De ce ar trebui Ponta suspendat

Nu ştiu dacă spaima de discursuri publice este într-adevăr la fel de paralizantă ca frica de moarte. Sunt însă convins că groaza pe care o inspiră perspectiva de a petrece câţiva ani în închisoare, precum şi trauma presupusă de cercetarea penală care patrunde până la osul vieţii private, egalează gradul de teroare al oricărei anxietăţi imaginabile.

Să treci printr-o anchetă prelungită şi printr-un proces care te poate trimite la carceră reprezintă o experienţă care, de multe ori, se sfârşeşte cu suferinţe psihice imposibil de tratat, cu epuizări fizice şi chiar cu tentative de suicid. E în joc “suma tuturor fricilor”.

În aceste condiţii, modul în care gestionează sistemul constituţional românesc situaţia unui premier trimis în judecată pentru o cauză penală oarecare (o găinarie, în fond) este, în mod vădit, neinspirat şi riscant. Să laşi o cantitate impresionantă de putere şi de informaţii în mâinile unei persoane care în câteva săptămâni sau luni riscă să intre în închisoare (rata de condamnări obţinute de DNA este in jur de 90%) presupune un soi de optimism tâmp: credinta vesela ca persoana respectiva nu va folosi parghiile statului pentru a se salva; ca nu va ceda psihic; ca nu va negocia elemente de siguranţă naţională pentru un exit senin. Sigur că demnitarii au dreptul teoretic de a fi protejaţi în eventualitatea în care o conspiraţie bizară a Justiţiei ar vrea să-i elimine din joc (lucru greu de imaginat în Uniunea Europeană, dar care trebuie totuşi prevăzut ca ipoteză constituţională de lucru), însa există un punct dincolo de care apararea unui singur om de ipotetice abuzuri reprezintă în sine un abuz la adresa intereselor legitime ale unei naţiuni.

Nu sunt puţini cei care vorbesc despre căderea psihica a lui Victor Ponta. Liviu Dragnea însuşi a spus articulat că acesta acţionează imprevizibil şi că trece prin momente grele.

Parlamentarii PSD povestesc cât de izolat şi de buimac a fost premierul la ultimele şedinţe de grup. Omul dispare cu zilele din programul public – şi câteodată pleacă o lună întreagă din ţară. Executivul funcţioneaza, în aceste condiţii, la 20% din potenţial, cu trei frâne trase. Apar răsfirat informaţii despre înţelegeri ciudate – asumate personal de premier – cu state precum Turcia sau Azerbaidjan. Pe o astfel de înţelegere, despre care mecanismul instituţional al statului român nu avea habar, ţara noastră s-a obligat să contruiască o mega-moschee otomană în centrul Bucureştiului. În zilele cu audieri la DNA, prim-ministrul al României ajunge în pragul unui război diplomatic cu Ungaria sau anunţă măriri salariale pe care, apoi, o întreagă birocraţie încearcă să le descurce cumva.

Mecanismul constituţional românesc nu este unul suficient de clar şi de sănătos pentru o situaţie aşa de gravă precum cea în care se află Victor Ponta. Nu mai vorbim în acest moment nici de morală, nici de imaginea României în lume: teoretic, premierul Romaniei a devenit un risc pentru buna guvernare şi chiar pentru siguranţa naţională. Iar acest lucru trebuie spus cu claritate şi grijă: presiunea la care este supus un foarte-posibil-viitor deţinut e uriaşă şi e responsabil chiar şi faţă de el să îl protejezi.

Pentru astfel de cazuri ar trebui să avem o procedură limpede de suspendare temporară în sistemul constituţional românesc. Cu Ponta la Guvern jucăm zaruri cu destinul României.