De ce să te faci preşedinte?

Când încep campaniile electorale, apare o întrebare adresată mai mereu candidatilor – mai ales atunci când este vorba despre alegerile prezidenţiale. Întrebarea suna de-a dreptul banal dar manualele de campanii electorale dau exemple care atestă ca în mai multe democraţii s-au pierdut şi s-au căştigat alegeri în funcţie de răspunsurile candidaţilor. Iar întrebarea este: DE CE CANDIDAŢI?

Desigur că, avizaţi din vreme, candidaţii îşi fabrică replici bine meşteşugite, ca să nu fie prinşi cu garda jos –  dar nu despre acestea este vorba acum.

Mai bine ne-am gândi la adevăratele motivaţii din spatele unei candidaturi.

Aşadar: de ce vrei să fii preşedinte?

Când prezidenţialele se ţineau în aceeaşi zi cu parlamentarele, lucrurile erau clare: candidezi ca să-ţi ajuţi partidul să ia un scor cât mai bun pentru Parlament. Acesta era „candidatul-locomotivă”.

Dar acum, că  alegerile sunt decalate? Să recunoaştem că acum preşedintele joacă mau mult pentru el însuşi decât pentru un partid.

Preşedintele ar putea acţiona – ba chiar unelti – pentru crearea unei aşa-numite majorităţi prezidenţiale şi pentru a controla guvernul.

Totuşi preşedintele Traian Basescu – însuşi preşedintele Traian Băsescu! - a eşuat, pâna la urmă, în încercarea de a-şi crea, prin regrupări parlamentare, acea majoritate prezidenţială pe care electoratul nu i-a dat-o, în realitate, niciodată. Părea să fi reuşit ( în fine!) după realegerea sa din 2009. Dar acea majoritate de strânsură s-a prăbuşit aşa cum a fost creată. Acum, ar fi mai degrabă un semn de inconştienţă politică dacă noul preşedinte şi-ar mai propune crearea unei majorităţi în jurul său. Să nu uităm: după ruperea USL nu mai există o formaţiune dominantă în Parlament.

Şi atunci, ce să facă noul preşedinte? Să susţină din toate puterile guvernul existent pentru a fi părtaş la eventualele succese? Dar dacă guvernarea nu este una de succes ci, dimpotrivă?

Aici este una dintre problemele preşedintelui român: legitimitatea sa este foarte mare în raport cu pârghiile democratice de acţiune asupra Parlamentului şi Guvernului. Alegătorii îl tin responsabil pentru tot ce se întamplă, că doar pe el l-au votat. Dar preşedintele are câmp redus de acţiune.

Poate că viitorul preşedinte ar trebui să fie sincer cu oamenii şi să le explice lucrul acesta, în loc să joace rolul de a-toate-făcător şi a-toate-ştiutor. Pentru că nu este! Nu are cum sa fie, Constituţia nu-i permite.

Şi atunci? Poate că preşedintele ar trebui să iasă din politica maruntă – unde, dacă se bagă, forţând limitele constituţionale şi dându-şi jos haina de arbitru, riscă mai mult să strice. Poate că preşedintele ar trebui să-şi propună doar obiective – nu multe, dar legitime şi clare – cu care marea majoritate a populaţiei şi a spectrului politic să fie de acord. Obiective care să aplatizeze diferenţele dintre susţinătorii unei linii politice sau a alteia, în loc să le acutizeze.

Poate că, în locul unui jucător politic am avea nevoie de un înţelept.

De exemplu: promovarea unor interese ale ţării în plan global sau o altă imagine pentru România şi români în lume. Ori promovarea în interior a unor valori cum ar fi solidaritatea între membrii societăţii, susţinerea pentru zonele sărace şi defavorizate. Sunt doar câteva exemple.

E adevărat poate că un preşedinte nu se realege promovând asemenea lucruri – dar, la urma, urmelor, de ce ar fi aşa de de important?

Poate ar fi mai bine să privim funcţia de preşedinte nu ca pe o redută de ocupat în lupta politică. Să o vedem, mai bine, ca pe o ultimă încununare a unei activităţi profesionale, publice şi politice de pe parcursul unei vieţi, un semn de respect din partea membrilor societăţii. Poate că, în locul unui jucător politic am avea nevoie de un înţelept.

Şi stiti ceva? Dacă tot se (mai) vorbeşte despre o nouă Constituţie, eu unul aş prefera ca unor astfel de persoane respectabile să li se acorde un mandat mai lung, de vreo 6 sau 7 ani. Dar fără posibilitatea realegerii. Astfel, preşedintele ar fi preocupat doar de ce lasă în urmă pentru România. Şi nu să se pună bine cu poporul, în scopul realegerii!

Aşadar, când veţi avea în faţa concurenţii la linia de start al prezidenţialelor, gândiţi-vă bine la întrebarea aceasta: DE CE CANDIDAŢI?

Şi...

MAI GÂNDIŢI-VĂ!