Politică

articolul urmator

De ce trăiesc într-o distopie politică

5
24 Oct 2016 20:15:25
Mihnea Dumitru

Uneori mă întreb dacă merită să mai citesc SF-uri. Trăiesc într-o distopie politică. Nu vreau unirea cu Republica Moldova, sigur găsesc şi mulţi alţii cu acelaşi gând, dar ce mai contează? Nu ne-am organizat destul cât să contăm, nu în modul în care scandalul să atragă.

Una dintre cele mai interesante cărţi pe care le-am citit recent este Infomocracy, un SF in care autoarea arată cum campaniile politice nu s-ar schimba nici peste 80 de ani, în ciuda evoluţiei statelor spre descentralizare şi democraţie directă. Campaniile ar fi la fel de murdare, ba chiar înteţite în virulenţă de ubicuitatea informaţiei şi de ciclul aproape dictatorial de ştiri non-stop. 
 
Astfel, cu mici excepţii de tip autoritar, lumea ar funcţiona pe baza unor structuri de maxim 100,000 de oameni, răspândite de-a lungul globului, autoguvernate sau colaborative pe aceleaşi linii ideologice. 
Ideea este interesantă, mai mult pentru că permite tot felul de ideologii să existe indiferent de fostele graniţe ale statelor: o structură de o sută de mii de moldoveni ar convieţui ca parte a unui guvern mondial alături de omologi uighuri şi de nişte newyorkezi, atât timp cât ar împărtăşi anumite păreri politice. Şi-ar asigura paza, hrana şi evenimentele culturale, formând individual, conform autoarei, mai multe „centenals”. 
 
O dată la câţiva ani, întreaga suflare democratică mondială s-ar reaşeza, într-un exerciţiu de democraţie directă, de-a lungul unor noi păreri, după o perioadă relativ scurtă de campanie. 
 
După cum spuneam, e o lectură interesantă, dacă nu în identificarea unor prezumţii cu totul false pe care le face autoarea faţă de viitor, măcar în jocul intelectual şi profund speculativ de identificare a unor astfel de „centenals” în zilele noastre. 
 
Aş îndrăzni să spun că avem o astfel de structură ideologică legată de recentele evenimente din Piaţa Universităţii. Cred că s-ar aduna uşor 100.000 de români şi moldoveni (poate chiar şi nişte găgăuzi mai pierduţi de logică) care să dorească unirea celor două state independente. La fel de uşor, ar exista un „centenal” care şi-ar dori alipirea celor doua părţi ale Moldovei de un stat mai mare, într-o distopie ceva mai de largă circulaţie. 
 
Niciuna dintre variante nu aduce merit actualului scandal mediatic din jurul evenimentului sau încercării partidelor politice de a marca, pe de o parte, capital politic şi de a nu supăra forţe geopolitice mai mari, pe de alta. În cazul celei din urmă, declaraţiile unor partide precum PNL au deviat mult de la categoria „să ne aflăm în treabă, că e pre-campanie” la „să fim umili, să nu supărăm finanţatorii înainte de campanie, fie ei şi ruşi”. 
 
Este cert că trăim într-o eră în care informaţia este atomizată, iar adevărul devine doar o platformă de bloguri (bună ziua, domnule redactor şef!). Până şi în cazul alegerilor americane, se observă că un nivel ridicat de cunoaştere a candidaţilor pentru Preşedinţia Statelor Unite nu ajută la o decizie luată cu inima liniştită în cabina de vot din noiembrie. 
 
Diferenţa dintre cunoaşterea infinitelor nuanţări ale candidaţilor şi un vot emotional, slab cercetat sau pur şi simplu neinformat devine academică. Nu oferă nimeni puncte în plus sau reprezentare suplimentară pentru că ştii mai bine ce te aşteaptă. Nici dacă ai ales prost, într-o democraţie stabilă, nu se schimbă mare lucru în viaţa ta.
Nu vreau unirea cu Republica Moldova, sigur găsesc şi mulţi alţii cu acelaşi gând, dar ce mai contează?
La alegerile parlamentare din decembrie, frumos aşezate între dinţii iernii, mâinile nu vor tremura prea mult pe alternative la Establishment-ul politic, guvernat de PNL si PSD - şi cu toate acestea, vom avea un Parlament nu foarte diferit de cel actual, cu aceiaşi penali şi corupţi care să ne zâmbească mulţumiţi. Se vor găsi o sută de mii de oameni, ba chiar mai mulţi, să voteze listele cu numele celor grei, indiferent de situaţie. 
 
Nici măcar prezenţa în masă la vot nu ar schimba altceva decât distribuirea celor prezenţi în Parlament, nicidecum numele unor capete de listă. Marile speranţe anti-Establishment nu au combătut sistemul, ci doar s-au luptat pentru şanse mai mari pentru facţiunile lor. 
 
