Politică

articolul anterior articolul urmator

Daniel Buda: Le cer parlamentarilor de la putere să servească ţara şi nu guvernul groazei. România trebuie să scape de incompetenţi

3
13 Jun 2019 11:58:19
Autor: Radu Eremia
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

Eurodeputatul Daniel Buda a făcut un apel către aleşii PSD şi ALDE să voteze împotriva Guvernului Dăncilă, adică să aleagă „servirea ţării“, nu o guvernare a „groazei“

„Le solicit public parlamentarilor de la PSD şi de la ALDE să voteze moţiunea de cenzură care va aduce sfârşitul uneia dintre cele mai negre perioade din istoria recentă a României. Românii merită să scape de acest Guvern format din hoţi şi incompetenţi şi au transmis ferm acest lucru la alegerile din 26 mai”, spune Daniel Buda, europarlamentar liberal. 
 
Euroeputatul face o sinteză a problemelor pe care s-au axat social-democraţii: „În doar doi ani şi jumătate, actuala majoritate parlamentară a girat trei guverne consecutive fără ca cineva să fie interesat vreo clipă de performanţa sau onestitatea acestor cabinete. Singurul lucru care a contat pentru parlamentarii socialişti a fost gradul de obedienţă al miniştrilor şi al prim-miniştrilor care s-au perindat pe la Palatul Victoria. În doar doi ani şi jumătate, guvernanţii au depăşit linia roşie pe aproape toate domeniile strategice, iar pentru asta trebuie să plătească. Actuala majoritate a dus un asalt concertat la adresa statului de drept, au distrus echilibrul macroeconomic, au întârziat special programul de înzestrare militară şi au pus în pericol coordonate stabile de politică externă”, aminteşte Daniel Buda. 
 
Reprezentantul PNL susţine că statul român ar avea nevoie de o nouă administraţie.„Românii merită o administraţie cu o orientare euro-atlantică, care să respecte valorile statului de drept şi valorile economiei de piaţă, căci doar acestea reprezintă garanţii pentru o societate liberă, prosperă şi democratică”, mai spune liderul liberal. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Ramona Georgescu
13.06.2019, 12:19:20

Asa ar trebui.Iar cum Iohannis a declarat ca nu o sa mai fie de acord cu un nou guvern PSD/ALDE,Romania nu o sa mai aiba guvern(totusi nu poti cere sa voteze impotriva propriului guvern iar apoi sa le ceri sa sustina in Parlament un guvern al opozitiei).Spania a stat fara guvern luni de zile deci nu este o tragedie.Mai mult in felul acesta nu o sa mai avem ordonante de urgenta.Parlamentul o sa legifereze in continuare.

-1 (1 vot)
Alfa Omega
13.06.2019, 14:25:43

Ramona Rusescu , de cand le spui tu romaniilor si reprezentantilor lor alesi prin vot direct ce sa faca ? Vezi-ti de muscalii tai si du-te in Siberia daca nu iti convine ce facem noi ca acolo sigur o sa iti fie bine si o sa te racoresti la mansarda !

Constantin Gadea
13.06.2019, 12:29:44

ASTAZI ESTE ZIUA, cand batranul bolsevic Ion Iliescu ar fi trebuit sa fie arestat si plimbat prin Capitala, pe platforma unui camion si cu catuse la maini, pe traseele pe care hoardele de mineri si securisti, chemate de el,in iunie 1990, sa-i asigure domnia, au oripilat intreaga omenire, prin cruzimea si salbaticia ororilor urmarite in direct pe televizoarele de pe tot globul pamantesc. Hoardele respective, inarmate cu bate, cu lanturi, cu securi si tarnacoape, doborau la pamant pe toti tinerii intalniti in cale, si-i tocau cu lovituri mortale, cate 3-4 si chiar 6-7 besmetici, lovind pe rand, cu ura turbata, in aceeasi victima. Pe Ion Iliescu, pe care il socotesc cel mai odios criminal din istorie, poporul roman nu o sa-l ierte niciodata: pentru crimele din decembrie 1989; pentru crimele, schingiuirile si distrugerile din Capitala,din iunie 1990; pentru distrugerea aproape in totalitate a industriei construite de romani in 45 de ani de mari sacrificii si jefuirea salbatica a tarii, in perioada cat sluga Moscovei a condus Romania, cu puteri depline, de la Cotroceni.

+1 (1 vot)