Politică

articolul anterior articolul urmator

Dan Barna, despre votul la moţiunea de cenzură: Se poartă negocieri grele pentru cumpărarea conştiinţei unor oameni

4
10 Oct 2019 00:19:45
Autor: News.ro
Foto: Dan Barna Inquam Photos/George Calin
Foto: Dan Barna Inquam Photos/George Calin

Liderul USR, Dan Barna, a afirmat, miercuri seară, că situaţia votului la moţiunea de cenzură va fi ”volatilă până în ultimul moment”, arătându-se convins că se va negocia şi în această noapte pentru ”cumpărarea conştiinţei unor oameni”. Barna se declară optimist şi spune că ”cel puţin trei PSD-işti au promis că vor vota moţiunea”.

”Este o situaţie volatilă până în ultimul moment. După cum am văzut astăzi, 4 PSD-işti s-au întors în partid după ce au stat în opoziţie vreo 20 de ore, deci lucrurile nu sunt clare. Eu sper şi sunt optimist că moţiunea va trece. Pe calculele noastre, există suficiente voturi şi suficienţi susţinători, astfel încât mâine să reuşim să facem într-adevăr un pas istoric şi să scăpăm de guvernare PSD care aproape ne-a scos din Europa”, a declarat dan Barna, miercuri seară, la Digi 24.

Acesta a afirmat că alegerile anticipate sunt singura soluţie pentru că, altfel, ”rămânem în aceeaşi logică de troc ordinar, de oameni plătiţi, de oameni şantajaţi, de oameni cărora li se cumpără conştiinţa ca la piaţă”.

”Rămân optimist că mâine va exista suficientă conştiinţă la cei 240 de parlamentari, care unii au semnat moţiunea, alţii au spus că o vor susţine”, a mai spus Barna.

Întrebat dacă se aşteaptă ca unii social-democraţi să se ridice şi să voteze moţiunea, Barna a spus: ”Da. La discuţii, la negocierile pe care le-am avut în aceste zile, există nişte persoane care au spus că vor face lucrul acesta. Vom vedea dacă şi respectă. (...) Sunt convins că în noaptea aceasta se poartă negocieri grele pentru cumpărarea conştiinţei unor oameni”.

De asemenea, întrebat ce i-ar face pe parlamentarii puterii să voteze împotriva propriului guvern, liderul USR a afirmat: ”nişte fărâmă de conştiinţă, o fărâmă de realitate şi de responsabilitate”.

Barna a susţine că sunt parlamentari PSD care recunosc că situaţia este ”jenantă pentru ţară” şi a precizat că ”cel puţin trei”parlamentari ai puterii au promis că vor vota moţiunea.

Întrebat dacă este sigur că o vor face, Barna a răspuns: ”Pot fi sigur? Mă aştept ca oamenii aceştia să îşi respecte discuţia pe care am avut-o. Dacă o fac sau nu, ţine de conştiinţa lor”.

Dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură depusă de Opoziţie împotriva Guvernului Dăncilă va avea loc joi.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Alexandru Preda
10.10.2019, 04:28:51

Hilar! Nu doarme în noaptea asta ca să "cumpere conștiința unor oameni"? Mai degrabă sa le amorteasca conștiința. Trădător de neam este cel care ar lasă poporul acesta greu încercat, pe mâinile Opoziției.

0 (4 voturi)
Ionel Marcu
10.10.2019, 11:14:33

Trădător de neam este cel ce lasă poporul, în continuare, pe mâinile escrocilor pesedioți fără scrupule, care se comportă precum fanarioții de tristă amintire.

M Costi
10.10.2019, 05:57:45

Si de ce ar trebui sa cada guvernul , in conditiile in care exista o crestere economica constanta , scade somajul , cresc investitiile , cresc salariul minim pe Economie si pensiile etc. etc ? (vezi articolul de azi depre raportul Bancii Mondiale !) Doar pt ca Iohannis vrea "guvernul meu " iar Opozitia vrea la guvernare ?

0 (4 voturi)
Stefan din Nord
10.10.2019, 08:27:53

Ce constiinta poate avea un parlamentar de meserie cu vrei 2-3 mandate la activ ce a trecut in acest timp pe la aproape toate partidele spectrului politic ? Hai sa dau un exemplu recent de traseist politic Radu Cristescu . Am crezut ca nu vad si nu aud bine cand in urma cu putin timp aflu ca acest limbric basist de vaza in PDL si apoi PMP unde si-a urmat stapanul ,s-a inscris in PSD

+2 (2 voturi)