Cum să fii român. Despre ipocrizie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul Ben-Oni Ardelean a postat pe pagina sa de Facebook imagini din timpul discuţiilor cu omologii norvegieni desre cazul Bodnariu FOTO Facebook
Senatorul Ben-Oni Ardelean a postat pe pagina sa de Facebook imagini din timpul discuţiilor cu omologii norvegieni desre cazul Bodnariu FOTO Facebook

Respectul politicianului român pentru cetăţeni este de notorietate: egal cu zero. Tragedia din clubul Colectiv a scos la iveală tot acest imens dispreţ: de la nepăsarea cu care s-au degrevat de responsabilităţi toţi aleşii în funcţii publice care au dat hotărâri în consiliile locale care să-i absolve de vinovăţii posibile şi să mute responsabilităţile funcţiei publice pe umerii altora (ISU), capitalizarea în scop politic de

pe urma tragediei a unor politicieni fără vocaţie, dar cu ambiţii (Cristian Buşoi), până la revenirea sistemului înapoi în matca din care fusese catapultat în urma protestelor de stradă care au urmat tragediei.

După tragedie, comedia continuă. Avem o serie de politicieni care pretind că vor schimbarea clasei politice şi clamează capital politic şi social prin auto-legitimarea ca „noua clasă politică“, deşi ei provin din fosta sau actuala clasă politică. Avem o serie de mişcări şi acţiuni la firul ierbii care însă nu-şi (mai) găsesc drumul în vacarmul vocilor care clamează viitorul şi schimbarea. Avem şi câteva noi mişcări politice, care cred că merită urmărite în viitorul apropiat şi de unde sper să apară, cu adevărat, voci noi şi credibile. Va fi însă greu să răzbească în manipulările şi confiscarea legitimităţii dată de revoltaţii post-Colectiv de către tot felul de propagandişti. E păcat că „vocea străzii“ post-Colectiv este din ce în ce mai puţin auzită şi înlocuită de o serie de alte voci, care perpetuează aceeaşi confuzie de valori şi avansează o agendă strict auto-interesată. E păcat că societatea civilă, în primul rând, este atât de divizată şi nu a fost capabilă să reacţioneze unit şi coerent la evenimentele cheie: căderea guvernului Ponta, numirea noului guvern, reţeaua generalului Oprea şi academia sinecuriştilor infiltraţi în sistem care răspund la comanda acestuia, gestionarea crizei răniţilor Colectiv de către responsabilii din sănătate, transparentizarea consultărilor publice cu societatea civilă şi dezbateri regulate pe legi de interes public (cerută de Iniţiativa România la consultările de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis) prin noul minister al dialogului civic (şi aici societatea civilă a fost divizată cu privire la înfiinţarea acestui minister) s.a.m.d.

În aceeaşi serie de ipocrizii publice şi încropeli intră şi recenta vizită a unei delegaţii extinse de politicieni români în Norvegia, pentru a interoga autorităţile norvegiene cu privire la sistemul lor de protecţie a copilului şi a da lecţii de drept internaţional şi bune practici româneşti. Ceea ce frapează – dincolo de faptul că discuţia despre Barnevernet merită purtată, mai ales cu specialişti – este lipsa totală de diplomaţie în relaţia dintre două ţări. Este incredibil că aceste discuţii cu autorităţile norvegiene nu se poartă numai prin canalele diplomatice, astfel cum au procedat toate celelalte state care au avut situaţii similare, respectând atât legislaţia norvegiană, cât şi interesul copiilor despre care se vorbeşte atât de mult.

O largă delegaţie de politicieni români cu discursuri sforăitoare, filmaţi de TVR în deplasare, lasă impresia unei presiuni care nu respectă uzanţele diplomatice şi care promovează un exerciţiu de imagine pentru politicienii români, cei care pretind că le pasă atât de mult de copiii familiei Bodnariu, dar nu au nicio activitate remarcabilă şi susţinută în domeniul protecţiei şi respectării drepturilor copilului în România, ţară în care moare un copil pe lună, în bătaia propriului părinte, la care se adaugă copiii care nu mor dar sunt abuzaţi, violentaţi şi neglijaţi zilnic[1].

