Cum se schimbă viitoarele campanii electorale

Politica si politicienii. Pentru cei mai mulţi dintre politicieni este o perioada de agitaţie, bilanţuri, frici, cheltuieli şi decontări.

Luptele interne pentru nominalizări sunt, de multe ori, întrecute de luptele externe pentru câştigarea alegerilor. La fel ca în regnul animal, când resursele se împuţinează, lupta interspecifică se transformă în luptă intraspecifică.

Zoon Politikon-ul din vârful politicii româneşti arată sistematic o lipsă de viziune şi strategie, care lasă pe ultimul moment decizii importante. Candidaţi în pripă, neantrenaţi, lipsiţi de vigoarea dezbaterilor şi a ideilor. Prea multe penumbre de candidaturi de toate părţile.

Jocul mutat exclusiv la centru ne va înfăţişa o hartă de candidaţi trişti, alteraţi valoric de culturile organizaţionale ale partidelor, fără o prospeţime care să le confere sclipirea de avantaj în ochii noştri, ai electoratului. 

Cu alte cuvinte, vom avea parte de aceiaşi candidaţi. Nimic schimbat în bine. Deşi există eroi ai pandemiei. Există oameni care au asumat direct boala şi posibilele ei consecinţe dramatice. Există laşi ai pandemiei, administratori care au fugit din fata crizei (zeci şi sute de primari care au stat ascunşi, paralizaţi de frică). Există profitori ai pandemiei (politicieni de Skype la televiziunile de ştiri şi afacerişti „de război” care s-au îmbogăţit în această perioadă).

Faptul că partidele nu şi-au schimbat abordările strategice şi, ca efect, nici modul de selectare a candidaţilor, nu înseamnă că rezultatele vor fi aceleaşi.

Modificare strategică nu înseamnă o simplă modificare tehnică de angajare a mai multor resurse către mediul online şi către reţelele de socializare. O nouă abordare strategică presupune să înţelegi cine eşti, ce s-a schimbat în societate, cum se aşteaptă societatea să fii şi, mai ales, unde vrei cu adevărat să ajungi. Unde vrei să mergi alături de comunităţi.

O nouă abordare strategică presupune nu doar un face-lift. Ea presupune un nou conţinut politic şi ideologic, oameni noi sau care au puterea de a se adapta noului, care să răspundă celor mai profunde frici şi nevoi ale societăţii.

Strategia câştigătoare va fi a aceluia care va avea curajul să susţină oameni pe măsura timpului, chiar şi împotriva curentului intern organizaţiei. Dar teamă mi-e că politicienii nu s-au schimbat. Pentru că nu se pot schimba.

În urna de vot intră ceea ce vrea un electorat schimbat de ultimele luni şi de cele ce vor urma.

Electoratul s-a schimbat

A trecut la propriu prin frica de moarte, prin „distanţarea socială” (deprivarea socială), izolare (recluziune), frustrarea neparticipării la decizii (la locul de muncă, în comunitate, în societate), tensiuni familiale, lenea instaurată, picătură cu picătură, prin abandonarea fie şi numai a ritualului ceasului deşteptător. A fost supus controlului social strict prin acele declaraţii din perioada stării de urgenţă. A fost supus unui bombardament informaţional fără precedent. A fost obligat să se şcolarizeze în mânuirea comerţului online şi, mai larg, în mânuirea interacţiunilor online. A venit (o parte din el) din străinătate, unde joburile, pur şi simplu, au dispărut peste noapte. A stat la uşă să aştepte să vină comanda cu necesarul zilnic de consum. A cheltuit. Mulţi au cheltuit resursele pe care le puseseră deoparte.

Oamenii au stat în case şi au avut timp să gândească şi să observe. Oamenii au trecut printr-un proces de rescriere personală. Nu mai sunt la fel. Cei mai tineri, care nu au trecut prin catastrofe în timpul vieţii lor (cutremur, Revoluţie) vor învăţa că există reguli ce trebuie respectate şi că nu (chiar) totul este posibil „numai dacă vrei cu adevărat”. Câteodată, chiar nu este. 

Frica de moartea fizică face loc, încet dar sigur, fricii de pauperitate, de sărăcie, de lipsuri, de criză economică prelungită şi, în multe cazuri, mai grav, face loc angoasei lipsei viitorului (oare meseria mea se va mai căuta?). Poate cel mai grav, va face loc angoasei lipsei de relevanţă economică şi politică la un loc. Toate acestea pe o structură mentală mai informată, mai atentă.

Frustrarea controlului social impus de stat, deprivarea socială şi frica de sărăcie sunt un cocktail, care, lipsit de adresarea instituţională şi politică adecvată, pot conduce la rătăciri politice şi sociale de dimensiuni istorice, comportând costuri enorme.

Am fost loviţi de TGV-ul precarităţii propriei noastre specii aflată, acum, când citiţi aceste rânduri, în culmea capacităţilor sale (ale noastre) de cunoaştere, acţiune, raţiune. Şi, cu toată superbia noastră, ne-am văzut atât de vulnerabili în faţa neprevăzutului.

Toţi  (sau aproape toţi  dintre cei care îşi vor exprima votul în perioada următoare) au tranzitat perioada din urmă uitându-se cu atenţie la ceea ce au făcut liderii: faptele lor, cine s-a ascuns, cine a fost curajos şi a asumat contactul cu epidemia, cine a spus adevărul, cine a minţit, cine a avut soluţii reale şi cine nu, cine a jucat politic şi cine responsabil.

Spre o nouă paradigmă strategică

Tehnologia a schimbat semnificativ vitezele de evoluţie ale legităţilor sociale, aşa cum le cunoşteam până acum. Spirala tăcerii, efectul de band wagon suferă modificări ale timpului de manifestare. Propagarea emoţiei şi a informaţiei în societate cunoaşte o viteză fără egal, viteză care modifică aşteptările, nevoile şi, mai ales, modul de acţiune şi mobilizare.

Democraţia politică este forţată să se reconceptualizeze, pentru a răspunde noilor forme de manifestare a libertăţii, care tind să ducă la schimbare politică fără alegeri, doar prin mânia „străzii”. Noile generaţii, socializate in cultura de tip „training,” purtătoarele filosofiei care spune că „totul este posibil”, nu au răbdare, vor totul imediat. Aşteptarea gratificaţiilor nu mai este un antrenament al marii majorităţi a generaţiei Millennials.

În tot acest complex de factori ai schimbării, noua paradigmă presupune, obligatoriu, gestionarea iraţionalului, a emoţiei, conectarea cu categoriile care în mod clasic erau ignorate, gestiunea relaţiei cu noile generaţii prin forme noi şi proaspete de manifestare a lidership-ului politic, o creştere a vitezei de reacţie, capacitatea de a fi ubicuu în termeni de comunicare, o nouă utilizare a limbajului, pentru a fi identificat ca „altfel decât toţi ceilalţi”, capacitatea de a înţelege şi reacţiona/construi mobilizare şi generare a efectelor acestei mobilizări, capacitatea de a fi rezilient la ura aprigă a adversarilor politici şi a suporterilor acestora. Intensitatea, emoţia şi tehnologia, cei trei piloni pe care trebuie să construim sau să ghidăm procesul de proiectare a anilor ce vor urma.