De la „Micul Titulescu” la „Micul Ceauşescu”

În scurta sa carieră politică, Victor Ponta a reuşit să străbată traseul simbolic de la „Micul Titulescu”, aşa cum l-a gratulat când l-a împins spre marea politică fostul premier Adrian Năstase, la „Micul Ceauşescu”, aşa cum a ajuns consiliat de fostul deţinut Adrian Năstase. Diferenţa dintre primul şi ultimul cognomen este că, în primul caz, era o exagerare, iar în al doilea, este un pericol.

De doi ani şi jumătate, Victor Ponta este angajat într-o cursă neobosită de săvârşire a celor mai multe nefăcute pe care le-ar putea acumula un om politic într-o carieră bogată. Nu e zi să nu mai auzim despre câte o prostie sau o mitocănie emisă de Premier şi nu e săptămână să nu mai aflăm de câte o încălcare a Constituţiei şi a principiilor statului de drept. Şi premierul râde încontinuu.

Premierul Ponta a reuşit să împingă cadrele funcţiei pe care vremelnic o ocupă mult peste puterea noastră de imaginaţie. Înainte de guvernarea Ponta, nu ne puteam gândi că un premier dovedit că a plagiat poate să rămână în funcţie. Nici nu ne puteam gândi că poate ajunge într-o asemenea funcţie. Iată că Ponta a ajuns, a rămas şi chiar a dispus dizolvarea comisiei care i-a dat în vileag fapta. Şi râde.

Înainte de guvernarea Ponta nu ne puteam gândi că poate fi pus la punct un puci parlamentar precum cel din 2012. Am văzut că s-a putut. Şi Premierul a râs.

Înainte de guvernarea Ponta nu ne puteam imagina că un premier poate fi atât de incompetent într-o problemă fundamentală precum bugetul şi atât de dezinteresat de propria incompetenţă. La întâlnirea de la Cotroceni pe tema reducerii CAS am văzut că se poate. Şi Premierul a coborât ochii din tavan şi a râs mai departe.

Până la guvernarea Ponta nu ne puteam gândi că un premier ar putea da o ordonanţă pentru legitimarea temporară  a traseismului politic, pe care şi politicienii îl condamnă, cel puţin la nivel declarativ. Premierul Ponta ne-a demonstrat că se poate. Şi râde.

Până la guvernarea Ponta nu ne puteam imagina că un premier ar putea avea ca obiectiv principal turismul pe bani publici cu scopul completării albumului de familie cu fotografii din locuri exotice. Premierul Ponta ne-a arătat că se poate. Şi râde în continuare.

Până la guvernarea Ponta, ne gândeam că mesajele antieuropene şi cele specifice naţional-comunismului, pe care şi Vadim Tudor le abandonase de ceva vreme, nu vor mai apărea în spaţiul public. Premierul Ponta ne-a arătat că se poate. Şi iar râde.

Înainte de guvernarea Ponta, nu ne gândeam că un premier îşi poate apela miniştrii cu „fă” ş.a.m.d. Lista de nefăcute ar putea continua aşa cum Premierul Ponta continuă să se hlizească.

Evenimentul organizat cu prilejul celei de-a treia lansări a candidaturii la prezidenţialele din această toamnă ne-a dovedit că oricând este posibilă întoarcerea la practicile din vremea lui Ceauşescu. Cine se mai gândea că s-ar putea organiza o manifestaţie plagiată după cele organizate în cinstea lui Ceauşescu? Ei, Premierul Ponta ne-a demonstrat că se poate. La fel ca atunci: de ziua lui, cu mase largi populare aduse cu anasâna de primari ca Pandele, cu ode şi simbolistici menite să satisfacă fantasmele unui om bolnav de sine.

Pe vremea lui Ceauşescu, pictorul Dan Hatmanu a realizat un tablou în care familia Ceauşescu era înfăţişată ciocnind un pahar de şampanie cu Ştefan cel Mare (ce-i mai plăcea voievodului şampania!). Acum, organizatorii spectacolului omagial de pe Arena Naţională l-au  pus pe Ponta între două coloane infinite (în guvernarea Ponta, partidul poate procura chiar o  infinitate de infinituri). Ca să se uite la el „poporul pesede” ca profanii la Poarta sărutului. Oare ce-ar fi gândit Brâncuşi dacă ar mai fi trăit s-o vadă şi pe asta? Cred că l-a fi pus între două copii după „Principesa X”.

După antrenamentul de la europarlamentare, când mulţi români mândri de ei au crezut că îl votează pe Mihai Viteazul, acum, la marea bătălie electorală, strategii au scos la atac întregul arsenal din arhivele propagandei comuniste.

Deja s-a dat drumul la ode, se vorbeşte de „Galaxia Ponta”. Se pregătesc carele alegorice. Pentru spectacolul final, se pregăteşte Maestrul Beligan.

Premierul a făcut deja ritualica vizită în China de unde s-a întors cu prima idee despre noua revoluţie culturală: niciun copil de clasa întâi fără iFone; toţi fără manuale. La propunerea ministrului Educaţiei, la începerea cursurilor, copiii vor intona cântecul:

„Vulpe, mi-ai furat iFonul / Dă-mi-l înapoi! // Mai dă unul pentru Romul / S-avem amândoi!”

Românii mândri de la oraşe şi sate se pregătesc deja de vizitele de lucru ce vor urma în această perioadă plină de mari evenimente: ziua lui Dan Voiculescu, Ziua Recoltei, Sfânta Parascheva, Sfântul Dimitrie, Sfântul Dimitrie cel Nou ş.a.. Cu toate aceste prilejuri se vor organiza lansări ale candidaturii lui Victor Ponta în cursa pentru prezidenţiale. Pentru că Premierul încă nu s-a lansat, aşa cum nu a guvernat de doi ani şi jumătate, ci doar se pregăteşte să guverneze după ce pleacă Băsescu de la Cotroceni. Până atunci, se lansează şi mănâncă popcorn.

Întreaga campanie a lui Victor Ponta va fi construită pe simbolistica naţional comunistă, cu grave accente de fundamentalism ortodox. Probabil că, în conceperea campaniei, strategii lui au ţinut seama de datele din sondaje, care indică  faptul că peste jumătate dintre tineri consideră că Ceauşescu a fost un peşedinte bun. Se ştie că tinerii nu prea participă la vot. Din acel bazin al nehotărâţilor şi indiferenţilor vrea să rupă Ponta. Mizează, probabil, pe faptul că mulţi dintre tinerii nostalgici după un regim pe care nu l-au trăit vor veni să-i de un vot doar pentru că „e mişto ca Ceauşescu”, aşa cum l-au votat pe Vadim Tudor în 2000 doar pe motivul că e „diliu”.

În rândul electoratului nepesedist, gesturile lui Victor Ponta au efect de coagulare. Chiar dacă acest electorat este acum dezorientat, va ieşi la vot din acelaşi motiv pentru care l-a votat pe Ion Iliescu în 2000. „Oricine, numai Vadim să nu iasă!”, spunea atunci; „oricine, numai Ponta să nu iasă!”, spune acum. „Victor Ponta pentru noi / Este Vadim Tudor doi”.

Până la guvernarea Ponta, puţini credeau că vom avea un candidat care să intre în campanie (cu prima şansă!) cu mesaje specifice ultimilor ani ai comunismului. Candidatul Ponta ne arată că se poate. Dacă nu i-a ieşit să fie un mic Titulescu, visează acum să fie un mic Ceauşescu. Şi rolul începe să-i iasă: raportează mari victorii când ţara e în recesiune şi organizează spectacole omagiale cu şi despre sine. Singura lui problemă este că, faţă de cei cu care se compară, el s-ar putea să rămână doar mic.