Politică

articolul anterior articolul urmator

Cuvintele care au pierdut alegerile

49
20 Nov 2014 11:42:31
Dan Ionescu
Manifestaţie în Piaţa Universităţii FOTO Facebook - Cătălin Georgescu
Manifestaţie în Piaţa Universităţii FOTO Facebook - Cătălin Georgescu

Despre forţa tăcută a maselor, care se transformă în delir, s-au scris teancuri de cărţi. Cei care ar fi trebuit să le citească sau să înţeleagă ceva din ele sunt cei din echipa lui Victor Ponta. Fascinaţi de propriile convingeri şi planuri, au aruncat nesăbuit  cuvinte, care s-au întors împotriva lor în ziua votului din turul doi. Klaus Iohannis merge la Cotroceni şi datorită faptului că Victor Ponta a vorbit de multe ori fără să gândească.

De câte ori se auzea: vreau să vă „unesc”, în multe suflete se strecura teama. Nu era o teamă despre care să poţi spune de unde vine. S-a umplut ţara de panouri cu „doar Ponta” face şi drege, cu scopul de a sublinia la infinit unicitatea şi calităţile speciale ale candidatului PSD. Dar ele întăreau limbajul de lemn al unui om care se bucura de un cult al personalităţii, încă de dinainte de a ajunge Cel Ales. „Preşedintele care uneşte” nu s-a născut dintr-o nevoie socială reală, ci a fost o consecinţă a campaniei de ani de zile, pe care Victor Ponta şi PSD-ul au dus-o împotriva lui Traian Băsescu. Campania lui era o luptă cu un duşman care se dematerializa pe zi ce trece, pentru că i se termina mandatul. Când au cotit-o asemănător împotriva lui Klaus Iohannis, s-au trezit că aplică aceleaşi metode unei ţinte complet diferite. Dacă pe Traian Băsescu au reuşit să îl facă să reacţioneze, la Klaus Iohannis au rămas cu săgeţile trase aiurea în aer. Singurul moment în care Klaus Iohannis a reacţionat, a fost în dezbaterea de la Realitatea, pe care de altfel a şi pierdut-o.

Al doilea vector, cel cu „mândria” de a fi român, a apărut dintr-un calcul statistic: suntem majoritari, ortodocşi şi cu un grad ridicat de încredere în Biserica Ortodoxă şi îl excludea automat pe Klaus Iohannis din categoria celor care merită să reprezinte poporul.

Dar «mândria» de a fi român se contrazicea flagrant cu «unitatea» pe care o propunea Victor Ponta aceluiaşi electorat.

Sigur că electoratul nu a ieşit masiv la vot pe motive de contradicţie în semantica PSD. Dar campania uriaşă pe care a dus-o Victor Ponta, nu i-a crescut doar notorietatea, ci i-a expus greşelile şi alegerile nepotrivite. A fost nevoie doar de o scânteie, desfăşurarea alegerilor din diaspora, pentru a porni valul de ură.

Klaus Iohannis a venit cu propuneri care urmau să nu îl scoată din zona de confort. „România lucrului bine făcut” vorbeşte despre mitul neamţului şi a cel al  primarului din Sibiu. E un slogan corect, dar incert în cele din urmă. Adevăratul său slogan a fost „#uniţisalvăm întreaga Românie”. Nu e un slogan produs de echipa lui, cum nu e nici un slogan al Dreptei. Este o derivaţie a sloganului anti-sistem din vara anului trecut, când mii de tineri au strigat „#Uniţisalvăm Roşia Montana”.

Klaus Iohannis s-a trezit etichetat ca «salvator» al României peste noapte şi a ajuns candidatul anti-sistemului reprezentat de Victor Ponta.

Faptul că el s-a rezumat la declaraţii scurte şi seci a permis electoratului să vadă în el omul de care e nevoie, pentru că un val de simpatie şi încredere nu se construieşte fără un erou pe care să aşezi mantia mitului.

Klaus Iohannis este forţat să construiască în aceeaşi arie semantică a lui „salvează”. Nu poate să părăsească această zonă, pentru că susţinerea pe care a primit-o, ca prin minune, îi impune să răspundă corect valului care l-a dus la Cotroceni. Într-un mod paradoxal, Klaus Iohannis nu are libertatea de a lucra cu „speranţa”, pentru că momentul în care putea să se raporteze la viitor şi să se adreseze electoratului folosind „promisiuni” este deja depăşit. De la el se aşteaptă măsuri clare, concrete şi eficiente. Dacă nu va livra celor care l-au susţinut un mix de acţiuni şi propuneri pentru viitorul apropiat, riscă să se trezească într-o dimineaţă că „pro-Iohannis” a devenit „anti-Iohannis”Gradul enorm de interacţiune online între cei care s-au mobilizat singuri în favoarea sa a dus la senzaţia unei raportari directe la persoana noului Preşedinte. Nu mai e nevoie de intermedierea ziaristului sau a postului TV. Încet, încet e posibil ca în anii ce urmează să ne întoarcem la status-quo-ul de dinaintea turului doi. Dar până atunci, Klaus Iohannis e în situaţia în care vrea, nu vrea, va fi nevoit să lucreze împreună cu „poporul” şi să se întoarcă în mod constant la „popor”. Nu e nevoie să mai meargă în piaţa Universităţii. E suficient să fie online, accesibil şi să se ţină de cuvânt, dacă nu vrea să piardă ceea ce a câştigat.

Cea mai probabilă direcţie în care poate merge Klaus Iohannis, plecând de la „salvează”, este direcţia reformei”. Salvarea României, aşa cum a fost cerută de către electorat, se referă în primul rând la reforma clasei politice, care este principala vinovată pentru întreaga situaţie. Ar trebui să fim fericiţi că nemulţumirea, care s-a transformat în ură la adresa politicului, nu a dus la o mişcare extremistă, ci a investit un preşedinte atipic cu capacitatea de a porni o „reformă” la care nu mai spera nimeni. PSD şi noul PNL au nevoie de o reformă rapidă şi profundă, dacă nu vor să se trezească peste ei cu cei care au votat. Sistemul electoral, imunitatea parlamentarilor, legea partidelor şi finanţarea lor suferă de ani de zile şi sunt principalele cauze ale selecţiei defectuoase de cadre. Klaus Iohannis nu poate face singur aceste lucruri, dar are în spate suficientă susţinere pentru a le cere „imperativ”.

Pozele aparţinând lui Cătălin Georgescu le găsiţi pe pagina lui de Facebook şi pe blogul personal.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

49 Comentarii

Florin Georgescu
20.11.2014, 12:02:24

Asa te vreau Dane ! Aste e un comentariu,,pe cinste''.Ai prins spilul...Si eu am facut campanie pro-Iohannis-Gratis.Da,asa am crezut ca e normal.Si asta pt. ca nu-l mai suportam pe Ponta.Eu l-am mirosit mai innainte,dar fiind de stinga am tacut si am asteptat. Si pe marinar l-am mirosit ca e o mare hahalera,un mare neserios,un bisnitar si un mincinos.Dar am fost in minoritate.Nu eram de acor cu hahaiturile si cu jignirile si cu vocabularul si cu... Se pare ca poporul(electoratul) s-a maturizat.Sau ca s-a schimbat in ultimii 10 ani.Nu ne mai place un gargaragiu... Ori am mai evoluat,ori ne-am sucit de dragul schimbarii. Sunt unii care schimba si nevasta de dragul schimbarii...Si gasesc ceva mai naspa !Sa speram ca Iohannis nu e ca marinarul .Cel putin sasul nu are ,,dujmanii mei'''.Cind al auzeam pe marinar vorbind de dusmani imi venea sa sparg tv-ul.

+9 (19 voturi)
D D
20.11.2014, 12:41:39

Aveti dreptate. Panourile publicitare agresive, false, nesimtite, corupte si murdare i-au facut mai mult rau candidatului Ponta. Minciuna continua, agravata in toate formele nu a facut decat sa-l decredibilizeze complet pe Ponta. Alaturi de coruptia Parlamentarilor, de injuriile la adresa lui Basescu, de agresivitatea din ultimii 2 ani la adresa basistilor, infierati, injurati, scuipati constant la fiecare iesire din rand i-au adus sfarsitul lui Ponta. Ca sa concluzionez: Ponta s-a descalificat singur ca om in aceasta campanie. Iar cand Ponta a injurat un subiect, Iohannis a tratat serios si cu bun simt acelasi lucru.

+19 (19 voturi)
Taunul 77
20.11.2014, 13:20:40

Dottore Viorel si echipa lui au pierdut alegerile pentru ca au fost prea aroganti. Credeau ca vor veni 52-53% din electorat la vot si in aceste conditii cei favorabili lui erau majoritari. Nu s-au asteptat ca sa vina la urne si oameni care de obicei nu sunt interesati de politica. Iar cei care au venit i-au fost in qvasi-totalitate ostili. Pe de alta parte Johannis in prezent are conditionat acest urias sprijin popular. Va fi sustinut atat timp cat indeplineste revendicarile si aspiratiile celor care l-au votat. Sper sa nu faca greseala Tzapului cdr-ist care a crezut ca sprijinul popular ii permite sa numeasca in functii de consilieri prezidentiali loaze ale colaboratorilor si apropiatilor. De asemeni, Johannis trebuie sa fie constient ca in momentul de fata nu stie in detaliu ce presupune functia de presedinte. Fapt pentru care e obligat sa-si aleaga consilieri capabili. Cat mai putini dintre cei care l-au consiliat in campanie. Unde a avut o echipa submediocra. Acolo nu au performat decat in cei care s-au ocupat de online si cei care au executat afisajul electoral outdoor. Criteriile dupa care trebuie sa-si aleaga consilierii trebuie sa fie competenta, onestitatea si loialitatea. Nu sa imparta functii in functie de prietenii si favoritisme. Desi s-au vehiculat in ultimele zile numele lui Andrei Plesu si al Alinei Mungiu Pippidi, nu cred ca cei doi vor accepta pozitii de consilieri prezidentiali. Proiectele in care sunt momentan implicati cei doi nu le ofera timpul necesar indeplinirii unor astfel de functii.

+12 (16 voturi)
dabu
20.11.2014, 13:27:12

1.Oare i-a prostit Basescu pe romani cand v-a numit prim-ministru? 2.Decat sa fiu marlan mai bine pierd ! 3.I-am spus lui Chiuariu sa-si dea demisia din PNL. Aceste trei fraze m-au convins sa-l Votez pe Iohannis. Pana la votul din 16 noiembrie am votat mereu contra Iliescu. Pentru mine unde se afla Iliescu acolo se afla inamicul Romaniei. O Romanie pe care ne-a furat-o cu ajutorul minerilor, coruptiei, baronilor de partid etc. Dupa 25 am simtit aceeasi bucurie in suflet ca in '89. Cinste diasporei si tinerilor care au adus acest spirit al libertatii! Libertatea lor este libertatea noastra acum. Cinste lor.

+16 (16 voturi)
Carmen Florea
20.11.2014, 13:30:43

Exact,cum sa unesti atatea etnii,confesiuni, fiecare cu treaba lui,cand tu ai dat verdictu': tu esti hortodox si rruman si pe ceilalti te pisi de la etajul 5? La ce sa te voteze ungurii,de exemplu? Dar catolicii, dar lume si lume care nu se incadreaza in 'hortodox si rruman'? Asta-i tont,de aia-i Tonta Misuna si cioclimea hortodoxa ca gandacu' in balegar de a intunecat orice activitate a aproapelui: ceilalti si ei ai lui Hristos au ramas infricosati. De ce n-a luat cioclimea si aici lozinca ce-i scapa mereu de vrajeala: cum o vrea 'mnezeu?

+6 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (49)

Modifică Setările