Uneori mă întreb dacă merită să mai citesc SF-uri. Trăiesc într-o distopie politică. Nu vreau unirea cu Republica Moldova, sigur găsesc şi mulţi alţii cu acelaşi gând, dar ce mai contează? Nu ne-am organizat destul cât să contăm, nu în modul în care scandalul să atragă. Nici măcar corturi nu ne-a cumpărat Soroş sau cine o mai fi astăzi finanţatorul nostru. Ruşine, zău aşa!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Jane Doe
25.10.2016, 13:18:31

Nu am citi cartea doamnei Malka Ann Older, la care vă referiți, dar ați descris-o suficient de atractiv, ca să o facă interesant de căutat, probabil pe good reads. Cineva scria că e un fel de West Wing introdus într-un accelerator de particule - mi-e greu să înțeleg cum, mai ales că serialul West Wing a fost unul din preferatele mele. Dar sunt curioasă s-o citesc. Mă întrebam însă, dacă ați citit și romanul-avertisment al lui Boualem Sansal - ”2084 - Le fin du Monde”, care mi se pare mie, ar putea fi un soi de reflexie într-o oglindă SPARTĂ, la Infomocracy, sau în altă lumină, chiar la 1984 a lui Orwell. Cu atâtea distopii SF, pe care le recunoaștem în frânturi de viață reală, mă apucă uneori un dor de seninul Asimov... Mă tot întreb cum ar suna cele trei reguli primordiale ale roboților, adaptate la guvernanți și parlamentari, în care noțiunea de ”om” să-i excludă pe ei și să ne includă doar pe noi, ceilalți? N-a scris nimeni o carte despre un univers uman, condus exclusiv de roboți, fiindcă numai ei ar putea asigura toate calitățile pe care le visăm și nu le găsim la conducătorii umani?

+3 (3 voturi)
Mihnea Dumitru
25.10.2016, 15:32:38

Este o distopie destul de interesanta, dar cam comerciala cea a lui Older. In primul rand, porneste de la ideea ca oamenii ar emigra in functie de acele structuri de 100,000 de oameni, care e o tampenie, in logica mea. Ma rog, e totusi o carte interesanta. Nu, nu am citit Le fin du Monde, am sa-l caut si eu. A scris seria Culturii Iain M. Banks, o utopie in care robotii ("Mintile") conduc in mod foarte uman si civilizat oamenii. Va invit sa cititi toate cartile, in special Jucatorul de jocuri (nu stiu cum a fost tradus, in engleza e The Player of Games).

+1 (3 voturi)
Radius
25.10.2016, 17:40:29

Nu vreau sa fiu mitocan, insa sa stiti ca in franceza, corect ar fi: "La fin du monde". Altfel v-am dat un plus pentru ca cititi, sincer insa cred ca veti pierde vremea cu lucrarea prezentata de dl Dumitru. Sunt mari clasici care merita mai multa atentie, filosofie (mai ales politica) se face de mii de ani. SF-ul e un concept mai recent, insa nu se ridica la acelasi nivel... Un univers uman condus exclusiv de roboți puteti vedea in seria "Matrix". Odios...

+1 (1 vot)
Jane Doe
26.10.2016, 22:23:49

Mihnea Dumitru@ Mulțumesc pentru recomandare. Cartea lui Boualem Sansal a apărut anul acesta (sau la sfârșitul anului trecut?) în Franța, nu cred că a fost tradusă la noi (eu am împrumutat-o de la un prieten). M-a impresionat din două motive: în primul rând, faptul că scriitorul e de credință musulmană și a dorit explicit să tragă un semnal de alarmă, pentru europeni în mod special și nu numai. Și în al doilea rând, pentru universul pe care l-a imaginat și care, zic eu. e cu atât mai înfricoșător cu cât e prezis de un musulman. Valoarea literară în sine, mi-e greu s-o apreciez, știu că a făcut ceva vâlvă în Franța.

Jane Doe
26.10.2016, 22:50:53

Radius@ Da, corect e ”La” fin du monde, mi-a ieșit din grabă articolul greșit, nu sunteți mitocan deloc. Cel puțin, nu cu mine. Și e posibil să aveți dreptate - poate că modul în care asimilăm noi distopiile, literaturii SF, ar fi corect numai dacă le-am atașa unui subgen cu substrat politic. Articolul domnului Dumitru tocmai transcende lumea distopică a unei fantezii (morbide) , spre realitatea care ne înconjoară și de-aici toată dicuția de la care s-a pornit. Poate că era mai bine să pornim de la Kafka și Orwell și poate chiar de la Cimitirul din Praga al lui Umberto Eco, nu de la SF. Cât privește preferințele mele, ca orice fan SF, am autori sau doar romane preferate, așa se întâmplă în toate genurile literare cu care ne desfătăm, nu-i așa...