Politică

articolul anterior articolul urmator

Dăncilă, despre alegerile anticipate: În acest moment nu avem o criză politică parlamentară

6
26 Jan 2020 22:15:47
Autor: News.ro
Viorica Dăncilă a declarat că PSD vrea să se respecte democraţia şi separarea puterilor în stat. FOTO Mediafax / Alexandru Dobre
Viorica Dăncilă a declarat că PSD vrea să se respecte democraţia şi separarea puterilor în stat. FOTO Mediafax / Alexandru Dobre

Fostul premier Viorica Dăncilă a explicat că alegerile anticipate au loc atunci când în Parlament există o criză, ori acest lucru nu se întâmplă în aceste momente, astfel că nu se justifică organizarea de alegeri anticipate. Dăncilă a mai precizat că ”PSD nu îi e frică de anticipate”.

Viorica Dăncilă a spus că ceea ce face actualul guvern, prin asumarea răspunderii, inclusiv pe buget, ”nu se poate numi democraţie”, iar alegerile anticipate ar trebui să aibă loc după o criză parlamentară.

”În mod normal, conform Constituţiei României, preşedintele poate declanşa alegerile anticipate, în urma discuţiilor cu preşedintele Camerei şi preşedintele Senatului, dacă avem o criză politică parlamentară. În acest moment nu avem o criză politică parlamentară. Faptul că în parlament nu sunt de acord cu ceea ce vrea Guvernul, nu înseamnă că este o criză politică parlamentară. Mai mult decât atât, văd că Executivul vrea să preia şi funcţia de Legislativ. Adică vin asumări peste asumări, ne asumăm bugetul care trebuie dezbătut în Parlamentul României pentru că vrem să ne impunem punctul de vedere. Acest lucru nu se poate numi democraţie. Eu cred că toate aceste lucruri sunt pentru obţinerea puterii absolute, astfel încât puterea să declanşeze anticipatele şi vezi Doamne, să obţină un număr mai mare”, a declarat Dăncilă la Antena 3.

Fostul lider social - democrat spune că PSD nu se teme de anticipate şi vrea respectarea democraţiei.

”PSD nu îi este frică de anticipate. Dar noi vrem să se respecte democraţia şi să respectăm separarea puterilor în stat”, a mai declarat Viorica Dăncilă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Un cititor
26.01.2020, 22:37:27

Lamaii, lamaii, muuulte lamai..... a aparut ticaloasa ! Ea ne-a adus aici, cu capul ei prost ! Marioneta mafiotului !!!

+3 (5 voturi)
v q
26.01.2020, 22:38:37

Nu stiu (si nici nu vreau sa stiu) ce gust au sarmalele si carnatii preparati de docila. Aparitiile ei pe sticla, insotite de aceste panseuri politice, provoaca indigestie si celor cu un stomac tare. Poate ca nu ar fi rau daca s-ar apuca de meseria de baza (petrolista daca nu ma insel). Se cauta expertiza pe platformele de foraj din Mediterana. N-ar fi rau s-o ia si pe vulgutza, s-o invete o meserie onorabila. Placutza suedeza!

+5 (5 voturi)
Un cititor
26.01.2020, 22:45:25

Nu stiu sarmalele, dar "docila" i se potriveste de minune !! Se contopeste cu ea !

+2 (2 voturi)
kitty kat
26.01.2020, 22:44:35

Cine e Veorica Dåncilå azi? Cine pune pret pe vorbele ei?

+2 (2 voturi)
Un cititor
26.01.2020, 22:55:06

Dar cine era ticaloasa ieri ?! kitty kat , Ieri, inainte de a fi descoperita ticaloasa care a ingenuncheat tara !

+3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (6)