Da, domnule Băsescu, sunt ziarişti care intoxică opinia publică! Se numesc „maeştri” vânduţi sau doar nişte slugi

Asist cu scârbă, de ceva vreme, la o manipulare şi la o propagandă pe care n-am crezut sau n-am vrut să cred că le voi vedea pe sticlă sau împrăştiate vertiginos în spaţiul virtual. Şi, nu, nu vorbesc despre antene şi diverse realităţi, despre care mă lămurisem deja, ca mulţi dintre voi, că spălarea pe creier şi lupta pentru mogulii care scurg banii de salarii au şters orice urmă de jurnalism.

Asist, aşadar, la un val nou de propagandă mediatică, la un scenariu cu noi aplaudaci, de data asta nişte gazetari cu nume mari, unii dintre ei, alţii botezaţi chiar „maeştri”, care-şi făcuseră un obicei din a lupta, ani la rând, pe bune, cu corupţii ţărişoarei.

Un val nou de doamne şi de domni, ziarişti care au început o propagandă nedemnă, mincinoasă şi exclusiv făcută pentru a apăra, din diverse motive naive sau meschine, un grup de mafioţi, de politicieni sau de afacerişti, care s-au trezit deodată la beci. Care s-au trezit că nu ne mai pot confisca pe noi, slugile patriei, că nu ne mai pot jefui ţara, că, iată, dosarele lor, hoţiile lor, şpăgile lor şi învârtelile lor, uitate, ani la rând, prin diverse birouri, au ajuns, în sfârşit!, acolo unde trebuie. Adică pe masa unor magistraţi cu conştiinţă. Dar nu despre politicieni sau afacerişti hoţi vreau să vă vorbesc acum. Ci despre aceşti gazetari care au pornit o nouă încercare de spălare pe creier a poporului, de data asta în folosul unei grupări mafiote, zdruncinate cum spuneam, în sfârşit!, de justiţie.

Îi veţi auzi pe toţi aceşti jurnalişti răsucind, prin diverse cuvinte sau citind de pe tot felul de bileţele sau jurnale roz, aceleaşi teorii tâmpite, menite exclusiv intoxicării neamului. O teorie este că ce ne-am face noi, românii ăştia proşti şi mulţi care muncim pentru a-i îmbuiba pe cei care ne conduc, dacă e arestată, pe rând, toată clasa asta politică? Că ce ne facem, dom’le, dacă nu o să mai avem oameni care să ocupe fotoliile alea călduţe de prin Guvern, Parlament şi tot felul de alte instituţii publice măcinate de corupţie? Că, vai!, rămâne ţara asta neguvernată, rămânem toţi ai nimănui.

Serios? Mă întreb ce hal de jurnalist trebuie să fii ca să apari aproape seară de seară pe diverse ecrane cu o teorie atât de josnică? Cu o teorie prin care să insinuezi că moare ţara asta dacă ne dorim, ca orice om normal la cap, să scăpăm de tot şi pe veci de nişte politicieni hoţi, agramaţi şi corupţi! O teorie care să ne facă pe noi, proştii ţării, să credem că, Doamne ferească!, se duce ţara de râpă dacă toţi mafioţii din instituţiile publice, care nu-şi pot justifica sub nicio formă milioanele din conturi, palatele de neam prost, vacanţele pe insuliţe, afacerile pe banii noştri şi nici măcar vuitoanele din dulap, sunt arestaţi.

Chiar aşa! Ce-o să ne facem noi cu ţara dacă n-o să mai aibă cine-o jefui? Ce-o să ne facem noi, tâmpiţii patriei, dacă n-o să mai fie toate slugile, lipitorii de afişe, fetiţele lu’ tata, prinţişorii lu’ mama, baronaşii, care să zacă pe banii noştri în funcţi publice şi să ne fure? Ce-o să ne facem, dom’le, dacă într-o zi vom avea, ca orice stat democratic sănătos, nişte conducători veniţi chiar din rândul milioanelor de români şcoliţi pe bune, motivaţi de o conştiinţă sănătoasă? Ce o să ne facem noi dacă, într-o zi, vom avea în funcţiile publice românii aceia extraordinari, care au fugit cu inima zdrobită printre străini şi care ar vrea să se întoarcă odată acasă şi care ar putea să scoată odată ţara asta din coşciugul în care domnii şi doamnele ajunse la beci au aruncat-o.

O altă ipoteză a gazetarilor despre care vă vorbesc acum este una şi mai aberantă şi nedovedită, bineînţeles, suţinută doar de faptul că această grupare de oameni de presă o propagă aiurea prin tot spaţiul public. Pe scurt: de ce unii sunt arestaţi preventiv, iar alţii iertaţi? Un răspuns ni-l dau tot ei: pentru că asistăm la o prigoană nedreaptă a unor politiceni, concertată de şefii DNA, SRI şi, mai nou, de cei ai Înaltei Curţi. Motive ar fi că aceşti şefi de instituţii ar vrea să-şi păstreze fotoliile sau chiar că unii dintre ei ar vrea să intre în politică, peste vreo doi sau patru ani, şi să se facă şefi de stat.

Nu, zău? N-are rost să spun că orice român întreg la minte, care munceşte pentru fiecare leuţ, care-şi plăteşte fiecare taxă, fiecare rată, care trăieşte mereu cu grija zilei de azi, nu-şi va pune niciodată întrebarea de ce sunt arestaţi corupţii. Nu-şi va pune niciodată întrebarea de ce le-a venit şi altora, în sfârşit!, rândul să răspundă pentru hoţiile uriaşe din banii publici. Mă întreb, însă, un lucru. Ce poate să fie în capul acestor gazetari de propagandă nouă, care vor să ne vâre cu forţa în minte şi în suflet ideea că asistăm la abuzuri grosolane ale justiţiei?

Cum ar veni, în România asta, ţară membră UE, procurorii, judecătorii, SRI-ştii îşi fac de cap ca prin Transnistria, de exemplu, fără ca niciuna, dar absolut nicio structură internaţională din care facem parte şi care ne şi supraveghează pe deasupra să nu vadă că, în ţărişoara asta a noastră, se întâmplă abuzuri. Dar, noroc de gazetarii ăştia care ne deschid acum ochişorii, că altfel am muri proşti şi n-am vedea cât de grav este, dom’le, că şi vuitoanele ajung la beci.

Am urmărit, luni seară, interviul năucitor al fostului preşedinte Traian Băsescu. Şi, odată cu asta, pe lângă atacuri la magistraţi, pe lângă „ziariştii care intoxică opinia publică”, pe lângă tot felul de teorii ale conspiraţiei şi discuţii despre milioanele care, zău!, n-au ajuns în mâna doamnei Udrea, am asistat la o petardă nouă aruncată poporului. Şi n-am auzit până acum niciun gazetar, dintre cei despre care vă vorbesc, care să-i spună domnului Băsescu că demnitatea unui fost şef de stat n-ar trebui umbrită de scenarii vecine cu delirul. Ne-a spus domnul Băsescu că, din lupta asta anticorupţie în care s-au pornit magistraţii şi pe care o savurăm cu toţii pe la televizor, „ne vom trezi când, Doamne fereşte!, să nu avem tancurile ruseşti la frontieră, şi noi să discutăm denunţuri ale unor delatori”.

Mă întreb doar ce drept îi dă chiar şi unui fost şef de stat să arunce unui întreg popor ideea că va intra în război? Şi nu cu oricine, ci chiar cu Rusia, ţară cu care noi, românii, ne-am mai întâlnit într-o istorie sângeroasă, criminală, pe care n-o vom putea uita vreodată. Mă întreb câtă disperare poate fi într-un om, cât de josnic poţi gândi, dacă insinuezi că arestările unor personaje care ţi-au fost aproape, mulţi ani, pun ţara în pericolul de a nu face faţă unui război?

Are rost să vă mai spun că Udrea, Cocoş, Videanu, Vâlcov, Şova, Pinalti şi toată găşculiţa asta roşie, portocalie, albastră sau cum o mai fi fost ea colorată în timp nu ne-ar salva niciodată dintr-un eventual război? I-aţi vedea voi prin linia întâi a frontului? Are rost să vă mai spun că arestarea neamului ăsta de politicieni şi de afacerişti dubioşi, care ne-au sufocat ani la rând, nu are nicio legătură cu destabilizarea ţării, ci chiar cu o curăţire a ei?

Eu cred ca n-are rost. Aşa cum n-are rost să vă spun nici cum şi-a încheiat, luni seară, interviul fostul preşedinte Băsescu: „E o copilărie. Dacă cineva se gândeşte să distrugă tot (clasa politică - n.r.), nu va face decât să vulnerabilizeze şi mai mult România. În loc să ne întărim, ne vulnerabilizăm”.

P.S. Citeam, zilele trecute, una dintre postările domnului Ion Cristoiu, pe blogul personal, prin care ni se explica faptul că „toate ziarele, televiziunile de ştiri şi site-urile au trăit până acum din mila politicienilor şi a oamenilor de afaceri corupţi. Chiar dacă n-am fost implicaţi direct, toţi cei care am avut salariu sau doar colaborări plătite la o instituţie de presă ne-am bucurat până la urmă din banii din corupţie”.

Cu tot respectul, domnule Cristoiu, pe care vi-l port doar datorită diferenţei de vârstă dintre mine şi dumneavoastră, cred că eu, dar şi alţi câţiva jurnalişti ca mine nu facem parte din categoria asta penală în care ne aruncaţi, fără voia noastră, pe toţi. Şi mai cred că am putea găsi foarte uşor un răspuns la concluzia asta a dumneavoastră, jignitoare pentru unii proşti din breasla noastră, care speră încă în justiţie până la capăt. Nişte anchete serioase în toate instituţiile media, făcute de oamenii legii, ar prinde bine, acum, în România şi ar deschide, poate, cu adevărat, ochii celor care ne privesc pe noi, ziariştii, ca pe apărătorii drepturilor lor.