De ce nu s-a reformat PSD. Băsescu e de vină!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD a intrat într-o etapă nouă. Etapa Dragnea. Timp de un deceniu, social-democraţii au încercat să găsească formula magică prin care partidul comunistului Iliescu să se transforme într-un partid modern, european, atractiv şi pentru alte categorii de electorat în afară de pensionari şi asistaţii social.

Reforma internă a PSD a avut aceeaşi soartă precum cea a tronsonului de autostradă Sibiu-Orăştie: a fost inaugurată cu mult fast, participanţii au aplaudat cu mult aplomb, liderii au tăiat panglica în lumina camerelor de televiziune şi sclipirile bliţurilor pentru ca, după o perioadă de timp să se prăbuşească, urmând să fie reconstruită de următorul lider.

În deceniul care s-a scurs, fără ca liderii care s-au perindat pe la conducerea social-democraţilor să realizeze reforma internă, PSD a pierdut de două ori alegerile prezidenţiale (2009 şi 2014); a obţinut cel mai bun rezultat în alegerile parlamentare din 2008 şi a intrat la guvernare din postura de vioara a doua în guvernul format cu PDL, care a obţinut un număr mai mare de mandate; a câştigat puterea înainte de termen în mai 2012 prin moţiune de cenzură; a câştigat parlamentarele din decembrie 2012; a obţinut un număr egal de mandate cu PDL la europarlamentarele din 2009, le-a câştigat pe cele din 2014 şi a iniţiat de două ori suspendarea preşedintelui României.

În ciuda confruntărilor şi luptelor pentru putere între diferitele grupări interne şi ameninţărilor externe venite din partea DNA, PSD a rămas însă un partid solid, riscurile reale de scindare fiind foarte scăzute. Polul Social pregătit de Ion Iliescu în 2006 a rămas doar la stadiul de proiect, iar dezertarea lui Gabriel Oprea sau excluderea cuplului Geoană-Vanghelie au avut impact doar la nivel parlamentar, impactul electoral fiind nesemnificativ.

După 10 ani de convulsii, dispute şi tensiuni, după diferitele încercări de rebranding şi schimbări de generaţie, în mentalul colectiv PSD continuă să fie şi astăzi perceput drept partidul-stat, partidul baronilor, cel mai corupt partid din România şi să fie asociat cu ideea de comunism.

Reforma PSD în etapa Mircea Geoană. Intrat în cursă pe ultima sută de metri, sprijinit de influenta ”Grupare de la Cluj”, victoria lui Mircea Geoană a fost o adevărată lovitură de imagine şi a echivalat pentru mulţi analişti şi susţinători cu eliminarea lui Iliescu din politică.

”Revoluţia Binelui”, proiectul prin care Mircea Geoană anunţa că doreşte să promoveze ”o reformă profundă a clasei politice”, inclusiv prin introducerea votului uninominal şi a sistemului unicameral, a fost respinsă categoric de PSD, Adrian Năstase spunând că ”Revoluţia Binelui a lui Geoană l-a născut pe Vanghelie”.

Un alt mare proiect de reformă, ”Generaţia 2008”, lansat în curtea din Kiseleff chiar în prezenţa preşedintelui Partidului Socialiştilor Europeni, prin care PSD îşi propunea să pregătească şi să promoveze o nouă generaţie de politicieni pentru a ocupa funcţii importante în partid, dar şi în administraţia locală şi centrală a fost, de asemenea, un eşec răsunător.

”Generaţia 2008” despre care Mircea Geoană spunea că este un proiect deschis tuturor generaţiilor din care pot face parte toţi cei "care sunt competenţi şi care trec testul de moralitate, obligatoriu pentru noi" a fost ridiculizat de toţi liderii partidului şi a ajuns să fie asociat cu imaginea lui Marian Vanghelie, după ce acesta a sponsorizat organizarea evenimentului de lansare.

Privit ca un reformist, cu potenţial de a atrage adeziunea unor zone de electorat inaccesibile până atunci pentru social-democraţi, ne-experimentatul ministru de externe a pierdut rapid controlul partidului, ajungând în foarte scurt timp captivul greilor partidului, care ”şi-au înfipt colţii în beregata lui şi nu i-au mai dat drumul”.

Hărţuit în permanenţă de Iliescu, Geoană a eşuat în toate demersurile importante, şi anume – ştergerea etichetei de partid comunist, reformarea şi curăţirea partidului de liderii cu probleme de imagine sau penale, aducerea şi promovarea unei garnituri de lideri noi, singurele retrageri notabile fiind cele ale foştilor miniştri din guvernul Năstase, Rodică Stănoiu şi Dan Ion Popescu.

PSD a mascat eşecul reformei declanşând procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, pe fondul luptei acestuia pentru independenţa justiţiei. Electoratul dezamăgit de incapacitatea partidului de a veni cu o ofertă de lideri noi a primit în schimb o ofertă mult mai generoasă: un duşman al poporului, întruchipat de Traian Băsescu. Geoană a ajuns însă în braţele guvernului păstorit de Băsescu, iar cariera sa a luat sfârşit când a fost învins în alegerile prezidenţiale de acelaşi Traian Băsescu. ”Geoană Reformatorul” a rămas în final doar cu eticheta de  ”Geoană Prostănacul”.

Reforma PSD în etapa Victor Ponta. Provenit din pepiniera TSD, alegerea în fruntea social-democraţilor a celui denumit Micul Titulescu, Che Guevara şi ulterior Tony Blair din Balcani, a generat o schimbare reală a generaţiilor din fruntea partidului.

Programul de reformă ”România Corectă”, lansat de Victor Ponta, îşi propunea o serie de măsuri revoluţionare precum – crearea unui sistem de resurse umane tip ”Mapa Profesională”, selectarea pe criterii transparente a numirilor în instituţiile publice, o comisie de integritate şi arbitraj, regândirea sistemului de finanţare internă şi transparentizarea acestuia, deschiderea partidului spre noi tipuri de colaborare asumată transparent cu persoane sau structuri din zone profesionale şi civice, construirea, în cadrul partidului, a unei Structuri Ecologiste.

Tânăr şi lipsit de experienţă, Ponta a pactizat rapid cu puternicii şi compromişii lideri ai PSD, iar electoratului i-a vândut iluzii. Retragerea în plan secund a figurilor care dominaseră partidul în ultimii ani s-a făcut doar pentru ca aceştia să-şi vadă liniştiţi în continuare de reţelele de corupţie pe care le patronau.

Iniţiativa reformei interne a PSD a fost preluată în cele din urmă de către DNA. Ponta doar a înlocuit personajele. Lupii tineri promovaţi de Ponta s-au dovedit, însă, a fi ori extrem de incompetenţi (Ioana Petrescu), ori mult mai însetaţi după sângele corupţiei decât predecesorii lor. Corupţia bătrânilor Năstase, Hrebenciuc, Mitrea sau Mazăre a fost înlocuită cu corupţia mult mai tinerilor Şova, Ghiţă sau Vâlcov.

Speriat de cutremurul pe care îl produceau acţiunile procurorilor în partid şi de presiunile baronilor care cereau măsuri urgente pentru anihilarea justiţiei, Ponta s-a alăturat acţiunilor de solidarizare a partidului cu baronul Nicolescu, şi-a manifestat compasiunea şi susţinerea cu ocazia arestării lui Năstase, a dat liber parlamentarilor la acţiunea ”Marţea Neagră” prin care aceştia încercau să modifice legea amnistiei şi graţierii, sau a sprijinit scutul făcut de majoritatea PSD în Parlament în jurul senatorului Dan Şova, pentru care procurorii cereau încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive.

Impactul eşecului reformei propuse de tânărul Ponta a fost amortizat de apariţia proiectului USL, un brand extrem de puternic care a umbrit activitatea PSD, şi de o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, declanşată pe fondul scandalului de plagiat, care a degenerat într-o lovitură de stat. Demonizarea lui Băsescu şi lupta ”pentru a scăpa ţara de regimul Băsescu” a înlocuit orice reformă internă a PSD.

”Dictatorul” Băsescu şi-a încheiat însă mandatul de preşedinte la termen, iar Ponta şi-a amintit din nou de reforma internă după pierderea alegerilor prezidenţiale, atunci când a propus modificarea statului şi promovarea unor criterii de integritate. Trimis în judecată pentru presupuse fapte de corupţie în dosarul Şova, Ponta pleacă din fruntea PSD printr-o demisie pe Facebook. ”Ponta Reformatorul” a sfârşit prin a rămâne doar cu eticheta de ”Ponta Palgiatorul”.

*

În ultimii 10 ani, Traian Băsescu a fost în acelaşi timp norocul şi blestemul PSD. Personalitatea puternică a fostului preşedinte a dominat în acest deceniu întreaga scenă politică. Reflectoarele s-au concentrat doar asupra personajului principal, în timp ce restul personajelor, care au jucat roluri secundare, au rămas în umbră. Viaţa politică şi evoluţia partidelor politice au fost puternic marcate şi influenţate de modelul Preşedintelui Jucător.

Eşecul reformei interne a PSD a fost mascată de conflictului cu Traian Băsescu pentru independenţa justiţiei şi modernizarea României. Acest conflict a generat dezinteres din partea cetăţenilor pentru viaţa politică şi a încurajat absenteismul de la urne a unor segmente mari de electorat.

PSD nu a mai resimţit presiunea externă a electoratului pentru reforma internă. Mircea Geoană şi Victor Ponta au mascat rezistenţa pe care au manifestat-o social-democraţii la eforturile de modernizare a ţării şi a propriului partid prin inventarea unui duşman al PSD şi al poporului.

Propaganda PSD, extrem de eficientă, l-a portretizat pe Traian Băsescu drept un personaj nociv, care ţine ţara pe loc şi nu o lasă să evolueze, un dictator care controlează justiţia şi îi arestează la comandă pe liderii cinstiţi ai partidului.

PSD a reuşit, cu ocazia alegerilor prezidenţiale din 2009 şi a celor două suspendări ale preşedintelui Băsescu, să inverseze trendul natural de coalizare a tuturor forţelor politice şi din societate împotriva stângii şi a partidului stat şi să-l direcţioneze împotriva unui preşedinte de dreapta.

În ciuda eşecului reformelor interne, PSD a păstrat o bază electorală puternică, fidelizată prin pomeni şi ajutoare sociale, dezvoltând structuri şi reţele de vot  capabile să asigure partidului scoruri electorale bune atunci participă singur în alegeri, drept dovadă rezultatele obţinute la parlamentare din 2008 sau europarlamentare din 2009 şi cele din 2014.

Social-democraţii se confruntă însă cu imaginea de partid cu apucături de haită, partidul baronilor, partidul corupţilor, partid comunist şi nereformat în alegerile prezidenţiale, atunci când se mobilizează la vot şi electoratul educat şi informat din marile oraşe.

PSD s-ar putea moderniza, însă, prin presiunea exercitată de factori externi partidului precum modelul Preşedintelui Consensual, promovat de Iohannis, apariţia unor partide noi, schimbări în structura electoratului sau acţiunile justiţiei.

Tăcerea preşedintelui Iohannis, condamnabilă din mai multe puncte de vedere, se dovedeşte a fi extrem de benefică pentru reforma partidelor. Reflectoarele s-au mutat de pe Palatul Cotroceni pe ceilalţi actori ai scenei politice. Astfel atenţia electoratului s-a centrat pe partidele politice şi liderii lor, deveniţi actori principali, iar aşteptările electoratului pentru o clasă politică reformată vor creşte.

Noile partide care încep să îşi facă loc pe scena politică, fie că vizează temele noii stângi, fie că vizează zona de dreapta a spectrului politic, vor promova lideri şi candidaţi care vor trece prin filtrul exigent al criteriilor de integritate. Discrepanţa dintre figurile promovate de noile partide şi cele promovate de vechile partide vor deveni din ce în ce mai vizibile şi mai stridente, cu potenţial de a genera transfer de electorat.

Nucleul dur pe care PSD s-a sprijinit în aceşti 10 ani începe să se diminueze din cauze naturale, aşa cum preciza şi Victor Ponta în Raportul România 2020. Atuurile pe care au mizat social democraţii în aceşti ani – lupta cu Traian Băsescu, pomenile şi mita electorală – nu vor mai fi suficiente pentru câştigarea alegerilor. Toleranţa faţă de corupţia din partid, de care s-a bucurat în rândul electoratului tradiţional, de asemenea, se va diminua. Fără o reformă internă reală şi fără un mesaj credibil, PSD riscă să rămână fără electorat.

Acţiunile DNA care nu s-au limitat doar la corupţia de la nivelul administraţiei centrale, ci au început să pătrundă în profunzime şi în administraţia locală, vor acţiona în continuare ca un factor de igenizare a clasei politice şi vor crea premisele pentru o reformă reală la nivelul vechilor partide şi pentru apariţia unei noi clase politice.

*

Reforma PSD în etapa Liviu Dragnea nu debutează, însă, sub cele mai bune auspicii. Dragnea mizează mult pe jocul de imagine, eliminând baronii din structura de conducere a partidului, însă lupta între diferitele centre de putere rămâne în continuare un factor care nu favorizează  reforma.

Noul preşedinte al PSD are o misiune imposibilă. Condamnat penal în prima instanţă în dosarul ”Referendumul”, Liviu Dragnea îşi arogă dificila sarcină de a reforma partidul şi promite ”reconstrucţia unui spirit nou în PSD, un partid autentic de stânga, un partid care va pune întotdeauna pe primul loc oamenii”, îşi cere scuze pentru crimele comunismului şi mineriade, uitând, însă, să îşi ceară scuze pentru corupţia şi jafurile comise de PSD în ultimii 25 de ani şi afirmă că ”social-democraţii sunt oameni serioşi şi cinstiţi şi că nu sunt nici baroni, nici corupţi, nici comunişti”.

La sfârşitul celui mai primitiv Congres din istoria partidului, în care doar s-a mimat democraţia, cu rezultate previzibile, cu bătrânul edec, Ion Iliescu, care încă mai ţine lecţii despre direcţia partidului şi atacuri la adresa justiţie lansate de baronii partidului, reforma internă a PSD pare că va continua linia urmată în ultimii 10 ani. Dacă ”Dragnea Reformatorul” va sfârşi prin a fi doar ”Dragnea Condamnatul cu Executare” depinde de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Şi încă un amănunt. Traian Băsescu a revenit în politică. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite