Dacă UE ne taie fondurile din cauza imigranţilor, să încetăm şi noi plata contribuţiei la UE

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul Austriei, Werner Faymann, a venit cu ideea năstruşnică să taie din fondurile structurale acordate ţărilor care nu acceptă cota obligatorie de imigranţi. De ce nu am tăia şi noi atunci din contribuţia României la UE care depăşeşte 1,6 miliarde de euro anual! Spre deosebire de fondurile pe care ni le dă UE cu ţârâita pe motiv că nu ştim să le absorbim, noi ne plătim contribuţia imensă chiar dacă UE dă dovadă de o incompetenţă crasă!

Reciprocitatea, acest lucru a încetat de mult să funcţioneze în relaţia România-UE. Cu ce drept ne impune UE raţie de imigranţi? În temeiul cărui drept intern, european sau internaţional? Ideea lui Merkel de a sancţiona ţările care resping cota de musulmani cu proceduri judiciare sau proaspăta propunere a Cancelarului Austriei de reducere a fondurilor UE ca răzbunare împotriva statelor care nu doresc să se islamizeze ar trebui să primească o reacţie pe măsură din partea României.

Obligându-ne să primim aceşti imigranţi, UE îşi arată adevărata faţă pentru cei care îşi mai făceau iluzii: bună la cerut şi la jecmănit România, mofturoasă şi zgârcită la dat înapoi, UE îşi semnează, prin chestiunea imigranţilor, certificatul de deces...

Credeţi că nouă ne prisosesc mai bine de 1,6 miliarde de euro în fiecare an pe care îi dăm unei Uniuni Europene care nu vrea să ştie de noi decât când are de cerut? Europa vrea să ne dea cotă de imigranţi, dar cota noastră de Schengen unde a dispărut? Iar dacă fondurile europene nu ajung în România din cauza incompetenţei sau a corupţiei unora dintre oficialii români, contribuţia românilor la UE de ce ajunge în buzunarele Bruxelles-ului, acolo unde nesimţirea şi incompetenţa domneşte nederanjată de nimeni? De ce nu judecăm cu aceeaşi măsură? UE vrea egalitate, dar nu pentru români...

Întrebarea este simplă: de ce România trebuie să fie contributor net la UE şi să mai primească, în schimb, şi ameninţări, şi obligativitatea de a primi imigranţi musulmani? Obligându-ne să primim aceşti imigranţi, UE îşi arată adevărata faţă pentru cei care îşi mai făceau iluzii: bună la cerut şi la jecmănit România, mofturoasă şi zgârcită la dat înapoi, UE îşi semnează, prin chestiunea imigranţilor, certificatul de deces...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite