De ce este cazul Khashoggi atât de grav încât poate reseta relaţiile internaţionale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Orientul Mijlociu şi zona Golfului Persic se desfăşoară două războaie cumplite (Siria, Yemen) unde masacrele, execuţiile, tortura sunt practici cotidiene. Şi, totuşi, presa vorbeşte rar şi marginal despre ele. În schimb, marile ziare al lumii (puteţi verifica acum New York Times şi Washington Post pentru a înţelege anvergura) îşi deschid de câteva zile ediţiile cu cel puţin trei articole despre asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.

De ce este acest caz atât de important pentru opinia publică internaţională? De ce ne afectează atât de tare? De ce adevărul nu va putea fi muşamalizat sau ascuns de nicio putere, indiferent de câte miliarde ar fi în joc? Cum de va triumfa în acest caz dreptatea în faţa forţei aproape nemărginite?

Vă propun patru motive. 

1. Pângărirea „locului sacru“

 Dincolo de funcţia sa practică, un consulat sau o ambasadă poartă şi o valoare simbolică, reglementată încă din Antichitate. În Vechiul Testament, de pildă, în Iosua sau în Numeri, este definită cu migală instituţia „cetăţilor de scăpare“, acolo unde cei acuzaţi de o fărădelege se puteau refugia în aşteptarea unui proces, devenind intangibili în faţa răzbunărilor imediate acceptate de legea talionului. În spaţiul greco-roman şi, ulterior, creştin, anumite temple sau biserici erau inviolabile în faţa oricărei puteri lumeşti, atunci când acordau găzduire şi protecţie. Consulatul/ambasada au moştenit această „sacralitate“, care completează statutul diplomatic cu totul special al zonei respective. Vorbim despre un spaţiu pe care numai un „barbar“ îl ia cu asalt sau îl pângăreşte. Ei bine, nimic nu poate fi mai contrastant, mai brutal, mai revoltător, mai „demonic“ decât să decapitezi, să tranşezi, să secţionezi un om perfect nevinovat într-un astfel de spaţiu „sfânt“. Crima de stat, lichidarea propriilor cetăţeni (adesea pe teritoriul unui terţ stat, care îi oferă protecţie) reprezintă oricum o practică sinistră şi compromiţătoare, ceaiurile cu poloniu şi agenţii neurotoxici Novociok afectând grav imaginea unor actori internaţionali. Dar, la nivel simbolic, imagologic, e greu de imaginat un ritual care să producă un dezgust mai mare decât anihilarea bietului Khashoggi într-un sanctuar inviolabil.

2. Disproporţia patologică a răzbunării

Khashoggi era un jurnalist influent şi bine conectat, dar nu reprezenta o ameninţare politică reală. Era pur şi simplu un dizident de nivel mediu. Nici măcar statele cele mai cinice, agresive şi izolate nu mai încearcă astăzi să lichideze oponenţi de asemenea anvergură, limitându-se teoretic (oficial nu vom şti niciodată, pentru nimeni nu va recunoaşte nimic) la spionii de nivel foarte înalt care schimbă tabăra şi la rivalii iminenţi la putere (vezi asasinarea lui Kim Jong-nam). Persoana care a decis uciderea sadică şi ritualică a lui Khashoggi - indiferent cine se va dovedi a fi - nu a căutat nici măcar să se amăgească cu ideea că „elimină un pericol“, că există în decizia sa o vagă „raţiune de stat” - în spatele căreia mulţi măcelari s-au ascuns de-a lungul istoriei. Nu: vorbim despre o alegere patologică, perfect iraţională, care vădeşte un profund dispreţ pentru viaţă şi o natură resentimentară isteroidă. Iar un astfel de portret psihologic aminteşte de dictatorii anilor 30.

3. Revolta diplomaţilor

Pentru oamenii din ambasade şi ministerele de externe, pentru politicienii cu deschidere internaţională, pentru negociatori şi experţi, cazul Khashoggi este un 11 septembrie al diplomaţiei. Aşa ceva nu se face şi nu se iartă în sistemul atât de formalist şi de sofisticat al relaţiilor internaţionale. În acest sistem, în care fiecare gest are un rol, face parte dintr-un limbaj simbolic, dintr-un alfabet aparte, crima din Istanbul este nent pur, este absurdul fără limite şi reguli. Din acest motiv, indiferent ce interese geostrategice vor avea marii lideri politici, aparatul experţilor şi diplomaţilor din sistemul internaţional, format din zeci de mii de actori invizibili şi influenţi, va boicota dialogul cu cei pe care îi consideră vinovaţi pentru anihilarea lui Khashoggi. Fără să mai înţeleagă când pot deveni chiar ei ţinta unei răzbunări ritualice, aceşti oameni vor evita contactele cu suspecţii şi vor lupta discret pentru a-i indica şi a-i izola pe toţi cei implicaţi în asasinat. 

4. Grotescul: când Prostia ţine pasul cu Răul

Gânditorii crescuţi la şcoala lui Platon credeau într-o anumită solidaritate şi coerenţă a valorilor. Ceea ce e Bine, cu alte cuvinte, este şi Frumos, şi Drept, şi Inteligibil. Ei bine, o anumită coerenţă a precarităţii este flagrantă în cazul Khashoggi, unde Răul şi Prostia reuşesc să stea la un nivel sensibil egal. O echipă de asasini compusă din 15 persoane - un alai gălăgios de hitmeni care se izbesc unul de altul în încercarea de a ajunge la victimă - reprezintă încununarea imbecilităţii criminale şi, probabil, a birocraţiei clientelare de stat, care până şi în contexte de gen impune „joburi“ pe principiul nepotismului... Aşa se naşte o amestecătură însângerată de Rău, Urât şi Absurd, a cărei sinteză este categoria estetică a grotescului -pe care comunitatea internaţională nu şi-o va putea şterge din memorie decât prin pedepsirea severă a tuturor celor vinovaţi, indiferent de consecinţe şi calcule politice.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite