De ce nu poate PSD să mai continue guvernarea?

Imagine surprinsă cu Victor Ponta într-un club din Dubai

Dispariţia din peisaj a lui Victor Ponta a complicat enorm relaţiile acestuia cu PSD şi posibilitatea de a mai continua guvernarea PSD. Un singur exemplu.

• În momentul de faţă MAE nu are conducător. Dlui Melescanu i-a semnat preşedintele Băsescu demisia, numire lui Mihnea Motoc s-a oprit pentru că trebuie să plece mai întâi din diplomaţie, şi pentru asta este necesară semnătura premierului, n-a fost delegat dreptul la decizii şi semnătura vreunui secretar de stat.  

În acest timp, Ponta se răsfăţă cu un concediu prelungit în Dubai, habar nu are care sunt problemele urgente ale ţării.

La ora când scriu, Ponta nu trimisese, cel puţin o telegramă de condoleanţe familiilor militarilor cazuţi la datorie în accidentul de elicopter.

• În PSD atmosfera este tensionată spre degringoladă. Nu există căpetenii valide, Dragnea şi Ponta sunt contestaţi până la ultimul membru pentru pierderea alegerilor. Baronii, care ai şi dat bani în campanie, sperând că scapă de puşcărie, ţipă acum şi vor sânge, eventual şi banii înapoi. Ion Iliescu a intervenit de câteva ori să mai potolească spiritele agitate, fără prea mare succes însă.  
• Lui Ponta i se reproşează multe, printre care:

• A ignorat impactul mediatic uriaş al proastei organizări a votului în diaspora
• A subapreciat sensibilitatea votanţilor pentru lupta anticorupţie şi independenţa justiţiei
• A redus toată bătălia politică la Băsescu, o miză aiuritoare, de moment ce Băsescu pleacă peste o lună. Mai mult, cetăţenii au înţeles că “regimul Băsescu” înseamnă, de fapt, justiţia independentă
• A funcţionat fără un plan B, doar la totul sau nimic
• A dat dovadă de o aroganţă inconştientă, lipsa experienţei politice, grandomanie, mitomanie, autosuficienţa, o credinţă absurdă în propriile şanse  

• A părăsit câmpul bătăliei pierdute, şi-a lăsat soldaţii plângând şi s-a dus să se distreze în Dubai.  
• În PSD, conducătorii perdanţi sunt devoraţi. Aşa s-a întâmplat cu Năstase (în noaptea cuţitelor lungi) şi cu Geoana, pe care l-a dat jos chiar Ponta. Nu se face excepţie cu Ponta şi Dragnea.  
• Ponta nu poate continua guvernarea cu o lipsă de credibilitate totală, inclusiv în rândul propriilor membri, sub tirul presei şi al demonstraţiilor de stradă, sub contestarea vehementă a opoziţiei şi a partenerilor externi, sub presiunea elaborării bugetului, care trebuie să explice o gaură de 15 miliarde lei anul viitor, să stea tot timpul să se explice şi scuze, în loc să guverneze.  
• O parte din miniştri săi sunt contestaţi în PSD, mai ales pentru faptul că n-a consultat forurile de conducere când i-a numit.  
• Lupta pentru putere a început în PSD, cu formarea unor cooperative care şi-au format adevărate armate de susţinători, context în care numai de guvernare nu le arde.  
• Urmează ani dificili la guvernare, care ar trebui decontaţi exact în 2016, când PSD ar putea ajunge la sub 20% din opţiunile electoratului. Ori nu cred că PSD este atât de inconştient încât să accepte acest decont.  
• Tentaţia banilor bugetari. Nici banii bugetari nu mai sunt ce-au fost, atâta timp cât DNA sta cu ochii şi urechile pe ei. Nu mai poţi lua un comision, o şpagă, fără riscul ca spaguitorul să se autodenunţe la DNA, să scape mai uşor.  
• Este de aşteptat ca în săptămânile şi lunile următoare DNA şi justiţia în general, acum că nu mai este timorată de vreun preşedinte al PSD, să dea lovituri nimicitoare corupţilor din toate partidele. Ori, dacă eşti la guvernare, şi ţi se cere ridicarea imunităţii miniştrilor tăi, pentru arestare sau începerea urmăririi penale, efectul în ochii electoratului va fi devastator.  
• Blocarea legilor şi atacurile la CCR a unor proiecte de legi va continua şi în mandatul lui Iohannis, nu are niciun motiv să închidă ochii, continuând comportamentul lui Băsescu.
• Nu mai este sigura loialitatea aliaţilor din USL, în special a lui Tariceanu, care deja se orientează spre alte orizonturi politice. În acest context, o moţiune de cenzură are oricând şanse să treacă.  
• Ponta trebuie să cântărească cum e mai bine să plece: dat afară în şuturi de proprii colegi, prin moţiune de cenzură de la guvern, sau din proprie iniţiativă, conservandu-şi o ultimă fărâmă de onorabilitate, iar peste 10 ani, când se vor fi uitat faptele, să revină, eventual, în politică.

Un om inteligent, cu ultime rămăşiţe de bun-simţ, ar alege varianta mai verticală a demisiei, să nu aştepte să fie dat afară.