“. Desigur, cu voia dumneavoastră, primul pe listă, Liviu Nicolae Dragnea! Iar ultimul, evident, Ion Iliescu.

Nu are rost să reluăm aici faptul că Ion Iliescu este „the mastermind“ a tot ce s-a petrecut cu România în ultimii 29 de ani. Am afirmat asta încă din 10 iunie 2018, deşi alţii şi-au asumat-o prin decembrie 2018. Azi vom vorbi despre cum România va greşi în mod zdrobitor la viitoarele alegeri europarlamentare din 2019.

În primul rând, estre cunoscut că încă este discutabil dacă legislaţia electorală se poate sau nu modifica într-un interval de cel puţin şase luni înainte de alegeri. Ori, alegerile europarlamentare vor fi organizate în intervalul 23-26 mai 2019, practic către finalul Preşedinţiei româneşti a Consiliului Uniunii Europene. Alegerile se desfăşoară în România, în conformitate cu legea 33/2007. O lege care ar fi avut nevoie să fie amendată încă din 25 mai 2018, o dată cu intrarea în vigoare a Regulamentului GDPR al Parlamentului European şi Consiliului (Regulamentul UE privind protecţia datelor (UE) 2016/679), adoptat la 27 aprilie 2016, care reglementează accesul la datele personale în cadrul Uniunii Europene.

A existat o reglementare formală de punere în aplicare a GDPR în România, prin legea 190/2018, intrată în vigoare la 31 iulie 2018, dar aceasta nu conţine prevederi referitoare la o serie de aspecte decisive pentru eliminarea fraudelor: pregătirea de specialitate a operatorilor de colectare, integritatea lor morală, normele de depozitare, transport, predare la Autoritatea Electorală Permanentă.

Evident că ocupaţi cu măcelărirea Justiţiei, guvernanţii au fost prea puţin preocupaţi de acest fapt. Legea românească privind alegerile prevede că un partid trebuie să depună o listă cu minim 200 000 semnături ale susţinătorilor (Art. 16, alin. 4). Tabelul cu semnături trebuie să cuprindă date personale (nume, prenume, adresă completă, seria şi numărul cărţii de identitate, codul numeric personal). Un candidat independent trebuie să depună o listă cu minim 100 000 semnături, cum prevede art. 17, alin.1 al Legii 33/2007: „Poate candida ca independent cetăţeanul român sau cetăţeanul altui stat membru al Uniunii Europene care are dreptul de a fi ales şi este susţinut de cel puţin 100.000 de alegători. Cererea de admitere a candidaturii independente se depune la Biroul Electoral Central, în 4 exemplare, însoţită de un exemplar al listei de susţinători, cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua de referinţă“.

Părerea mea personală este că această prevedere, a listei de susţinători pentru candidaţi nu este compatibilă cu Articolul 19 alin. 3 din Legea partidelor politice nr.114/2015 care permite ca un partid să se înscrie şi să funcţioneze cu o listă de cel puţin 3 membri fondatori. 

Un partid parlamentar din România primeşte lunar de la Autoritatea Electorală Permanentă, drept subvenţie, o sumă de bani. PSD încasează lunar o subvenţie de 35 milioane lei (8 milioane euro) şi foloseşte infrastructura Parlamentului în acţiunile de partid, de parcă Parlamentul ar fi casa lui Liviu Nicolae Dragnea.

Regulamentul european prevede clar că datele personale nu pot fi folosite de oricine, oricând şi oricum. Până în 2018, strângerea de semnături de către partide, elementul vital care garanta legitimitatea participării în calitate de candidat a fost un aspect neglijat total. Orice persoană, bună de gură, dotată cu liste, pixuri, te putea acosta pe stradă să te convingă să semnezi pentru X sau pentru Y. Nu tu ecuson, nu tu autorizaţie privind colectarea datelor personale (obligatorie şi înainte de GDPR). Actuala lege electorală din România favorizează clar partidele şi îl distruge pe potenţialul candidat independent, ceea ce reprezintă o flagrantă încălcare a Constituţiei României care garantează oricărui cetăţean român dreptul de a alege şi a fi ales, dacă instanţele de judecată nu au decis, în prealabil, altfel, conform Art. 16, alin.3 din Constituţia României: „(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi“, precum şi în conformitate cu Articolul 34 din Constituţia României:

„(1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3) .

(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României.“

Nu ştiu cum se împacă Legea 33/2007 cu Articolul 38 din Constituţia României: „În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European“.

Dar tocmai abuzul de prevederi constituţionale făcut de CCR (o instituţie de casă şi de castă a PSD) - coroborat cu lacunele legislaţiei electorale româneşti - a permis unui condamnat penal definitiv la închisoare cu suspendare pentru fraudă electorală („nu spun cine, persoană importantă!“, vorba lui Caragiale) să aleagă şi să fie ales.

Deja a început campania de strângere a semnăturilor. E plin Internetul de tabele care pot fi descărcate, completate şi trimise! Sunt partide care se laudă că au strâns un număr de XYZ semnături. Evident că, asemeni unui cetăţean corect, cinstit, am întrebat la Autoritatea Electorală Permanentă dacă a autorizat tabelele, dacă acestea au fost puse în circulaţie legal şi dacă, să zicem, un potenţial candidat independent la alegerile europarlamentare poate să primească tabelul. Răspunsul acestei instituţii, a cărei fostă şefă este cercetată penal pentru infracţiuni de corupţie, a frizat ridicolul: nu s-a constituit Biroul Electoral Central, semnăturile ar trebui strânse şi depuse „cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua de referinţă“, ceea ce practic este imposibil.

Găunoasă şi anticonstituţională cum era, legea electorală din România a fost închisă ca la „Table“ („marţ“) de noul GDPR. Regulamentul prevede că nu trebuie să se opereze de către oricine şi oricum cu aceste date personale. Un partid care încasează 8 milioane euro lunar îşi permite să angajeze „profesionişti“ şi să-i plătească, însă un candidat independent ce face? Cum se „împacă“ legea electorală cu prevederile Constituţiei României? Evident, pe la AEP dacă suni să întrebi personalul de acolo se simte ofuscat, deranjat, iar când le aduci la cunoştinţă că partidele politice deja au început să strângă semnăturile, că sunt pline site-urile de modele de liste, ţi se spune că “eşti rău întenţionat“, ba chiar „invidios“ şi să faci sesizare scrisă. Evident, să aibă ei numele tău acolo, ca să te blocheze după, în buna tradiţie mioritică.

Aşadar, dragi cititori, eu am decis să vă spun vouă celor ce veţi semna aceste liste că, fără să vreţi, veţi fi părtaşi la o fraudă de proporţii. Avem o lege electorală care, cel puţin din mai 2018, este antieuropeană, în sensul că este incompatibilă cu noul GDPR. Iar Legea 190/2018 de aplicare a GDPR nu spune nimic în chestiuni esenţiale. Practic, strângerea semnăturilor se va face într-o „splendidă ilegalitate“, ceea ce pentru o ţară europeană ca România este un dezastru. Ce legitimitate vor avea candidaţii propulsaţi de partide, dacă adunarea semnăturilor de la susţinători este ilegală? Practic chestiunea independenţilor este scoasă complet în afara legii, cu bună ştiinţă de către Autoritatea Electorală Permanentă. Iar asta o ştie orice student la Drept, este un abuz cât Casa Poporului!

Evident că au existat candidaţi independenţi în trecut, dar „independenţa“ lor era ca independenţa marionetelor de la Teatrul de Păpuşi, atât de bine li se vedeau „sforile“ care îi legau de partidele şi ele implicate în întrecerile electorale!

Dragă Autoritate Electorală Permanentă, dă-mi voie să îţi atrag atenţia că am mai multă experienţă în materie de istorie, construcţie europeană decât toţi angajaţii tăi la un loc. Te cred în stare că vei da telefoane pe ici pe colo să vezi cine şi cum mă poate înfunda. De aceea, te rog să citeşti următoarea.

Notă: Vreau să precizez că punctele de vedere exprimate mai sus nu au legătură cu postul didactic ocupat, activitatea didactică şi de cercetare efectuate în instituţia în care îmi desfăşor activitatea, nu au legătură cu instituţia în sine şi nici nu reprezintă punctul de vedere al acesteia.

Pentru că azi este ultima zi din 2018, vă urez tuturor (cetăţeni ai României, cititori ai blogurilor „Adevărul“, echipei manageriale şi editoriale a publicaţiei şi blogurilor „Adevărul“) sănătate, succese şi tot ceea ce vă doriţi!