De ce a eşuat puciul din Turcia: Sturmabteilung-ul lui Erdogan

Evoluţia SA-ului lui Erdogan este vitală pentru destinul Turciei. După ce l-a salvat pe lider, aceasta pare a coordona procesul uriaş de epurare din armată şi administraţie. (sursa foto: bdnews24.com)

Aşa cum a fost reconstituit până azi, filmul esenţial al loviturii de stat din Turcia arată aşa:                   1. O parte importantă din Armata de carieră e implicată. Nu e vorba doar despre „o facţiune izolată”: profesioniştii sunt parte a conspiraţiei; lipsesc câteva figuri mari şi, evident, oamenii lui Erdogan, numiţi în ultimii ani.

2. Puciul era încă în faza de pregătire. Totuşi, cu câteva ore înainte de declanşare, apare o scurgere din rândurile puciştilor. Serviciile secrete prind un capăt de informaţie, care intră în verificări. Ideea că „Erdogan ştia” e o forţare a notei - astfel de informaţii apar cu zecile şi urmează proceduri de confirmare. Aflând că sunt deconspiraţi, puciştii decid să acţioneze imediat, lucru care explică improvizaţiile şi lipsa unei dimensiuni politice a acţiunii. Probabil că liderul politic pregătit de Armată refuză să rişte în noile condiţii.

3. E posibil ca informaţiile care au compromis conspiraţia să apară de la comandantul Armatei Întâi (Istanbul), cel care l-a salvat pe Erdogan. El este probabil contactat de comandaţii Armatei a Doua şi a Treia (acum arestaţi), fiind esenţial pentru reuşita operaţiunii. Refuză participarea (sau se răzgândeşte - oricum, el pare să ştie o parte din plan, inclusiv despre atacul de la Marmaris). În momentul în care oameni din subordinea să ies din cazarmă şi ocupă podurile din Istanbul, el dă alarma la Marmaris şi îl cheamă pe Erdogan în ochiul furtunii, garantându-i siguranţa.

4. Cu o parte din Armată de partea sa, Erdogan e câştigător sigur, având un as esenţial în mânecă: un mic Sturmabteilung (SA) sui generis, pregătit din vreme pentru astfel de momente.

Această structură e cea care a îndeplinit o dublă misiune: 

a. a coordonat contra-acţiunile de luptă împotriva militarilor;

b. a asigurat „reacţiunea” populară, scoţând în stradă cartierele islamiste.

În acest mod, nu doar că acţiunile puciştilor au primit o replică fermă, dar, mult mai important, senzaţia unanimă a opiniei publice internaţionale şi a partenerilor externi a fost că „poporul” îl sprijină pe Erdogan. Lucru cumva adevărat. Dar parţial adevărat şi bine organizat.

Acest Sturmabteilung al lui Erdogan este, în fapt, o structură compozită, care implică trei instituţii: partidul său (AKP), moscheele erdoganiste (cu personal plătit de stat) şi poliţia. Cele trei structuri cooperează şi se amestecă inextricabil, membrii şi simpatizanţii partidului fiind cooptaţi în structurile de forţă şi în cele religioase, care controlează cartierele mai sărace.

Evoluţia SA-ului lui Erdogan este vitală pentru destinul Turciei. După ce l-a salvat pe lider, acesta pare a coordona procesul uriaş de epurare din armată şi administraţie. Când prigoana va lua sfârşit, aparatul personal de represiune (care probabil va fi formalizat într-un organism special, de stat) îşi va justifica existenţa şi îşi va păstra influenţa descoperind noi şi noi conjuraţii. Unele poate chiar reale. 

În timp, evoluţia Sturmabteilungului într-o direcţie poliţienească fascistă poate pune presiune chiar asupra unui Erdogan teoretic moderat, dispus sa accepte condiţiile Vestului. Acest tip de Gărzi Revoluţionare de tip iranian, care emerg în timpul revoluţiei dintr-un amestec bizar al poporului revoltat cu clerul, poliţia, mahalaua şi partidul islamist, sfârşeşte ţinând captiv chiar liderul fondator. Un puci întors, mult mai periculos.