Politică

articolul anterior articolul urmator

De ce ne trebuie o porţie de USL

10
11 Dec 2012 08:49:28
Sabin Orcan

Daniel Constantin, preşedintele Partidului Conservator, zis şi Ăla Micu’, a dat o interpretare originală votului de duminică: “Este poate cea mai importantă seară din viaţa USL şi cred că cea mai importantă zi din viaţa României de după 1989”.

 

Judecată cum nu se poate mai corectă. Scrutinul din 9 decembrie va rămâne înscris cu litere apăsate în istoria susamintitei alianţe. O alianţă între stânga şi dreapta, făurită în urmă cu doi ani nu pe criterii ideologice, ci mai degrabă pe principiul “Jos Băsescu!”

În fond, ce legătură să existe între moştenitorii partidului comunist (PSD) şi urmaşii Brătienilor (PNL), cărora li s-au alăturat ciracii fostului securist, azi mogul de televiziune, pe nume Dan Voiculescu (PC)? Răspunsul vine dacă te gândeşti că unicul scop al acestei uniuni contra naturii n-a fost încă atins. Şi anume, acela de a pune mâna pe puterea totală.

Degeaba s-au câştigat alegerile locale, iar acum cele parlamentare, degeaba se prefigurează o majoritate parlamentară ce bate spre 60%, câtă vreme inamicul comun continuă să se afle la Cotroceni.

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe buletinele de vot, că liderii USL s-au grăbit să ne anunţe că vor coopta şi UDMR în viitoarea guvernare. De ce or fi având nevoie de o formaţiune care, sar analiştii să ne reamintească, a jucat rolul de “femeie gonflabilă” pentru aproape toate regimurile? Simplu. Pentru că fără procentele maghiarilor nu se poate ajunge la o majoritate de două treimi. Şi fără două treimi nu se poate revizui Constituţia. Iar fără revizuirea Constituţiei nu poţi scăpa de Băsescu. Sigur, există alternativa unei noi suspendări, dar cine garantează că nu va eşua la fel de lamentabil ca precedentele două încercări?

Ăla Micu’ nu greşeşte când spune că este “cea mai importantă zi din viaţa României de după 1989”. Chiar dacă sună hiperbolic, el are perfectă dreptate. Nici prima răsturnare democratică din ’96 (când autorul afirmaţiei abia împlinea 18 anişori), nici rotirea politică din 2004 (urmată de trecerea partidului dumisale dintr-o barcă într-alta) nu se compară cu rezultatul de ieri. Din câteva motive. Întâi pentru că, în ambele situaţii, cei care preluau puterea nu-şi propuseseră să răstoarne, pe lângă guvern şi preşedinte, întregul sistem al instituţiilor statului. Începând cu Justiţia.

În al doilea rând, scorul obţinut de USL exclude necesitatea oricărei negocieri sau consultări cu viitoarea opoziţie. Chiar aşa, ce-i mai trebuie opoziţie unei majorităţi atât de zdrobitoare? Ce folos mai are presa liberă când domnilor Ponta şi Antonescu li se întind la picioare trusturile tovarăşilor Ghiţă şi Voiculescu? De ce le-ar mai păsa de societatea civilă câtă vreme-i pot alinia pe manifestanţii de serviciu ai revoluţionarului Maior şi ai colonelului Dogaru? Şi ce nevoie mai avem de Curte Constituţională, ANI, CNA, DNA dacă legea stă la pixul celor pe care i-am ales?

Iată de ce cred că ne trebuie o porţie de USL. Ca să simţim diferenţa!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

Smithy
11.12.2012, 10:10:02

"Ăla Micu’, a dat o interpretare originală votului de duminică" e o afirmatie naiva. In primul rand Ala Micu nu e original in nimic, nici in discurs, nici in atitudine. Apoi, el a reiterat ceea ce Antena a repetat obsesiv subliminal: o zi istorica. A sarbatori victoria la castigarea puterii este absolut normal: nu danseaza pe cadavre si nici nu inproasca cu sange (asta au facut inainte, pentru a-si asigura institutiile statului). Ajungand la principiul "Statul sunt eu", puterea totala corupe si acesta este adevaratul test al USL-ului. Observam cum Ponta se impune constant ca lider in alianta (ultima gaselnita a fost impunerea UDMR-ului pe gatul extremistilor de la PNL). USL nu se va destrama pentru ca nu exista nici un interes politic si pentru ca are sprijin popular. Si acest sprijin este dat de o multitudine de factori. Problema si intrebarea ce ar fi trebuit sa rezulte din articol este daca acest sprijin popular reprezinta si o conditie de rezistenta a USL sau e doar interesul pentru putere ce e capabil sa sustina cele trei personalitati vulcanice din fundal: Hrebenciuc, Antonescu si Voiculescu. In plus, este evident ca oricine ar fi la guvernare in perioada urmatoare nu va putea evita alunecarea in recesiune economica (iar PDL la cata incompetenta a demosntart in aceasta campanie, e clar ca ar fi picat testul). Deci afirmatia ca ne-ar trebui o portie de USL sau PDL sau PPDD pentru a vedea ce insemana sau cat de greu ne-ar fi, e falsa pentru ca oricare ar fi, ar esua lamentabil. In concluzie, noua nu ne trebuie nimic alceva decat rabdare sa ne bucuram de familii si de viata si sa-i lasam pe politicieni in puterea lor nevolnica.

+1 (7 voturi)
Vanatorul/d.c.
11.12.2012, 11:11:58

Sarcasmul si cinismul tonalitatii intregului articol este justificat, excelent argumentat si..sigur ca da,meritat. Meritat, mai ales de cei ce se pretind a fi democrati si europeni dar care exact in ziua votului, au facut ceea ce fac zi de zi sustinatorii inconstienti ai neo-bolsevismului USL.Adica au stat cu fruntile lipite de sticla televizoarele,sperand intr-o minune care se va produce de la sine.Ei, bine dragii mei cetateni, Vanatorul/d.c. va informeaza ca uneori minunile trebuiesc..provocate.In conditiile In care peste 50% din cei ce au fost la vot, au hotarat ca tara asta merita a fi condusa de aceeasi mincinosi patologici si aceiasi parlamentari carora procurorii le bateau pe la usi,de aceeasi nemernici uslasi ale caror caziere se confunda cu insusi codul penal, de aceiasi impostori ,arivisti si parveniti ce-si inchipuie ca legea e presul din fata usii,..RESPECTUL PENTRU CONSTITUTIONALITATE,LAGALITATE SI DRAGOSTEA PENTRU DEMOCRATIE SI LIBERTATE, toate la un loc,nu mai pot avea astazi decat un singur reprezentant si aparator oficial si constitutional.Iar acesta este fara doar si poate presedintele Romaniei,TRAIAN BASESCU.Doar el mai poate fi o piedica in fata continuarii grozaviilor si faradelegilor cu care USL isi batjocoreste propriul popor si chiar propriul electorat caracterizat de lipsa de discernamant si eterna bezmeticie existentiala.De aceea Vanatorul/d.c. si prietenii lui, toti romani adevarati ,iubitori de neam si tara si rostitori ai adevarului, il asiguram pe presedintele nostru de tot devoatamentul si loialitate necesara in lupta noastra comuna impotriva tuturor tradatorilor neamului nostru, atat de incercat si rusinat de duplicitatea si complicitatea antinationala si antieuropeana, pesedist-liberal-bolsevica.Avem ceea se ei nu au avut niciodata, responsabilitate, curaj si demnitate iar intr-un final ii vom trimite pe toti acesti nelegiuti aducatori de prapad economic si social, acolo unde la este locul.In penitenciar.

+5 (7 voturi)
Dorin
11.12.2012, 11:49:04

Am ajuns in intersectie,incotro mergem cu motoarele blocate?Daca santem jos,pe pamant,atunci putem sa injuram.Daca santem in aer, atunci ar fi bine sa ne rugam ca portia de USL sa nu atarne prea greu.

+3 (3 voturi)
MelosNegros
11.12.2012, 13:03:09

La aşa articol, aşa comentatori (fundamentalişti)...

-5 (5 voturi)
Deumos
11.12.2012, 13:34:04

Articol realist. Odata vazuti cu sacii incarute, USL-istii ameninta cu schimbarea constitutiei, uitand totusi de schimbarea numarului de parlamentari conform referendumului la care alegatorii au votat reducerea lor la 300. In schimb ce avem noi??? 580 de parlamentari fata de 470 in mandatul incheiat. Au inceput deasemenea sa declare ca afirmatiile de fraudare a alegerilor va fi sanctionata de lege, vrand parca sa-i plagieze pe inaintasii lor, comunistii care l-au ucis pe Iuliu Maniu. Cine uita istoria risca s-o repete. Nu, fundamentalisti nu-s cei care inca vad cum se desfasoara lucrurile, ci cei care nu mai vad, cei cu ochii "larg inchisi". Asa, de final... vor mai face puscarie cei acuzati in dosarul transferurilor din fotbal, acum, ca Behehecali e cu puterea, la putere? Varul si finul lui Behehecali, si alti ceilalti tovarasi de haiducie ai ciobanului, care au pradat fotbalul romanesc, cam tot de-atata timp de cand prada psd-ul tara?

+5 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (10)

Modifică Setările