Am mai scris despre asta, în articolul precedent- Se ştiu procedurile îngrozitor de lente şi birocratice de la noi privind protecţia copilului, delăsarea şi indiferenţa, chiar şi atunci când sunt date suficiente privind situaţia de abuz în care se află un copil. La toată această situaţie tragică se adaugă violenţa domestică rampantă în România şi ea implică, de obicei, situaţii de abuz fizic sau psihologic asupra femeilor; implicit, abuzul se reflectă asupra copiilor din acel cuplu. Cu toate acestea, deşi există ordin de protecţie menit să asigure siguranţa femeilor abuzate de parteneri, acesta nu se foloseşte, iar poliţia nu intervine. Acum o săptămână o femeie a fost ucisă de fostul soţ în faţa fetiţei minore[2], acum două zile o alta. La o căutare pe google cu „femeie ucisă de fostul soţ“ mi-au apărut 179.000 de rezultate.

Bifăm exerciţii de imagine prin alte ţări, fără o dezbatere reală şi serioasă la noi, în primul rând. Dăm lecţii de legislaţie prin alte ţări, fără să o aplicăm pe a noastră. Legea privind drepturile copilului nr. 272/2004, Legea privind combaterea violenţei în familie nr. 217/2003, modificată şi completată prin Legea nr. 25/2012, au mecanisme şi proceduri prin care se poate interveni şi care definesc „interesul superior al copilului“ conform Convenţiei ONU privind drepturile copilului din 1989. Nu e nevoie să meargă o delegaţie habarnistă de politicieni să pretindă drepturi care deja există; este suficient să îşi facă treaba conform legii şi să ştie, de exemplu că, din cinci în cinci ani, Comitetul pentru Drepturile Copilului de la Geneva analizează drepturile copilului în mai multe ţări şi face recomandări. Politicienii interesaţi pot scrie un raport despre drepturile copilului din Norvegia şi problemele cu Barnevernet, dar ar avea credibilitate dacă ar face acest lucru întâi despre copiii din România. Despre Barnevernet au scris alţii[3], mai bine informaţi.

În final, concluzia e una singură: se continuă cu un joc de oglinzi, în care se vorbeşte foarte mult despre schimbare, dar vedem exact aceleaşi figuri, aceleaşi discursuri sforăitoare, aceleaşi exerciţii de imagine, aceleaşi încropeli, amânări şi cârcoteli. Se discută infinit de mult despre cât de tehnocrat este guvernul Cioloş – asumat ca atare şi pus în fruntea Guvernului să facă treabă, fără lupte politice, 1 an de zile – şi de ce nu face una sau alta, uitându-se premisa de la care s-a plecat când s-a optat pentru un guvern tehnocrat, dar nu se discută despre reţeaua lui Gabriel Oprea, privilegiile şi sinecurile care împânzesc statul. Puţinii jurnalişti care scriu despre lucrurile astea îşi pierd locurile de muncă şi ni se dau zilnic informaţii inutile despre orice nimic irelevant. Apoi avem pretenţii de la politicieni, cât timp capitalul social, în formare, este distrus sistematic prin manipulări, dezinformări şi propagandă. Nu există dezbatere serioasă în România, pe niciun subiect. Rareori vezi la TV specialişti reali, ci tot felul de analişti de orice, capabili să vorbească oricând, pe orice subiect. Rareori vezi anchete şi investigaţii jurnalistice serioase, cu date, fapte, comparaţii, statistici, analiză şi cercetare pe termen lung, surse alternative.

La final, tragi linie şi rămân: morţii din Colectiv, copiii abuzaţi, sistemul de protecţie socială şi sănătate ineficient vs. 588 de parlamentari români cu bugete pentru deplasări exotice sau inutile, cu imunităţi şi reţea vastă de sinecurişti şi servitori dornici să menţină sistemul şi oamenii lui, neschimbat. Şi noi, ceilalţi.


1] http://www.biziday.ro/2016/01/21/detaliile-socante-ale-iresponsabilitatii-noastre/

[2] http://www.ziare.com/bucuresti/stiri-actualitate/femeie-ucisa-de-fostul-sot-chiar-in-fata-fiicei-lor-gelozia-ar-fi-cauzat-tragedia-5878436

[3] www.justice.gov.sk/SiteAssets/Lists/Aktuality/EditForm/sprava.pdf

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite