De ce ar trebui să se retragă Ludovic Orban din fruntea PNL

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orban

Există o tradiţie bună în PNL, chiar dacă nu foarte veche, unde din 2014 încoace, liderii liberali au demisionat după pierderea alegerilor.

Ar fi fost nu doar logic, ci şi elegant ca Ludovic Orban să plece în acelaşi timp din fruntea executivului şi de la conducerea partidului, anunţând că urmează un congres, care să dezbată guvernarea ultimului an şi cauzele înfrângerii. Ludovic Orban face politică de 30 de ani, înţelege multe din mecanismele puterii, ştie toate scurtăturile, dar nu are simţul finitudinii. Nu se poate detaşa, forţează nota, vrea să păstreze o parte, cât de mică, de putere. Aşa că, încurcă, se încrâncenează să rămână şeful PNL şi insistă să primească preşedinţia Camerei Deputaţilor. Nu că nu ar merita-o, dar felul şi momentul în care se reconverteşte după eşec, scot la iveală nu atât un politician abil, cât mai degrabă unul care suferă de exces de sine.

Există o tradiţie bună în PNL, chiar dacă nu foarte veche, unde din 2014 încoace, liderii liberali au demisionat după pierderea alegerilor. Aşa a ajuns, de altfel, Klaus Iohannis acum şase ani, când era doar un nou venit în PNL, să câştige cursa pentru şefia partidului, după alegerile europarlamentare din 25 mai 2014, când Crin Antonescu a renunţat la fotoliul de lider pentru că partidul obţinuse doar 15% din voturi. Apoi, în 2016, Alina Gorghiu s-a retras, după ce la locale a strâns 33%, iar la parlamentare doar 20%.

În afara eventualelor divergenţe de idei dintre partidele care vor forma coaliţia PNL, USR-PLUS, UDMR, negocierile pentru formarea noului guvern sunt, deci, complicate, din cel puţin două motive: poziţia confuză pe care o are Ludovic Orban, care nu şi-a asumat în întregime eşecul scrutinului din 6 decembrie, şi competiţia pentru putere în PNL, competiţie în care s-a inclus şi Klaus Iohannis. Liderul liberalilor Ludovic Orban a fost obligat de preşedintele Klaus Iohannis să-şi dea demisia din fruntea guvernului, după ce PNL s-a clasat doar pe locul doi la scrutinul parlamentar din 6 decembrie, cu 25% faţă de PSD care are 29%. 

Preşedintele vrea să scape repede de fostul său premier şi să aducă pe cineva mai loial, mai tehnic, mai reformator, pe care să se bazeze, care să-l ajute să lăse ceva în urmă, care să-l poată propulsa în istorie. Actualul ministru de finanţe Florin Cîţu ar fi, dintr-o astfel de perspectivă, cineva mai potrivit, cu studii solide în Statele Unite, care a lucrat în lumea capitalurilor dezvoltate şi care ştie să folosească verbele în exces. Dincolo de calităţile lui de tehnocrat, Cîţu nu cunoaşte prea bine partidul, nu ştie exact ce buton ar trebui evitat pentru a nu produce haosul şi, mai ales, nu cunoaşte trivialităţile negocierilor din parlament şi cum să facă să aibă majoritate pentru fiecare lege importantă.

Ce-i drept, Florin Cîţu nu era neapărat prima preferinţă a preşedintelui. Klaus Iohannis l-ar fi vrut, mai curând, pe generalul în rezervă Nicolae Ciucă. Instalarea lui rapidă în locul premierului Orban a fost, de altfel, şi o metodă de testare a imaginii publice a generalului şi a impactului pe care o astfel de nominalizare ar avea-o în cancelariile occidentale.

Rezultatul acestui examen nu a fost neapărat favorabil, cu toate că omul şi-a demonstrat eficienţa în ce avea de făcut. Totuşi, un fost şef al Statului Major Genereal, care a deţinut funcţia până acum un an, cum e cazul lui Nicolae Ciucă, nu poate deveni atât de curând premier într-un stat democratic. Sunt ţări vestice în care legea nu-i lasă pe militari să intre în politică înainte de o perioadă cuprinsă între 5 şi 10 ani.  

Negocierile pentru formarea noului guvern sunt, deocamdată, blocate de insistenţa lui Ludovic Orban de a fi şeful Camerei Deputaţilor, funcţie pe care o revendică şi USR-PLUS pentru Dan Barna. Uniunea Salvaţi Români-PLUS îşi negociază la rândul ei în forţă poziţiile. Pornind de la realitatea clară că PNL va numi premierul, e normal ca USR-PLUS, al doilea partid ca mărime din viitoarea coaliţie de guvernământ, să ceară o astfel de poziţie. În acelaşi timp, atât Ludovic Orban, cât şi Dan Barna ar putea să-şi piardă în viitorul foarte apropiat poziţiile de lideri ai partidelor pe care acum le conduc şi să se lupte, de fapt, pentru propria supravieţuire.

Pretenţia USR-PLUS de a da primul ministru pare doar o strategie de negociere. Dacă e, însă, mai mult decât atât, şi devine o cerere încăpăţânată, atunci situaţia e mult mai încurcată şi seamănă cu cea de după alegerile din 2008, când PNL a refuzat să intre la guvernare, pentru că nu a primit portofoliul de premier pentru Tăriceanu. Aşa că a urmat o coaliţie PSD-PDL.

Lucrurile ar putea fi mai simple dacă principiile ar lua locul intereselor personale, dacă partidele ar negocia măcar trei mari obiective pentru următorii patru ani şi dacă ar planifica în mod serios prezentul, pentru ca viitorul să nu mai fie, ca de obicei, iluzoriu.

Sabina Fati - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite