Este cea mai recentă privire de ansamblu, obiectivă, referitoare la cum arată în prezent viaţa religioasă în România.

Multe dintre întrebările formulate corespund celor din cercetarea Pew Research Center din mai 2017, fiind astfel util a compara cele două cercetări pentru a afla dacă parametrii esenţiali ai vieţii religioase s-au schimbat sau nu în ultimii trei ani.

Prima întrebare se referă la încrederea în Biserică, aceasta ocupând primul loc cu 48,4%, pe locul doi fiind situată armata cu 44%, iar pe locul trei Academia Română cu 38,2%. Rezultatul nu este surprinzător dar se poate remarca cum din ce în ce mai multe procente din încrederea în Biserică şi Armată se transferă, odată cu trecerea timpului, altor instituţii. Faptul că mai multe instituţii cresc în încrederea românilor este un aspect pozitiv pentru democraţie în general.

A doua întrebare se referă la relaţiile dintre culte, 63,2% afirmând că sunt bune şi doar 14,7% afirmând că sunt foarte bune. Marea majoritate a celor intervievaţi nu pot să ofere un exemplu de conflict inter-religios dar nici nu pot da un exemplu de eveniment care să pună în prim plan colaborarea dintre culte (deşi o asemenea întrebare nu a fost pusă) - aceasta este explicaţia pentru care relaţiile între culte sunt valorificate pozitiv.

O întrebare interesantă se referă la percepţia gradului de religiozitate. 33,6% cred că românii sunt mai religioşi decât înainte de 1989, 36,8% cred că sunt mai religioşi, iar 28,8% cred că atitudinea faţă de religie nu s-a schimbat. Cercetarea Pew Research Center nu a studiat acest aspect în România dar în ţările foste comuniste cu majorităţi ortodoxe unde a fost pusă această întrebare răspunsurile sunt contradictorii: unele au devenit mai religioase, altele nu. Greu de spus ce s-a întâmplat în România din acest punct de vedere, o afirmaţie care corespunde adevărului dacă ţinem cont de polarizarea extremă a răspunsurilor. Cel mai indicat este a da un răspuns în funcţie de anumite categorii de vârstă.

La întrebarea dacă se consideră o persoană religioasă, 63,8% răspund afirmativ, iar 26,6% răspund mai degrabă afirmativ. Cumulat, este vorba de 90,4%. Procentul corespunde celor care răspund afirmativ la întrebarea dacă cred în Dumnezeu (90,2%). În cercetarea Pew Research Center 95% dintre români răspundeau afirmativ la această întrebare, ceea ce denotă, din această perspectivă, un grad foarte redus de secularizare în ultimii ani. România se afla în 2017 pe locul 2, după Georgia (99%) şi la egalitate cu Armenia şi Republica Moldova.

Potrivit cercetării Pew Research Center, 21% dintre români merg la biserică săptămânal (cel mai ridicat procent din ţările cu majoritate ortodoxă). În cercetarea din decembrie 2020, 36,1% declară acest lucru, ceea ce indică un grad mai ridicat de religiozitate faţă de 2017. Aceeaşi concluzie apare şi dacă se ia în considerare întrebarea referitoare la cei care se roagă zilnic. În 2017 procentul acestora era de 44% (locul trei în rândul ţărilor cu majoritate ortodoxă, după Republica Moldova - 48% şi Armenia - 45%), în 2020 procentul a crescut la 68,2%.

La întrebarea cum se transmit valorile religioase în familie, sondajul din 2017 este preocupat doar de transmiterea în viitor a acestora, 100% dintre românii de religie ortodoxă afirmând că îşi vor educa copiii în aceeaşi religie. Sondajul din 2020 este preocupat mai degrabă de cum au fost transmise până în prezent valorile religioase, 48,2% dintre cei intervievaţi afirmând că provin din părinţi foarte religioşi. La întrebarea dacă educaţia religioasă este necesară în şcoli, 72,8% răspund afirmativ. Coroborând cele două cercetări, putem afirma că familiile nu încurajează deloc schimbarea religiei în cazul copiilor, chiar şi în cazul acelor familii compuse din părinţi care nu sunt foarte religioşi. Şcoala este văzută ca un loc complementar de transmitere a valorilor religioase care se transmit iniţial în familie. 

Ambele cercetări au în vedere întrebarea dacă religia este fundamentală pentru identitatea naţională. În versiunea Pew Research Center 74% dintre români au răspuns afirmativ, în cercetarea din 2020 doar 58,6% au răspuns afirmativ.

Nu există o explicaţie pentru care cercetarea din 2020 ocoleşte întrebarea referitoare la gradul de acceptare a căsătoriilor cu persoane de acelaşi sex. Această întrebare face parte din cercetarea Pew Research Center, 33% dintre românii cu vârste între 18 şi 34 de ani fiind favorabili, faţă de 23% în cazul celor peste 35 de ani. Ar fi fost interesant de văzut cum au evoluat aceste procente în ultimii trei ani, dacă referendumul invalidat pe această temă a avut sau nu o contribuţie în schimbarea atitudinilor, într-un sens sau altul.

Referitor la căsătoriile cu persoane de alte religii, românii de religie ortodoxă sunt foarte toleranţi: 78,9% nu refuză această eventualitate, potrivit cercetării din 2020. Din raţiuni care nu sunt explicate, nu sunt puse întrebări care ar fi făcut diferenţa între raportarea la o confesiune/etnie sau alta. Cercetarea Pew Research Center nu ocoleşte această problemă dar în cazul României cercetarea are în vedere doar relaţia ortodocşi - catolici: 66% dintre ortodocşi ar accepta căsătoria cu catolici. Nu avem date referitoare la alte confesiuni/etnii eferitoare la România dar cercetarea din 2017 pune în evidenţă relaţia ortodocşi - evrei (43%), ortodocşi - musulmani (68%) şi ortodocşi - minoritatea roma (16%), având în vederea o medie a ţărilor cu majoritate ortodoxă. Gradul redus de persoane care valorizează pozitiv căsătoria cu persoane de religie iudaică este mai mult ca sigur consecinţa numărului redus al unor astfel de persoane. Ar fi fost foarte interesant de aflat care este gradul de toleranţă a ortodocşilor din România faţă de minoritatea roma - există întrebări legate nu doar de căsătorie dar şi de posibilitatea de a locui în acelaşi cartier sau în aceeaşi localitate cu persoane de altă religie, metodologia celor două cercetări fiind identică din acest punct de vedere.

Ambele cercetări abordează relaţia dintre religie şi politică dar de o manieră diferită. Cercetarea din 2017 pune întrebarea „O Rusie puternică este necesară pentru a contrabalansa Occidentul”. Previzibil, pe primul loc se află ortodocşii ruşi care se declară de acord cu această afirmaţie în proporţie de 85%. Românii sunt pe penultimul loc între ţările cu majoritate ortodoxă (ultimul loc fiind ocupat, previzibil de ucraineni - doar 22% se declară de acord cu afirmaţia respectivă). Cercetarea din 2017 merge mai în profunzime, dorind să afle ce structură ecleziastică este mai pozitiv valorificată în regiune: Patriarhia Moscovei, Patriarhia Ecumenică sau cea naţională? În cazul ortodocşilor din România, aceştia valorizează cel mai mult Patriarhia naţională (58%), urmată de Patriarhia Ecumenică (16%) şi de Patriarhia Moscovei (5%).

Marele paradox evidenţiat de cele două cercetări este acela că la întrebarea Pew Research Center „Rusia trebuie să protejeze creştinii ortodocşi din afara graniţelor”, 65% din cei intervievaţi în România răspund afirmativ, iar 63% din cei din Republica Moldova procedează identic (primul loc este ocupat de cei din Armenia - 79%, ultimul loc de cei din Ucraina - 38%). În cercetarea din 2020 la întrebarea de cine ar trebui să aparţină românii ortodocşi din Republica Moldova, 66,2% dintre cei intervievaţi în România răspund că ar trebui să aparţină simultan de Mitropolia Moldovei şi de cea a Basarabiei, doar 26,6% considerând că ar trebui să aparţină doar de Mitropolia Basarabiei. Concluzia este că, în probleme strict confesionale, ortodocşii români nu sunt împotriva unei influenţe a Rusiei dar în ceea ce priveşte latura politică sunt categoric împotrivă. Chiar şi cei din Republica Moldova consideră că Biserica Ortodoxă Rusă poate avea jurisdicţie canonică în afara graniţelor Rusiei. Avem de-a face prin urmare cu un paradox doar aparent, cei intervievaţi făcând distincţia între influenţa religioasă şi cea politică. Ar fi fost o surpriză dacă ortodocşii din România s-ar fi declarat împotriva jurisdicţiei canonice în afara teriitoriul unei ţări, din moment ce BOR a insistat pe acest aspect în legătură cu ortodocşii din Republica Moldova, Ucraina sau Serbia. Dovada cea mai clară a acestei distincţii între influenţă religioasă şi influenţă politică, este faptul că în cercetarea din 2020 românii consideră în proporţie de 21,6% că Rusia nu trebuie să aibă sfera ei de influenţă, iar 61,7% consideră că NATO şi UE trebuie să se extindă (ar fi fost util de adăugat în chestionar şi regiunea în care trebuie să se extindă - ţări cu majoritate ortodoxă precum Republica Moldova, Ucraina, etc.).

Cercetarea din 2020 ocoleşte din păcate două întrebări fundamentale care se regăsesc în cea efectuată de Pew Research Center. Prima se referă la valorizarea democraţiei, ortodocşii din România fiind favorabili (52%) afirmaţiei potrivit căreia democraţia este preferabilă oricărei alte forme de guvernare. Surprinde oarecum situarea la jumătatea clasamentului, la relativ egală distanţă de Grecia (77%), respectiv Serbia (25%). A doua întrebare se referă la finanţarea de către stat a religiei dominante într-o ţară, românii fiind de asemenea la jumătatea clasamentului (58%), între Georgia - 82% şi Grecia 18%.

Cercetarea din 2017 se referă la afirmaţia potrivit căreia liderii religioşi ar trebui să fie influenţi în politică, românii fiind favorabili în proporţie de 52%, la distanţă relativ egală faţă de polonezi (75%) şi estonieni (17%). Nu există o întrebare similară în cercetarea din 2020, singura întrebare oarecum apropiată fiind cea care se referă la posibilitatea de a acorda votul unui politician ateu, respinsă de 62,2% dintre respondenţi. Românii sunt prin urmare destul de nehotărâţi în a răspunde la întrebări care se referă la influenţa religiei în politică. Totuşi, atunci când sunt întrebaţi în cercetarea din 2020 care ar trebui să fie preocuparea fundamentală a Bisericii, 92,8% consideră că aceasta trebuie să fie ajutorarea bolnavilor şi a persoanelor nevoiaşe.

Cercetarea din 2020 abordează probleme care nu fac obiectul cercetării Pew Research Center. Una dintre acestea se referă la felul cum este reflectată activitatea Bisericii în presă, 46,5% considerând că este vorba de o percepţie negativă. O altă întrebare foarte relevantă se referă la relaţia Stat - Biserică, un procent important (44,1%) din cei intervievaţi considerând că statul încearcă să subordoneze şi să limiteze cultele. La întrebarea dacă statul a împiedicat libertatea religioasă a cultelor în timpul pandemiei, 47,3% oferă un răspuns afirmativ, în timp ce doar 35,7% consideră că restricţiile vieţii religioase sunt justificate.

În concluzie, modelul cercetării din 2020 este cel al cercetării publicate în 2017 de Pew Research Center. Cercetarea respectivă a fost adaptată la unele chestiuni specifice, cum ar fi relaţia Stat - Biserică în urma apariţiei contextului pandemic. Unele întrebări extrem de relevante au fost din păcate eliminate din start. Problema intervenţiei statului în activitatea cultelor era considerată în 2017 ca fiind depăşită, existând un status quo despre care se credea în mod eronat că este durabil. Anul 2020 a demonstrat că această relaţie poate deveni tensionată, în contextul în care libertatea religioasă intră în coliziune cu sănătatea publică. România nu face excepţie de la această coliziune, iar nemulţumirile legate de felul în care au acţionat autorităţile statului sunt vizibile, chiar şi în absenţa unei cercetări. Este greu de găsit o soluţie care să mulţumească ambele părţi. Avem nevoie de o cercetare separată pentru a vedea, în context comparat, având în vedere toate ţările din Europa, în ce constau mai exact tensiunile dintre Biserică şi stat legate de gestionarea pandemiei şi cum pot fi acestea depăşite, în viziunea credincioşilor şi a clerului. Totodată, este nevoie a observa printr-o astfel de cercetare cum au fost transformate practicile religioase în contextul restricţiilor pandemice, în condiţiile în care spaţiul privat a fost mai mult valorificat decât cel public.