Politică

articolul anterior articolul urmator

Dăncilă îşi laudă şeful: „Viabilitatea PNDL, introdus de domnul Dragnea, ne-a dat certitudinea că trebuie continuat“. Cum şi-au împărţit baronii PSD banii din PNDL

8
19 Feb 2018 14:51:01
Autor: Sebastian Zachmann
Viorica Dăncilă şi Liviu Dragnea
Viorica Dăncilă şi Liviu Dragnea

Într-un discurs susţinut la o întrunire a Asociaţiei Comunelor, premierul Viorica Dancilă l-a lăudat pe şeful său de partid, Livu Dragnea pentru infiinţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL 1), pe vremea când acesta conducea Ministerul Dezvoltării. Anul trecut, judeţele controlate de baronii PSD apropiaţi la acea vreme de Dragnea au primit cei mai mulţi bani din PNDL.

 "Viabilitatea PNDL 1, introdus de domnul Liviu Dragnea ca ministru al Dezvoltării, ne-a dat certitudinea că acesta trebuie continuat. Este un program de care depind şansele multor localităţi. În 2017, s-au semnat pe PNDL 2 ordine de finanţare pentru proiecte în valoare de 30 miliarde de lei în 2017", le-a spus Dăncilă primarilor de comune, fără să spună că cei mai mulţi bani s-au dus către judeţele conduce de lideri PSD. 

„Adevărul“ a scris că, anul trecut,  judeţele controlate de puternicii lideri PSD Niculae Bădălău, Paul Stănescu şi Marcel Ciolacu, la acea vreme toţi apropiaţi de Dragnea, au primit cei mai mulţi bani de Ministerul Dezvoltării condus, atunci, de Sevil Shhaideh, unul dintre miniştrii fidlei lui Liviu Dragnea. 

PACT, platformă civică şi politică de centru–dreapta, care încurajează implicarea cetăţenilor din ţară şi din diaspora în deciziile comunităţilor lor, arată neregulile din PNDL şi cere desfiinţarea programului iniţiat de Dragnea. 

„Viabilitatea PNDL există însă doar în realitatea paralelă a PSD, numeroase rapoarte – inclusiv din partea Curţii de Conturi a României – semnalând nereguli grave în funcţionarea acestuia. Aceste analize amănunţite ale acitivităţii PNDL  scot în evidenţă o serie de probleme majore privind etapa procedurală de pregătire a cererii de finanţare şi documentaţia tehnică aferentă, precum: lipsa documentelor justificative / a studiilor tehnice,  documentaţie tehnică inadecvată/insuficientă, erori în bugetul proiectului (deviz general),  lipsa planurilor principale , nerespectarea standardelor de cost, lipsa documentelor privind proprietatea / bunurile imobile, certificat de urbanism (CU) inexistent / expirat / incomplet. Totodată, rapoartele confirmă şi alte nereguli majore privind întregul proces, precum: metodologie neclară de alocare a bugetului pe judeţe, model neclar de selecţie a proiectelor, suprapunere cu alte programe, sistem dual de depunere a cererilor de finanţare, calendar de pregătire incompatibil cu programul anual, slabă monitorizare a execuţiei proiectelor, lipsa monitorizării în perioada post-execuţie“, arată PACT. 

Totodată, sunt menţionate nereguli cu privire la selecţia proiectelor, care se face într-un mod netransparent şi  inechitabil, fără a exista o prioritizare a acestora. Un calcul simplu făcut la nivelul anului 2015 arăta că presupunând că bugetul anual pe care PNDL îl va avea la dispoziţie este similar cu alocarea primită la începutul anului 2014 (şi anume aproximativ 1,5 miliarde RON în total, inclusiv fondurile pentru plata cheltuielilor efectuate în cursul anului anterior), vor fi necesari cel puţin 15 ani pentru a finaliza toate proiectele cu contracte de finanţare în baza PNDL.

PACT consideră că PNDL nu reprezintă altceva decât un instrument de redirecţionat fondurile publice către „firmele de casă” ale puterii politice, în speţă baronii PSD-ALDE. De aceea, PACT solicită închiderea acestui program din 2019 şi trecerea integrală a bugetului acestuia în cadrul programelor cu finanţare europeană.

„PNDL este robinetul pentru baronii locali, un fel de sac fără fund din care se finanţează, fără NICIUN fel de criteriu obiectiv de impact, proiecte de infrastructură pentru primarii “care este şi care trebuie”. Este cheia de boltă a sistemului feudal de atârnare de glia PSDragnea a mii de localităţi din toata ţara. Cine mişcă în front nu primeşte nimic pentru proiectele locale - drumuri, apă, canal, şcoli etc. Cine joacă aşa cum i se cântă primeşte. Mai mult, prin PNDL se finanţează şi proiecte eligibile pe fonduri europene, descurajând practic primăriile să aplice pe fonduri nerambursabile — alea sunt de la UE, deci sunt mai greu de furat, v-aţi prins, da? În România de azi, minciunile devin adevăruri în gura unor impostori, care fură cu zâmbetul pe buze din banul public. Poate ne explică doamna Prim-ministru câte şantiere a deschis PNDL-ul, pe ce criterii a acordat banii, în câţi ani vor fi încheiate lucrările începute şi care va fi impactul. Vă dau şi soluţia noastră: închiderea PNDL cu începere din 2019 şi trecerea integrală a bugetului în cadrul programelor cu finanţare europeană — POR, POIM. Acolo sunt criterii de evaluare şi selecţie, acolo avem monitorizări pe bune, acolo vedem pe ce se duc banii”, a declarat preşedintele PACT Sebastian Burduja.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Mihai ANTI PSD
19.02.2018, 14:59:07

Viorico, vezi ca nu ai dat la o parte bucile indeajuns de tare, mai trage de ele

+3 (3 voturi)
ovidiu preda
19.02.2018, 15:03:37

Dracila: draknea reales la al nashpelea congres pentru masurile calauzitoare ale tovarasului

+1 (1 vot)
dracon
19.02.2018, 15:05:06

Comentariu considerat abuziv.

Namalas Salaman
19.02.2018, 15:24:39

PNDL e o nenorocire națională. După ce că încurajează împărțirea banilor către administrații pe criterii servialității politice, a dus și la anchilozarea accesărilor de fonduri europene.

+2 (2 voturi)
dracon
19.02.2018, 16:04:06

Multumesc ziaristilor si politicii ziarului ptr neaprobarea comentariului ,OARE DE CE NU MI-AU APROBAT COMENTARIUL ?

Vezi toate comentariile (8)