Dăncilă: „Ne vom concentra pe integritate“! Aşa de tare s-a concentrat că l-a scăpat pe Tăriceanu de ancheta penală

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dăncilă aplică mai departe învăţăturile partidului: „una vorbim, alta fumăm“! Deşi a văzut că lui Dragnea nu i-a mers operaţiunea de „aburire“ a electoratului, continuă pe acelaşi drum care a dus PSD în prăpastia de la alegerile europarlamentare. În plus, rezultatele de la referendum ne spun că populaţia nu agreează imixtiunea politicului în justiţie, ori exact asta a făcut PSD cu ocazia votului privind imunitatea lui Tăriceanu.

Prima dovadă de „integritate“: salvarea lui Tăriceanu

Remus Borza, recent numit consilier al premierului Dăncilă, lămureşte lucrurile: „A trebuit să vină Dăncilă în Parlament, să-i dea asigurări lui Tăriceanu că în Plenul Senatului se va respinge cererea DNA“. Aşadar a fost o decizie la nivel înalt, la nivelul preşedintelui PSD şi al premierului. Iar senatorii PSD, disciplinaţi, au executat ordinele şefilor, cum au făcut întotdeauna. Cum rămâne cu integritatea, dna premier Dăncilă? Oprirea justiţiei de a stabili dacă Tăriceanu este, sau nu este vinovat, face parte din „integritatea“ dvs.? Incredibil cum premierul Dăncilă şi ceilalţi şefi au PSD n-au înţeles că păcălirea electoratului nu mai funcţionează. Nici măcar din rezultatele votului din 26 mai, referitoare şi la referendum. Există reţelele de socializare, internetul, presa independentă, comunicarea între cetăţeni este cu totul alta, comparativ cu epoca de glorie a PSD. Nu înţeleg şi nu se adaptează, PSD va lua calea ALDE, alt partid care nu a priceput nimic din lumea în care trăim acum, noi, românii. Argumentul cu păstrarea guvernării nu stă în picioare. Dacă în doi ani şi jumătate PSD s-a prăbuşit la jumătatea scorului din 2016, ce speranţe să mai aibă în continuare?

Darius Vâlcov, condamnat în primă instanţă, a fost înlocuit cu Remus Borza, condamnat definitiv

O altă probă de „integritate“. Administratorul judiciar al companiei Hidroelectrica, Remus Borza, a fost condamnat definitiv, în februarie 2015, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, el fiind acuzat că a direcţionat către societatea să de avocatură contracte de asistenţă juridică, plătite de Hidroelectrica. Iar acum, premierul Dăncilă l-a numit consilier de stat, în locul lui Vâlcov. Că n-a mai găsit pe altcineva cu integritatea „întreagă“. O altă zicere a lui Borza: „Trebuie să înţelegeţi că un demnitar nu poate să trăiască dintr-o mie de euro“. Dar cetăţenii, care-i plătesc mia de euro, pot trăi cu 3-400 de euro pe lună. Concepţia PSD-ista, spusă franc, în faţă. Voi, cetăţenii de mână două, ne plătiţi pe noi, demnitarii, regeşte, ca voi să trăiţi prost sau foarte prost.

Revenirea la OUG-uri

Deşi cetăţenii i-au spus la referendum că nu mai vor OUG-uri, Dăncilă perseverează, din motive de „integritate“. Adevărat că la referendum era vorba de OUG-uri pe justiţie, dar şi de posibilitatea ca aceste acte normative să poată fi contestate de mai multe autorităţi ale statului, nu doar de Avocatul Poporului. Iar urgenţă este doar în caz de război ori calamităţi naturale. În rest nu există nicio urgenţă care să permită guvernului să ocolească parlamentul. Mai nou, se aude şi de promovarea Codului Administrativ prin OUG, Cod deja respins de CCR în integralitatea sa ca fiind neconstituţional. Dar ce spune CCR e valabil doar dacă serveşte interesele PSD şi ALDE. Un alt exemplu de „integritate“ venit de la premierul Dăncilă.

Pentru organizarea catastrofală a votului din diaspora nu plăteşte nimeni

Un alt exemplu de cum înţelege premierul Dăncilă integritatea. Sub ochii întregii lumi sute de mii de români din diaspora au fost împiedicaţi să voteze, prin organizarea execrabilă a alegerilor, fapt considerat penal de legea românească. Dând dovadă de maximă „integritate“, dna Dăncilă nu găseşte vinovaţii, deşi îi ştie toată lumea: miniştrii care s-au ocupat de organizarea alegerilor. Dna Dăncilă face în continuare analize, ca să aplice „integritatea“ la acarii Păun pe care îi va găsi prin ministere.

Modificarea Codului Penal şi Codului de Procedură Penală

În ciuda faptului că mai toţi specialiştii declară că aceste modificări sunt făcute în favoarea infractorilor, şi neglijează victimele infracţiunilor, guvernul merge mai departe cu modificarea acestor Coduri. Poate CCR care analizează astăzi constituţionalitatea lor, să le oprească din drumul spre promulgare. Infracţiunile de omor, cu violenţă, de care aflăm zilnic, nu impresionează „integritatea“ dnei Dăncilă. Mai ales când sunt făcute de recidivişti, eliberaţi cu recursul compensatoriu al lui Toader, sau cu eliberări condiţionate.

Premierul Dăncilă este la Bruxelles, unde speră să păcălească oficialii de la CE

Dna premier Dăncilă crede, în „integritatea“ ei, că oficialii de la Bruxelles nu verifică toate cele pe care le debitează domnia sa, în speranţa să-i aburească cum nu reuşeşte nici cu alegătorii români. Aşa cum în trecut a primit replici şi ameninţări pe măsură actelor guvernului său, tot aşa va fi tratată şi de acum înainte, cu exemple de felul celor prezentate mai sus.

Incredibil cum PSD îşi sapă singur groapa, fără să înţeleagă acest lucru. Exemplul ALDE, care tot prin înjumătăţirea scorului electoral nu a mai făcut nici măcar pragul de 5%, nu dă de gândit noilor şefi de la PSD. Nici exemplul lui Dragnea, pe care promiteau să-l elibereze mii de craioveni, dar care nu mai găsesc drumul spre Rahova. Nu învaţă nimic din evenimentele prin care trec. Aşa se întâmplă de când cu democraţia. Fiecare partid pe „integritatea“ lui piere!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite