Politică

articolul anterior articolul urmator

De ce nu putem fi normali?

9
24 Nov 2015 07:15:12
Răzvan Prişcă
Toate partidele au avut timp, un an de zile, să digere ”lecţia Iohannis” 
şi măcar să încerce să schimbe ceva în modul de abordare.   FOTO Mediafax
Toate partidele au avut timp, un an de zile, să digere ”lecţia Iohannis” şi măcar să încerce să schimbe ceva în modul de abordare.   FOTO Mediafax

Societatea românească se află astăzi într-un punct de minim, adusă şi menţinută aici într-un mod pervers de generaţii întregi de guvernanţi şi politicieni ai ultimului secol. Încă din perioada interbelică discursul public a început să se despartă de logica naturală trecând prin distopicul comunismului şi ajungând, confiscat, în buzunarul adânc al sălbaticului postdecembrist.

În ultimii 100 de ani, România a dus lipsă de oameni de stat. Omul de stat nu se creează, nu se modelează, nu se vinde ca un produs. Omul de stat se naşte şi este înzestrat de Dumnezeu să-şi conducă poporul. De la moartea lui Carol I, ţara asta a avut ghinionul ca găşti succesive de sălbatici care au confiscat cerebralul colectiv să reuşească să ermetizeze camera puterii şi nimeni să nu mai reuşească să pătrundă în ea. 

Generaţiile de impostură au contaminat, în timp, conştiinţa socială ajungând să o remodeleze, să o adapteze, în aşa fel încât să schimbe în favoarea lor conceptul cererii şi al ofertei. Politicianul de astăzi şi-a adus el însuşi publicul în propria sa zona de confort, creând o mutaţie a firescului. Dacă în democraţia participativă teoretică, politicianul trebuie să fie integratorul vibraţiei cetăţii şi omul care îşi pune propria viaţă şi pricepere în slujba comunităţii pentru ca în timpul ăsta comunitatea să îşi vadă liniştită de propria agendă, politicianul sălbatic l-a adus pe cetăţean în curtea sa şi îl ţine captiv impunându-i el propria lui agendă. Această strategie, abilă dacă e să recunoaştem cinstit, a dus la dezvoltarea şi perpetuarea unor răsturnări de logică a bunului-simţ în care, omul de rând, curat şi normal, nu mai reuşeşte să distingă binele de rău, nu mai reuşeşte să iasă din polarizarea iubire-ură, nu mai ştie să îşi urmărească propriile interese sau să îşi dezvolte calităţile cu care a fost înzestrat prin naştere. 
 
Trăim astăzi un film absurd în care personaje care mai de care mai pestriţe încearcă să mimeze morga omului de stat. Avem lideri de partid care nu reuşesc să închege un discurs coerent, care nu reuşesc să îşi definească într-o viaţă măcar un proiect politic, care nu reuşesc să îşi stăpânească grupurile infracţionale din subordine, grupuri care oricum sunt formate din personaje sinistre şi limitate. 
 
Oricât de revoluţionar ar părea, adevărul crud este că partidele româneşti ar trebui acum să renunţe la aproape toate feţele care populează birourile lor naţionale. Birourile centrale ale partidelor au fost umplute, în 26 de ani, de feţe îmbâcsite de setea de putere, sete izvorâtă din dorinţa de parvenire şi îmbuibare. Aproape niciun politician nu mai reuşeste nici măcar să mintă credibil în aşa fel încât să poată deveni o locomotivă pentru o mişcare politică de masă. Politicianul de astăzi contaminează orice ”om de bine” care se asociază cu el în vreun proiect politic. De la Traian Băsescu, cel care a reuşit în cele două mandate ale sale să arunce într-un complet derizoriu o garnitură întreagă de intelectuali care, din bună-credinţă, s-au asociat cu el în Administraţia Prezidenţială şi în proiectul PDL-ului lui 2010 şi până la incapacitatea partidelor din noiembrie 2015 de a înţelege ce s-a întâmplat în stradă şi care au încercat şi încă mai încearcă să lipească în coada lui Dacian Cioloş tehnocraţi trecuţi prin vopsitoria partidului. Partidul politic devine încet, încet toxic pentru că mecanismele morfologice care ar trebui să asigure ”tranzitul intestinal” al impurităţilor nu mai există.
Partidul nu mai poate expulza un ”corp străin” pentru că el însuşi a fost confiscat de corpi străini. Poza asta seamănă cu RMN-ul unui cancer sistemic. 
De la concubinaje ”incestuoase” la nepoţi ”photoshopaţi” în lideri de partid, de la condamnaţi penal la frustraţi anacronici şi la isterici paralizaţi de frica de puşcărie, societatea politică românească pare compromisă în totalitate. Dezbaterile politice interne şi parlamentare au devenit simple răfuieli între mafioţi şi grupuri transpartinice de mafioţi a căror singure argumente sunt scene din ”Ştiu ce ai făcut astă vară”. Lipsa omului de stat se vede cel mai bine în lipsa de curaj şi de asumare a oricăruia de a ”rupe pisica” într-o direcţie constructivă, indiferent de pierderile colaterale şi de contestările de moment. 
 
Liderul anului 2016 (dacă va exista vreunul) va fi acela care, în propriul partid, va impune, prin forţă dacă trebuie, discursul corect, discursul curat. Chiar şi cu sacrificii pe termen scurt, acela care va avea curajul să vorbească despre anomaliile din propriul partid, dar să vorbească el însuşi corect şi nepărtinitor, acela care va avea curajul de a se despărţi de unii colegi toxici atât în planul vieţii de partid cât şi toxici în plan de imagine, va avea potenţialul de a reuşi să se credibilizeze ca şi locomotivă politică. 
 
Morala, în schimb, a ultimilor 26 de ani e că acel lider care se visează om de stat nu trebuie să mai încerce să mimeze şi să mintă atunci când vorbeşte despre schimbare. Un lider trebuie să transmită emoţie şi emoţia se poate crea numai prin sinceritate. Sinceritate poate însemna şi asumarea unui eşec şi curajul de a veni în faţa societăţii şi a recunoaşte obstacolele şi piedicile de moment care apar pe parcursul procesului de ”tranzit intestinal”. Dar sinceritate înseamnă în mod obligatoriu gândire curată, matură şi responsabilă. Şi mai înseamnă să trăieşti, ca lider, ceea ce spui şi faci, în fiecare clipă, să crezi tu însuţi în discursul tău. 
 
O parte, destul de mică, e drept, a politicienilor care astăzi sunt în linia a 2-a ar avea capacitatea de a prelua discursul curat şi normal. În mod logic, în această perioadă ar trebui să fie o concurenţă incredibilă între cei care ar vrea să îşi asume politica viitorului. Dar nu e aşa! Precum am mai spus, vina pentru situaţia politică actuală, care a generat un guvern de tehnocraţi, este exclusiv a actualelor partide politice. După noiembrie 2014, nimeni nu a înţeles nimic şi nimeni nici nu s-a chinuit să înţeleagă ceva. Toate partidele au avut timp, un an de zile, să digere ”lecţia Iohannis” şi măcar să încerce să schimbe ceva în modul de abordare. Toate partidele puteau veni cu proiecte concrete pentru români, toate partidele puteau sa promoveze tineri şi profesionişti din rândul membrilor, puteau genera teme de dezbatere. Nimeni nu i-a oprit cu absolut nimic.
Un an de zile, partidele s-au ”desfăşurat” cum au ştiut ele mai bine: cu înjurături, cu scandaluri, cu impostori şi cu foame de putere.
Poza s-a perpetuat şi în ultimele zile, chiar dacă normal era să vedem deja acum lideri peste lideri care să se chinuie să demonstreze că pot să îşi asume un alt film politic. Din păcate, la 3 săptămâni de la #Colectiv şi de la plecarea lui Victor Ponta, nimeni nu a făcut un pas în faţă. Şi tot nimeni nu s-a gândit măcar, să facă un pas în spate. 
 
Dacă actualii lideri nu reacţionează repede, dacă dintre ei nimeni nu îşi asumă să ”taie în carne vie” părţile bolnave, s-ar putea ca şi ei înşişi să devină istorie într-un termen scurt. Iar asta pentru că partidele politice au sute de mii de membrii. Poate nu milioane dar sute de mii cu siguranţă. La nivelul fiecărui sat, comună sau oraş din ţara există mii şi mii de oameni care cred sincer într-o cauză şi care sunt motivaţi de dorinţa morală de a nu sta indiferenţi la ceea ce se întâmplă în cetăţile lor. Şi este o chestiune de timp până când un astfel de membru de partid, pe fondul paraliziei care a cuprins în ultima lună societatea politică, va reuşi să preia discursul, ajutat poate şi de presă şi de câteva organizaţii civile, şi să intre în „camera de control” a partidului, pe geam, sub forma unei lebede negre.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

Sertorius
24.11.2015, 11:48:39

Răzvan Prișcă. V-am dat o apreciere la articol din, doar, două motive: în primul rând, ca încurajare (vă citesc, cred, ptr prima dată) și în al doilea rând, pentru că DESCRIEREA dvs este una corectă. Trec acum la critici. 1. Dle doctorand, dați și dvs o lecție societății noastre bolnave, vorbind corect românește. ”Distopic” încă nu are cetățenia legală a limbii noastre materne, iar ”să se credibilizeze CA ȘI locomotivă politică” sună prost. De ce nu folosiți varianta corectă - ”CA locomotivă”? Dacă e să ne reformăm ca societate, ar fi cazul să ajungem în situația ca fetele de la Capatos să vorbească precum doctoranzii, nu vițăvercea, nu credeți? 2. Lărgiți analiza la un secol. Ați dorit să arătați audienței că vă pricepeți? Mă tem că nu prea merge să băgați la grămadă clasa politică din ultimul secol. Vă pot da câteva exemple - Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Nicolae Titulescu, Grigore Gafencu, Ion Antonescu. 3. Descrierea eșecului actual și patent al partidelor politice de a selecta politicieni onești și talentați ne ajută la ceva, însă mai important ar fi, dle ”consultant politic”, dacă ar reuși cineva să identifice concret cauzele fenomenului. Poate că atacând cauzele răului, vom reuși să ameliorăm lucrurile...

+2 (2 voturi)
Sertorius
24.11.2015, 12:00:02

Încă ceva. Poporul își merită întotdeauna politicienii. Ați fost diplomat atunci când ați încercat să exonerați poporul de vreo vinovăție, însă realitatea ne arată că nivelul clasei politice dintr-o țară este direct proporțional cu cultura civică a poporului. În al doilea rând, intelectualii compromiși de dl Băsescu nu au fost nici ei niște fecioare virgine. Fie că schimbul s-a ”materializat” și atunci putem vorbi de venalitatea celor implicați, fie că el a fost cu titlu gratuit, bazat pe o aderență ideologică mai mult sau mai puțin sinceră, însă nici în acest caz nu putem vorbi de nevinovăție (decât dacă luăm acest termen în sensul lui peiorativ).

-2 (2 voturi)
Jean Maurer
24.11.2015, 12:45:15

Sertorius, absolut corecte comentariile. Si as mai adauga ceva: - referitor la cultura civica. Aici as intra un pic in detalui afirmand ca aceasta are ca fundament, valorile primite prin educatia in familie, la scoala, in crecul de prieteni (ca sa evit termenul societate). Sunt valori descoperite de indivizi in procesul castigarii experientei de viata si de ce nu chiar in procesul muncii (traiasca Lenin). La acestea se mai adauga parca si ceva de tip genetic care influenteaza mentalitatea. Frencezul este inflamabil, spontan, creativ, Neamtul este meticulos, disciplinat, harnic, etc. Romanul are caterinca, smecherie, superficialitate si este temator. Pe virtutiile unui popor se poate construi/naste mai bine sau mai prost o societate democratica, un stat de drept, o elita politica sau intelectuala care sa impinga colectivitatea spre performanta si bunastare. Stiti ce ma surprinde la nemtii astia cu care traiesc de mai bine de 25 de ani ? Sunt un amestec de prostie si performanta sociala, dublat de o raceala interumana teribila dar care iubesc animalele si florile. Ce drakului sa mai intelegi din chestia asta ? Banuiesc ca Basescu nu are jardiniere cu petunii in geam pe care sa le ude singur, sau animale de casa carora sa le spuna ofurile vietii. Sau ma insel ?

+1 (3 voturi)
Sertorius
24.11.2015, 13:06:53

Jean Maurer. Chestiunea culturii civice a unui popor poate fi atacată metafizic, intrând în nebuloasele insondabile și înșelătoare ale ”profilului” moral al popoarelor. Mă tem că exercițiul e cu totul nefolositor. În opinia mea, poate superficială, România ar fi progresat sau are încă șanse să progreseze la acest capitol printr-un artificiu simplu. Sau, mă rog, dacă dorim să ardem etapele, prin două simple inovații, f. ușor de realizat. 1. Să se dea o lege prin care toți moderatorii TV să fie obligați să treacă un examen de cunoștințe generale în materie de principii ale democrației - cu o bibliografie minimală obligatorie, bine selectată. Prezența pe ”sticlă” a acestor oameni să fie condiționată de trecerea ANUALĂ cu succes a acestui examen. Însărcinată cu selectarea bibliografiei obligatorii și a susținerii examenului să fie o comisie de la Academia Română, formată din academicieni integri (care să nu aibă la activ scandaluri), iar examenul să fie scris și secret (fără ca examinatorii să cunoască identitatea celor evaluați), cu sesiunea de examen și cea de evaluare filmate. Acest prim artificiu va aduce beneficii sigure și importante gradului de cultură civică al cetățenilor. 2. Dacă vrem să progresăm încă mai rapid, ca societate, să adoptăm o lege similară privind toate posturile publice eligibile - primar, consilier local, președinte consiliu județean, consilier județean, parlamentar, președinte. Prin această lege, nimeni nu va putea fi admis să candideze la vreuna dintre aceste demnități publice dacă nu a trecut cu succes un asemenea examen.

0 (2 voturi)
Jean Maurer
24.11.2015, 13:20:13

Sertorius, excelent, absolut carecta propunerea dumneavoastra, pe care as extinde-o si la deputati. Fara trecerea unui astfel de examen nu au voie sa fie eligibili (sau pe listele de partid) Ar fi un pas semnificativ pe drumul meritocratiei !

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (9)

Modifică Setările