De ce încape PSD într-un dosar

Liviu Dragnea e în situaţia în care poate reforma PSD mai uşor decât pare în stare echipa de conducere a PNL.

Liviu Dragnea şi-a văzut visul cu ochii şi e la volanul maşinii la care tânjeşte de ani de zile. Nici nu mai contează că maşina e cam hârbuită, e luată la mâna a cincea, îi lipseşte ITP-ul uitat în acelaşi sertar cu contractul de la Bechtel şi că precedenţii şoferi au neglijat-o. Liviu Dragnea e mulţumit, el speră să o tuneze şi să se plimbe cu ea mulţi ani de acum înainte. E urâtă, dar solidă.

Portbagajul maşinii e plin de schelete politice. Pe bancheta din spate l-a vrăjit Victor Ponta pe Crin Antonescu şi tot acolo e posibil să se fi despărţit spunându-i: nu eşti tu, sunt eu! Mircea Geoană s-a plimbat cu ea prin târg ca să agaţe voturi, i-a reuşit, dar nu a finalizat. Decapotabilă pe vremea lui Adrian Năstase, a rămas mânjită de vopseau tablourilor de anticariat. Şi nu mai e nici Volga neagră de care îţi era teamă când o conducea Ion Iliescu printre valurile minerilor şi nervii opoziţiei istorice. Speranţa lui Liviu Dragnea e că măcar motorul să fi rămas din ea, model sovietic, solid şi de încredere. Tabla rugineşte, dar dacă motorul încă funcţionează mai ai o şansă.

Ca să înţelegem PSD-ul de astăzi e binevenită o călătorie în timp, în toamna anului trecut, în seara rece a celui de-al doilea tur de scrutin. Seara în care Victor Ponta a pierdut fără drept de apel şi a trebuit să se recunoască învins. Aceeaşi seară în care gurile rele zic despre Liviu Dragnea că ar fi fost dispus să numere până în zori în ciuda opoziţiei Facebook-ului la proiectul social-democraţiei-creştin-ortodoxe. Atunci, în Piaţa Regelui, la doi paşi de sediul PSD de pe Kiseleff, câteva mii de tineri rupeau bannerele cu Victor Ponta şi urlau că vor să meargă la sediul partidului şi să îi arate candidatului ce cred despre el. Veniţi de prin tot oraşul, o parte din ei militanţi uniţisalvăm din vara anului trecut, cu copii pe umeri, corporatişti sau hipsteri, pe bicilete şi cu telefoane mobile, toţi l-ar fi căutat pe Victor Ponta să îi explice de ce nu îl iubesc. În acea atitudine ar trebui să sape Liviu Dranea, ajutat de Vasile Dâncu, dacă vrea să repornească partidul. Acei oameni doreau să îl linşeje pe Ponta, l-au votat pe Iohannis fără să ştie ce are acesta să le ofere. În fapt ei ar trebui să fie electoratul unui partid de stânga, social-democrat şi progresist, care să le promită un destin european, desprins de protocronismul cvasi-invaziv de astăzi. Acel partid nu e în niciun caz PSD-ul lui Liviu Dragnea, cel pe care l-au condus Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană şi Victor Ponta.

De ce ar schimba Liviu Dragnea direcţia partidului? Are încă o bază largă de oameni îmbătrâniţi care îl votează (oricum ar da-o, e când primul, când al doilea partid al ţării), structurile funcţionează, balanţa de cheltuieli nu o fi spectaculoasă, dar e cu certitudine mai bună decât cea PNL-ului. Tinerii stângii care umblă ciudat îmbrăcaţi prin oraş şi se ascund în spatele unor bărbi la modă nu sunt admiratori de mustăţi proletare şi nici de glume nesărate.

PSD e pe o linie descendentă de la apariţie şi până astăzi. Garniturile s-au uzat şi cam tremură din încheieturile cuprinse de reumatism. E greu să alergi la maraton cu stenturi pe mai toate arterele.

PSD-ul are nevoie de o strategie de viitor, de cineva care să vadă partidul peste cinci ani, de cineva care să taie balastul amintirilor şi a nostalgiilor. Şi uimitor, Liviu Dragnea pare cel mai potrivit. E genul care nu lasă melancolia să îi dicteze mişcarea politică, are apucaturi dictatoriale suficient cât să se impună. Şi e primul preşedinte PSD care pare să aibă o şansă reală să scape de feudalismul baronilor fără a periclita structura funcţională a partidului.

Liviu Dragnea e în situaţia în care poate reforma PSD mai uşor decât pare în stare echipa de conducere a PNL. Decalajul electoral din toamna anului trecut nu mai e de speriat şi dacă se mişcă bine, Liviu Dragnea s-ar putea trezi cu un partid câştigător în alegeri, necontestat ca lider absolut şi, lucrul cel mai dificil, cu o imagine de reformator care să îi şteargă urmele nefrecventabilităţii din ultimii ani în care a participat la toate mizeriile de pe vremea lui Ponta şi Geoană.

Pentru un nou PSD, Liviu Dragnea ar trebui să îi dea mână liberă lui Vasile Dâncu să îi găsească o direcţie doctrinară reală de social-democrat modern, fără accese marxiste şi arhaice. Să îşi facă rost de o mână de băieţi tineri, prizabili la nivel european şi care să cureţe imaginea cripto-comunistă-rural-naţionalistă pe care a cultivat-o PSD timp de 25 de ani şi să trimită în negura istoriei baronii locali, pe care să îi înlocuiască cu oameni educaţi şi competenţi pe subiecte economice.

Nu ştim dacă Dragnea ar vrea să facă aşa ceva, dacă nu cumva se va mulţumi să conducă partidul cât îi va permite contextul şi să mulgă puşculiţa la fel ca predecesorii săi. Poate intuiaţia de baiat care a început de jos să îl pună pe drumul cel bun. Puţin probabil, dar putem visa la o schimbare pe stânga aşa cum visăm şi la rezultate mai bune ale naţionalei de fotbal atunci când se schimbă antrenorul, deşi lotul rămâne acelaşi.

Dosarul partidului e rezolvabil. Dosarul lui Liviu Dragnea e încă în suspans. Destinul e însă darnic cu noul preşedinte PSD. Până la sentinţa finală.

Acest articol face parte dintr-o serie de analize despre partidele politice din România actuală: PNL, PSD, UNPR, PMP şi M10, iar finalul este rezervat concluziei: „De ce nu avem o clasă politică nouă în România“