Cum văd partidele politice adoptarea Legii offshore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vot în Parlament FOTO Inquam Photos / Ilona Andrei / Arhivă
Vot în Parlament FOTO Inquam Photos / Ilona Andrei / Arhivă

Adoptarea Legii offshore a încins spiritele între reprezentanţii coaliţiei de guvernare şi Opoziţie. Membrii USR au criticat faptul că le-au fost respinse amendamentele care prevedeau ca veniturile din exploatarea gazelor să meargă în pilonul doi de pensii, iar Marcel Ciolacu le-a transmis că au avut majoritate parlamentară şi nu au adoptat legea.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a subliniat, după votul din plenul Camerei Deputaţilor, pe legea offshore, că „România a intrat în linie dreaptă pentru independenţă energetică” şi va deveni un jucător regional important, din momentul în care vom scoate prima moleculă de gaz din această investiţie. Liderul PSD a mai completat că  „întotdeauna PSD trebuie să vină să rezolve problema”, şi le-a transmis membrilor USR că "au avut majoritate parlamentară şi nu au adoptat legea".

"Restul, cu tot respectul, e cancan”, a spus liderul PSD de la tribună. 

Membrii USR au criticat respingerea amendamentelor care prevedeau ca banii din exploatarea gazelor sa mearga la pilonul doi de pensii. 

„În forma votată astăzi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, banii obţinuţi de statul român ca impozite suplimentare se vor colecta într-un cont special, care va fi folosit pentru a finanţa noi reţele de distribuţie a gazelor naturale, pentru extinderea celor deja extinde, dar şi pentru „alte investiţii stabilite prin hotărâre a Guvernului”, au susţinut membrii USR, explicând că „practic, se va repeta schema de la Fondul Naţional de Dezvoltare, când 2,25 miliarde de euro (echivalentul a 3% din PIB), bani proveniţi din privatizarea BCR, au fost risipiţi în cheltuieli curente ale statului, deşi trebuiau să fie investiţi în drumuri, spitale şi şcoli din România”. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite