De ce nu vreau să fiu mândru că sunt românul lui Victor Ponta
0
Între Viktor Orban şi Victor Ponta există o singură legătură: într-o parte este originalul, iar în cealalta este copia nereusită. Teza prezidenţială ce se concentrează în jurul populistului “Mândru de a fi român” vrea să copieze ce a început să facă Viktor Orban în Ungaria, după ce a preluat puterea.
Avem de-a face cu un naţionalist şi un populist. Ambii sunt vânzători de iluzii, dar fiecare în felul lui. Modelul lui Victor Ponta este uşor de decodificat. Asemeni revoluţiei constituţionale desăvârşită de Viktor Orban cu toate criticile ce au urmat, apoi, din partea Uniunii Europene şi Victor Ponta are aceeaşi alergie si scârbă faţă de statul de drept. România pe care o vede Ponta este una a socialismului creştin ortodox, a statului paternalist, condus de un tătuc la care să se raporteze tot poporul. Parcă am mai avut parte de aşa ceva. Mândria de a fi roman ar fi starea de graţie pe care locuitorii acestei ţări ar trebui să o trăiască, probabil, chiar şi în momentele în care justiţia este demonizată.
Biserica, ce s-a dovedit un important agent electoral şi o uzină de spălare a creierelor, are un loc central în planul lui Victor Ponta de a schimba România. “Mândru că sunt român” alimentează ideea unui popor frustrat, complexat, marginalizat, care se auto-dispreţuieşte şi are nevoie de cineva care să îl ducă de căpăstru la păscut. Cetăţenii nu trebuie să fie mai mult de o masă amorfă iar deţinerea controlului tuturor instituţiilor de stat este cel mai de preţ deziderat. Promisiunile spoite şi pomenile electorale înseamnă pentru guvernul Ponta că “am demonstrat că pot uni românii, că pot promova politici care să îi ajute atât pe cei mai defavorizaţi (pensionarii, tinerii, absolvenţii, locuitorii satelor, cei în vârstă, cei bolnavi), cât şi pe cei mai competitivi şi performanţi români din cele mai dinamice componente ale economiei.”
Să le luăm pe rând.
Înainte să ajungă la putere, Ponta a promis o creştere economică anuală de 4%. Anul acesta abia va atinge 2,5%. În plus, România este în recesiune tehnică. Cele 1 milion de locuri de muncă, reducerea CAS-ului, introducerea impozitului diferenţiat, reducerea TVA-ului de la 24% la 19%, reducerea TVA-ului nu numai la pâine, ci şi la lapte, legume şi carne şi marile proiecte de autostrăzi n-au fost decât nişte minciuni sfruntate. În programul de guvernare s-a menţionat ca UDMR va fi descurajat să mai ridice pretenţii pentru autonomie, dar UDMR este unul dintre partenerii de guvernare, cooptat de Ponta pentru a nu pierde puterea!
Marţea neagră şi cauţionarea aleşilor locali de a scăpa de dosarele de integritate sunt modalităţile prin care Ponta vrea să “oprim scandalul, să punem capăt stării de conflict din societatea noastră, să pacificăm România”. Am mai auzit de acea pace şi linişte, acea linişte aşternută de Iliescu cu bâtele minerilor, în anii ’90. Un premier zgomotos şi un staff care, în această campanie electorală nu a făcut decât să arunce cu lături, îşi doresc unirea românilor. Unde? În absolut?!
De când a pus mâna pe putere, Victor Ponta a vrut să schimbe Constituţia, dar proiectul USL-ului a fost făcut praf de Curtea Constituţională. Ideea că reformarea statului trebuie să înceapă cu schimbarea Legii Fundamentale se repetă la nesfârşit în teza lui Ponta.
Guvernul Ponta a fost un vânzător de iluzii iar această viziune asupra României ne întoarce cu mulţi ani în urma faţă de ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană. Etatismul, retorica egalităţii de şanse în societate şi această mândrie de a fi român nu sunt decât nişte populisme ieftine care alimentează cele mai primare sentimente. De ce nu “Fudul că sunt român”, “Flatat că sunt român” sau “Şmecher că sunt român”? Toate trei se potrivesc la fel de bine. Un defect al societăţii româneşti, acela al naţionalismului deşănţat, este ridicat la rang de obiectiv naţional. “Mândru că sunt român” nu este nicidecum o încurajare.
Asemeni lui Viktor Orban, viitorul preşedinte al României, în viziunea lui Ponta, nu va fi un arbitru, ci un centralizator al puterii. Ungaria era la sfârşitul anului 1989 marea speranţă a Europei de Est. Occidentul spera că maghiarii vor tranzita cu uşurinţă calea spre democraţie şi libertate, dar Ungaria a deraiat spre practici iliberale şi corupţie endemică. Opoziţia este fărâmiţată iar faţa Ungariei se întoarce către Est. În Ungaria, peste o treime din populaţie trăieşte la limita sărăciei, dar este alimentată cu slogane populiste. La fel şi România, aşa că de ce să nu facem şi aici un stat iliberal, dacă ideea ne-a dat-o Viktor Orban chiar pe pământ românesc?
Avem mult de lucru împreună, iar mesajul acestei viziuni este un apel la dialog, consens şi unire! Pe 16 noiembrie, se schimbă o epocă, iar noi trebuie să muncim cu toţii pentru una mai bună. Haideţi să facem din nou o Mare Unire a tuturor românilor. Haideţi să facem schimbarea până la capăt. Haideţi să construim din nou o Românie puternică, de care să fim cu toţii mândri şi în care să ne simţim bine! Victor Ponta, în programul său prezidenţial
România pe care o vreau este acea Românie în care Justiţia nu este defăimată de premierul ţării. Este acea Românie în care politicianul plăteşte pentru promisiunile neonorate. Este România în care furtul nu este ridicat la rang de artă, este România care nu se face de râs pentru că ministrul Externelor şi-a bătut joc de Diasporă şi habar nu are care este steagul ţării pe care o reprezintă. Până la a mă simţi bine în România, vreau să nu mai mă simt agresat de toţi delincvenţii cu cravată şi să ştiu că şansele mele de a răzbi nu sunt masacrate de toţi combinatorii politici care sunt mai presus de lege. Asta nu m-ar face nicidecum să mă simt mândru, dar m-aş simţi ca un om normal. Mândria în această însăilare de idei a lui Victor Ponta nu înseamnă decât fudulie. Şi în contextul ăsta nu mă interesează să fiu românul tău, domnule Ponta.
Se încarcă comentariile...
