De cealaltă parte, preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu, spune că „luxul şi prostia de obicei se plătesc”. Mulţi au uitat, poate, că PSD şi-a afişat fără pic de pudoare ambele componente. Discursul lui Ciolacu, mai credibil doar prin comparaţie cu argumentele răstite ale premierului demis, riscă să aibă, însă, mai mult succes la public. Făcând abstracţie de istoria foarte recentă a partidului şi de luxul afişat de mulţi dintre liderii precedenţi ai partidului, pledoaria pentru taxarea mai serioasă a averilor mari este bine argumentată de Marcel Ciolacu. Preşedintele PSD sugerează cumva că acesta ar fi punctul de inflexiune al tratativelor: cum să iei de la bogaţi şi să-i ajuţi pe săraci.
Spre deosebire de liberali, social-democraţii au o strategie serioasă în negocierile cu liberalii: vorbesc tot timpul despre ce-ar câştiga electoratul lor prezent şi viitor, nu despre ceea ce-ar vrea reprezentanţii partidului. Creşterea pensiilor, salariilor, alocaţiilor pentru copii vor fi victorii ale PSD. Liberalii ripostează timid şi neconvingător, într-un peisaj în care proprii lor votanţi sunt nervoşi pentru felul în care PNL a ajuns să danseze pe sârmă după cum îi cântă PSD. De fapt, se discută doar despre propunerile social-democraţilor, ca şi cum liberalii nu ar avea nimic cu care să se laude. În imaginarul public vor rămâne pregnant iniţiativele PSD şi, în plan secund, reacţiile plictisite ale PNL.
Marcel Ciolacu se adresează de altfel şi alegătorilor liberali şi dă asigurări că suprataxarea despre care vorbeşte nu va afecta în nicun fel clasa de mijloc: „Există active de lux în România şi noi considerăm că trebuie impozitate. Uitaţi-vă pe lege şi veţi vedea. Şi există venituri excepţionale. Dacă ajungi să câştigi din venituri excepţionale, pe persoană fizică, peste un milion de euro - vă dau un exemplu - e normal să existe o taxă de solidaritate. Este peste tot în lume."
Preşedintele PSD spune calm şi clar că această taxă ar urma să fie introdusă în legea bugetului, care va fi dezbătută în luna decembrie, având aplicabilitate imediată după adoptare.
Premierul demis răspunde vorbind repede şi fără inflexiuni că România trebuie să încurajeze acumularea de capital. Această declaraţie şuierată într-o perioadă în care cei mai mulţi români îşi numără banii, să vadă dacă vor avea cu ce plăti căldura, arată cât de rupt e premierul de realitatea imediată.
La fel de îndepărtat ca preşedintele Klaus Iohannis, care continuă să joace golf în weekend, netulburat de ceea ce se întâmplă în jurul lui.
După 75 de zile de criză politică, sute de morţi zilnic, guvern provizoriu cu premier care trage de timp şi preşedinte apatic, România se îndreaptă spre prăpastie cu mare viteză, ca o maşină în care şoferul a adormit cu piciorul pe acceleraţie.
PSD negociază pentru spectacol şi televiziuni, PNL e debusolat şi nu ştie exact ce să facă. Cele două formaţiuni încă nu au căzut de acord asupra unui prim-ministru. Preşedintele Iohannis lasă jocul să curgă şi după ce s-a scurs timpul regulamentar, fluierând prelungiri după prelungiri, ca un arbitru care nu se grăbeşte să aibă un verdict clar. PSD şi PNL aşteaptă de la el soluţia, să numească un prim-ministru acceptabil pentru toate părţile după o discuţie în care să medieze o punere de acord. Ideea ocupării fotoliului de premier prin rotaţie e fantezistă şi ar perpetua crizele sistemice din ultimii doi ani.
Klaus Iohannis şi-a dorit un guvern PSD-PNL-UDMR, poate în virtutea unor ecuaţii mai vechi, dar care, încă, nu au expirat. Actualul preşedinte s-a transformat brusc din actor local în personaj naţional în 2009, când cele trei partide l-au nominalizat pentru fotoliul de prim-ministru. I s-a spus „premierul de la Grivco” fiindcă întreg aranjamentul ar fi avut loc pe teritoriul lui Dan Voiculescu, fondatorul Antenei 3.
Klaus Iohannis a crescut din această conjunctură, apărând câţiva ani mai târziu în rândurile PNL, la fel de brusc şi sărind direct din poziţia de nou venit în cea de şef de partid şi apoi de prezidenţiabil. Are Klaus Iohannis nostalgii sau datorii faţă de acea perioadă nebuloasă din 2009? A fost declanşată întreaga criză doar pentru a reface coaliţia pe care n-a avut ocazia să o conducă la guvernare acum 12 ani? Altminteri, de ce n-ar fi ales preşedintele să continue alianţa cu USR? De ce a ţinut neapărat la un guvern PSD-PNL-UDMR, făcut chiar în detrimentul liberalilor şi împotriva electoratului care a votat pentru o guvernare de dreapta? Şi chiar împotriva ţării, menţinând o situaţie de criză, acum, când în jurul României tind să se activeze o serie de conflicte mai vechi şi mai noi.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
17 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Catu a distrus pnl ul...si se pare ca nici nu constientizeaza asta...
PSD-ul continua cu succes politica PCR- ista, care a initiat nationalizarea! Si unii si altii dispretuiesc "luxul" altora, si incep haiducia. Cica iau de la bogati si dau la saraci. Daca bogatii si-au platit toate obligatiile la stat, de ce nu se lupta PSD-ul cu economia subterana? Acolo se fac averi fara sa se plateasca nimic la stat. De ce nu cauta solutii pentru investitii, care sa genereze venituri si locuri de munca? Pentru ca nu stiu, nu pot si nu-i intereseaza,iar populismele prind bine, la fel ca si uleiul, zaharul si micii de odinioara. Iar categoriile vulnerabile pot fi sustinute de stat cu o politica responsabila. Iar intr-o societate normala, nu va fi niciodata egalitate, doar in mintea unora....
In primul rand pentru ca PSD-ul este ajutat de aritmetica parlamentara.. 157 de parlamentari la PSD, si daca mai raman vreo 110 la PNL..
dacă pesedeul și peneleul vor să-și rotească premierii la doi ani, ar fi drăguț să îi facă loc și udemereului, să aibă și ungurii premier macar trei luni pe an.
Într-adevăr, ultimele mişcări politice ale cuplului KWI+Cîţu sunt inexplicabile. Ne lipseşte motivaţia care a dus la luarea acestei decizii, aparent sinucigaşe. Poate au fost cauze externe( o "poruncă" de la "licurici", europeni sau americani), poate interne( de felul necesităţii unui guvern stabil într-o perioadă dificilă). Ca părere, această monstruoasă coaliţie nu are viaţă lungă, mai ales că PSD impune tot felul de condiţii inacceptabile pentru PNL.
Vezi toate comentariile (17)