Daniel Constantin, despre alianţa ALDE-ProRomânia: O acţiune ridicolă. Tăriceanu este o piatră de moară, un om de nimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PNL Daniel Constantin a comentat marţi la Adevărul Live fuziunea dintre ProRomânia, partid pe care l-a fondat, şi ALDE, precizând că reprezintă „o acţiune ridicolă”. Acesta l-a criticat apoi pe liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, pe care-l numeşte „om de nimic”. În ce-l priveşte pe Ponta, Daniel Constantin s-a abţinut de la comentarii.

Adevărul: Rivalii dvs din politică vă reproşează trecutul de stânga şi acum trecerea la PNL şi obţinerea unui loc eligibil. Ce le răspundeţi?

Daniel Constantin: E normal să răspund acestor întrebări. Eu am un trecut istoric politic de care sunt mândru. Am condus cinci ani de zile Partidul Conservator. Prima propoziţie în statut era că e un partid social-liberal. Adică de centru-dreapta. În 2011 am semnat o alianţă cu PNL şi am format alianţa de centru-dreapta. După care am format ALDE, şi am condus ALDE 2 ani de zile. Era de fapt acelaşi partid, rezultat dintr-o fuziune. După care, am format în 2017, aici oamenii au îneţes foarte bine, nu puteam să fiu de acord cu politicile de atunci ale domnului Dragnea, dar mai ales domnul Tăriceanu. Tocmai ca să nu trec într-un alt partid, am format atunci un partid de centru, ProRomânia, care din păcate ulterior a virat către stânga. Eu l-am condus un an jumătate, după care s-a alăturat Victor Ponta. N-o să comentez de ce a făcut lucrul acesta. Dar a virat partidul mai mult spre stânga. Dacă se poate spune ceva, am venit în PNL într-un moment cheie. Nu pentru mine, pentru România. În 2019 acest Guvernul de dreapta a avut cel mai ridicat nivel de investiţii. A ţinut România pe linia de plutire. Cred că va duce România acolo unde merită. N-am avut un trecut de stânga. Şi când am lansat ProRomânia, atunci l-am lansat împreună cu Sorim Cîmpreanu şi alţi trei colegi, nu era Victor Ponta. Puţini credeau în proiectul respectiv. Am spus clar atunci, e un partid de centru, cu accepte puternice de dreapta. 

Cum vedeţi logodna politică dintre Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu?

E o acţiune ridicolă. Nu vreau să comentez. Singurul om pe care l-am criticat dur şi o voi face în continuare a fost Călin Popescu Tăriceanu. I-am cunoscut caracterul. E un om de nimic. Din punct de vedere politic a fost un rebut. Cred că a fost o greşeală şi pentru Victor Ponta şi Pro România, care a fost proiectul meu de suflet. L-am lansat, am plecat de acolo pentru că era o situaţie limită. Nu am fost de acord cu venirea lui Tăriceanu în Pro România. Se discuta foarte mult anul trecut. Mai mult decât atât, cred că dacă nu eram eu acolo se făcea această fuziune din 2019.

Cele două partide au susţinut şi un candidat independent - Mircea Diaconu, la prezidenţiale.

Dacă nu eram acolo se făcea de atunci o fiziune şi se susţinea candidatul comun Mircea Diaconu. N-am fost de acord nici cu Mircea Diaconu nici cu alianţa cu Tăriceanu. Cred şi acum că nu ne-a adus nimic. şi cred că acum pentru ProRomânia nu e decât o piatră de moară. Tăriceanu e un personaj marginal în politică. Am văzut cum e tratat peste tot, din acest punct de vedere pentru mine e un personaj care nu mai există şi cred că după aceste alegeri va intra în istorie.

Interviul integral cu fostul ministru - Daniel Constantin: Şansele pentru o alianţă PNL-PSD sunt zero. Se doreşte o alianţă la guvernare cu USR-PLUS 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite