”Dar dacă Dumnezeu există?”

Mi-e greu să-mi imaginez ruşine mai mare decât cea de care se acoperă cei care an de an, în postură de evlavioşi, se amestecă în mulţimea de credincioşi conduşi doar de irepresibila dorinţă de-a fi văzuţi acolo.

Lângă Sfintele moaşte. Închinându-se. Plecându-şi umili frunţile şi rugându-se cu smerenie. ”Se amestecă” e un fel a spune. Ei se pun direct în faţă; se strecoară prin uşi numai lor accesibile şi îşi aleg cu grijă locurile în aşa fel încât camerele tv. să-i prindă în cadrele cele mai expresive. N-au bătut drumuri de zile şi nopţi, ca sutele de mii de pelerini veniţi din toate colţurile ţării; nu au aşteptat ore lungi să ajungă să atingă racla. Nu au nimic din smerenia şi onestitatea unor drept-credincioşi. Nu le pasă de cei din jurul lor, cum nu le pasă de nimeni.

          Nepăsarea este una din notele care îi definesc. Nu numai faţă de semenii lor – dar chiar faţă de Dumnezeu. Nu poţi să păcătuieşti sub ochii Lui prin trufie, prin aroganţă, prin neiubire pentru cel de lângă tine fără să te cutremure gândul că El te vede. Şi te judecă. Prin comportamentul lor, ei îşi dovedesc impostura. Nu au ce căuta acolo pentru că nu cred în El. În existenţa Lui.

          Cu tristeţe şi, totuşi, cu speranţă îi îndemn pe aceşti oameni să-şi pună o întrebare: ”Dar dacă Dumnezeu există?”