De ce nu mai este posibil un pact pe sănătate separat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Klaus Iohannis a punctat o victorie în parcursul său prezidenţial prin obţinerea acordului imediat (şi foarte previzibil) pentru un pact privind alocarea a cel puţin 2% din PIB pentru armată, în următorii 10 ani!

Ce mă deranjează la acest pact? Odată parametrizată alocarea bugetară pentru armată (există constrângeri externe semnificative asupra cărora îi las pe alţii mai competenţi în domeniu să se aplece) pot face o profeţie asupra unui eventual pact pe Sănătate: acesta nu va putea avea sub nici o formă drept obiectiv alocarea a 6% din PIB!

Aritmetica bugetară ne spune că este imposibil să faci bugete pe 10 ani în care să aloci 2% pentru Armată, câte 6% pentru Sănătate şi Învăţământ, 12-14% pentru asigurări sociale şi 2-4% pentru investiţii. Bugetul consolidat de stat are totuşi numai 33% din PIB!!!

O asemenea abordare ar denota o totală lipsă a simţului strategic, o inabilitate managerială şi mai ales o absenţă a unor priorităţi reale.

Să ne punem câteva secunde în poziţia unui (viitor) premier. Ce obiective am putea alege mai întâi? 

Să plătim avioanele multirol şi să creştem dotarea armatei pentru a ţine pasul cu provocările externe şi obligaţiile de securitate pe care ni le-am asumat? DA! 

Să plătim pensiile şi ajutoarele sociale? OBLIGATORIU

Să menţinem un nivel cât mai mare al investiţiilor? Bineînţeles! Fără infrastructură nu avem nici locuri de muncă nici perspective în viitorul apropiat de a creşte atractivitatea ţării! 

Să ne creştem nivelul de educaţie cantitativ şi calitativ? Rezultatele se văd pe termen lung, dacă se văd, mult dincolo de terminarea mandatului. Este mai degrabă un deziderat decât un obiectiv. Mai aşteaptă, aşa cum aşteaptă de 25 de ani. 

Să sporim investiţiile în infrastructura medicală? Lasă că e bună şi aşa cum este, nu ţipa încă! Să oprim exodul medicilor? Probabil că nu putem aloca niciodată suficienţi bani pentru a mai opri această hemoragie! Măcar sa menţinem echilibrul actual. Cam aşa ar judeca oricine în faţa unui buget sărăcăcios ca al nostru.

De aceea, o strategie pentru sănătate va fi greu de elaborat dacă nu se doreşte strict un vehicul de imagine (aşa cum s-a petrecut şi în timpul mandatului Preşedintelui Băsescu). Obiectivele sale sunt infinit mai greu de definit decât alocarea unui 6% din PIB. Mai mult, schimbările propuse trebuie să fie de esenţă, să conducă la modificări cantitative şi calitative semnificative menţinând aceleaşi alocări de la bugetul de stat. Ar trebui să fie o soluţie miracol.

Ce ar trebui să urmărească pactul pe Sănătate

Pactul pe sănătate trebuie să fie un document programatic care să conducă la o nouă paradigmă a asigurărilor de sănătate, la o transparenţă totală, punând accentul pe comunicare şi participarea efectivă a beneficiarilor (pacienţi, aparţinători şi viitori bolnavi). O soluţie poate fi implicarea substanţială a firmelor de asigurări de sănătate ca factor de corecţie, ordonare şi suplimentare a veniturilor personalului şi nu că principala formă de finanţare a sănătăţii. Este dorită şi o soluţie miracol pentru oprirea hemoragiei de personal şi pentru scăderea plăţilor informale. Da, este nevoie şi de modificarea radicală a politicii medicamentului şi de multe altele.

Toate aceste modificări nu pot fi efectuate dacă un pact pentru sănătate (dar şi pentru învăţământ) nu va fi lansat integrat în strategii mai ample, pe termen mediu şi lung, vizând lupta împotriva corupţiei şi diminuarea  evaziunii fiscale de orice fel, oprirea risipirii fondurilor în activităţi care se fac de dragul cheltuirii fondurilor,  crearea unui profil de ţara care să atragă investiţii străine sau cumpărători ale produselor şi serviciilor noastre (inclusiv în sănătate) etc.

Aceasta este, în opinia mea, principală provocare a mandatului preşedintelui Iohannis.

Cum succesul celorlalte strategii va putea fi cuantificat şi printr-o creştere vizibilă a colectei la bugetul consolidat al statului vom putea prefigura o creştere concordantă, prioritară dar condiţionată şi către celelalte domenii deficitare. Astfel de strategii nu se pot face dacă populaţia nu va fi parte a schimbării, dacă nu va înţelege ce va avea de câştigat direct, vizibil, implicându-se în lupta cu cei care azi spoliază banii publici printr-o imensitate de variante.

În caz contrar, un pact pe sănătate va face mai mult rău decât bine. Va reprezenta, ca şi precedentul pact din 2008, cheia pentru stagnare:

„Avem un pact, când vom avea banii necesari îl vom pune în practică, dar bani nu avem!”.

Populaţiei trebuie să i se ofere fără echivoc sursa bunăstării ei viitoare. Azi, cetăţenii care plătesc la negru un serviciu sau un bun ştiu că plătesc mai puţin pentru că fură bugetul de stat, care altfel nu-i oferă aceşti bani în alte servicii (cum ar fi îngrijirile de sănătate)! Este nevoie de un uriaş efort de comunicare şi educare, bazat pe exemple şi dovezi privind beneficiile corectitudinii! Germania, de exemplu, îşi poate permite să aloce 12% din PIB sănătăţii dar colectează 55% din PIB la bugetul de stat!!

Modificările care se pot face în sănătate pentru a contracara probleme stringente ale sistemului nu ţin numai de o strategie pe termen lung. Ele sunt apanajul strict al guvernului în funcţie impunând măsuri tactice pe care acesta nu le-a luat şi nici nu dă semne că ar avea vreo intenţie! Sistemul sanitar este grav dezechilibrat în raportul dintre diferitele capitolele bugetare proprii, cu nemulţumiri crescânde ale personalului aflat într-o permanentă căutare a unui loc de muncă în străinătate, cu o incapacitate cronică de a asigura materialele şi medicamentele necesare şi cu acte medicale care sunt din ce în ce mai lipsite de o minimă siguranţă din cauza condiţiilor în care se desfăşoară, într-un regim de permanentă avarie financiară.

O simplă strategie pe termen lung cu asemenea premise este un gest inutil! Însă un semnal pentru o schimbare reală şi benefică în sănătate poate veni de la Preşedintele României. Are mandatul popular drept fundament. Rămâne de văzut dacă se va implica în emiterea unor asemenea semnale sau dacă va prefera, ca şi predecesorul său, să se ţină departe de un sistem care, pentru un om politic, reprezintă mai degrabă o ameninţare decât o sursă de satisfacţii şi beneficii electorale!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite