Politică

articolul anterior articolul urmator

De ce va trece guvernul Orban de parlament la prima „strigare“? Pentru ca toată lumea pierde dacă nu trece

24
16 Oct 2019 17:14:02
Ştefan Vlaston

Există argumente din care rezultă că toate partidele au interesul să treacă guvernul Orban în parlament la prima solicitare de investire. Timpul rămas până la prezentarea în parlament este suficient să risipească aburii „războiului“ fără câştigători. Niciun partid nu câştigă nimic din prelungirea situaţiei incerte actuale.

Mai ales PSD nu are nimic de câştigat, în ciuda declaraţiilor raboinice pe care le fac liderii săi.

Situaţia guvernului Dăncilă

Se pare că n-au înţeles suficient situaţia în care se află, dar mai au timp până la votul din parlament să înţeleagă. Un guvern interimar, fără 7 miniştri plini sau interimari, cu un ministru la Justiţie care nu ascultă de premier, cu sarcina de a rezolva treburile curente ale statului, dar şi cu responsabilităţi mari. De orice se întâmplă acum în activitatea statului, responsabil este guvernul Dăncilă, fără a putea lua totuşi decizii importante. Dacă există sincope în resursele bugetare, guvernul nu mai are voie să facă împrumuturi, pentru că este doar guvern interimar. Premierul Dăncilă a numit un secretar de stat la ministerul Justiţiei, fără să realizeze că viitorul premier îl dă afară în câteva ore. Încă miniştri PSD în funcţie fac numiri în instituţiile subordonate, deşi ştiu că nu au nicio şansă să-i menţină în funcţie.

Când ştii că ai fost dat jos în parlament, că nu mai ai şanse să revii la ce ai fost, de ce te-ai mai crampona de putere? Toată lumea se uită la premierul Dăncilă ca la o persoană demisă în parlament, care nu mai are nimic de făcut sau de spus la guvernare. Mai bine s-ar concentra pe campania electorală în opoziţie fiind, să arate cu degetul ce nu face sau face greşit guvernul. Din toate aceste motive apreciez că PSD nu se va opune aprobării guvernului Orban în parlament, la prima prezentare.

Partidele care au votat moţiunea vor vota şi guvernul Orban

Dacă nu vor vota guvernul Orban la prima prezentare în parlament, la a doua parlamentarii se vor bate să voteze guvernul, ca să nu plece acasă, să piardă indemnizaţia consistentă de parlamentar şi pensia specială acordată doar după un mandat întreg. Să treacă guvernul Orban, la a doua prezentare, cu 80% din voturile parlamentarilor, chiar ar fi o ruşine pentru PSD şi alte partide, care se opun acum şi ameninţă că nu votează guvernul Orban. Să vezi parlamentari PSD, Pro România, USR, UDMR, făcând coadă la votul în parlament, ca să nu plece acasă cu un an mai devreme, iată un spectacol demn de „comedia“ politică a României.

Partidele care au votat moţiunea ar trebui să explice de ce nu votează guvernul Orban. Au votat moţiunea doar să lase ţară fără guvern? Mai ales că era clar, înaintea votării moţiunii, că PNL şi guvernul Orban vor veni la guvernare după PSD.

Apoi, este vorba de funcţionarea ţării. Ne trebuie bugetul pe 2020 şi închiderea bugetului pe 2019. Orice eroare şi blocare a funcţionării ţării va fi plătită scump la viitoarele alegeri. Victor Ponta este destul de inteligent să realizeze acest lucru. Eugen Tomac declară deja că obligaţia partidelor este să dea imediat un guvern ţării, în acest final de an şi cu sarcinile importante pe care le are orice guvern. Declaraţia sa ilustrează foarte bine ce ar trebui să gândească liderii tuturor partidelor: „Avem nevoie de un nou guvern. Dincolo de orice, trebuie să privim spre această realitate şi, în acest sens, punem accent pe nevoia de a găsi un consens cât mai rapid, toate partidele care au votat demiterea Guvernului Dăncilă“.

Chiar şi Comisia Europeană depinde de instalarea unui nou guvern, care sa facă o propunere potrivită pentru comisarul european din partea României. Să blochezi CE doar pentru că partidele de la noi nu se înţeleg, chiar ar fi o contraperformanţă de evitat!

Şi alegerile prezidenţiale reclamă un guvern stabil, pentru ca desfăşurarea lor în mod riguros depinde şi de ministrul de la Interne, de la Externe şi de la alte ministere. Ori, dacă nu se instalează imediat noul guvern, există riscul să ajungem în alegerile prezidenţiale fără guvern, lucru cu totul inacceptabil pentru toată clasa politică.

În concluzie

Toată clasa politică, chiar şi PSD, are tot interesul, inclusiv de natură electorală, să avem cât mai rapid un guvern cu puteri depline. Răzbunarea „prostului“ nu-şi are locul în politică, şi sper că o ştiu şi liderii partidelor care ameninţă acum că nu vor vota instalarea guvernului Orban. Altfel, vor plăti scump la următoarele episoade electorale.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

24 Comentarii

cristian marius serban
16.10.2019, 17:48:39

Toti banditi , mafiotii, etc.. din politica mioritica, stiu acest lucru, Dl.Vlaston. Insa, asa pentru "suspans", nu ar strica sa avem la guvernare de fapt, un al.....doilea guvern, LUDOVIC II..:)

+10 (12 voturi)
Iulian Arion
16.10.2019, 17:49:45

Autorul dezbate o falsa problema Prioritara este solutia pentru urmatoarea problema: "Almost 240,000 Romanians left the country in 2018 as migration to wealthier states accelerates" De ce se intampla? 1. Lipsa perspectivei unui trai normal in Romania. Cresterea economica se datoreaza cresterii salariului minim. In aceasta faza a subdezvoltarii Romaniei. Cresterea graduala, programatica a salariului minim, obliga patronatele sa investeaca in automatizare, pentru ca producrivitatea muncii sa fie transferata de la productivitatea muncii fizice catre productivitatea capitalului investit in tehnologii si echipamente. 2. Escaladarea criminalitatii impotriva persoanei. Inhaitarea judecatorilor cu infractorii reprezinta o grava amenintare asupra vietii umane in Romania. Viata si integritatea persoanei sunt in pericol iminent de iresponsabilitatea judecatorilor: https://adevarul.ro/locale/braila/asistentul-medical-drogat-violat-zeci-paciente-liberat-conditionat-doar-doi-ani-vad-place-tie-1_5da6e8f8892c0bb0c6a0bdf5/index.html https://adevarul.ro/locale/vaslui/decizia-uluitoare-judecatorilor-cazul-interlopului-vaslui-acuzat-rapit-eleva-siluit-o-scara-unui-bloc-fapta-odioasa-transformata-tentativa-viol-1_5d949ede892c0bb0c62f8c57/index.html Provocarile adevarate ale guvernului liberal nu sunt daca va fi votat sau nu in Parlamentul Romaniei. Este democratic sa existe dezbateri fara insulte.

-3 (3 voturi)
Iulian Arion
16.10.2019, 17:55:59

Dl Ludovic Orban este un politician abil. Daca nu se lasa cuprins de emotii sa se porcaiasca in parlament cu parlamentarii obezi de la PSD, va avea de castigat ca imagine. Trebuie remarcat faptul ca nu are un program de guvernare, desi trebuia sa aiba: - planuri si proiecte pentru dezvoltarea rurala pe baza fondurilor europene si a cofinantarii din creditebancare. - planuri si proiecte pentru construirea autostrazilor pe baza fondurilor europene si a creditelor bancare. Credite bancare de la institutiile bancare internationale care practica dobanzi mai mici decat "dobanda pietei" pentru Romania.

-2 (6 voturi)
Iulian Arion
16.10.2019, 18:06:47

Dincolo de statistici: Romania has climbed one spot in the ranking since 2018, having obtained a score of 64.4 out of 100 in 2019. It ranked above Mauritius, Oman and Uruguay, and below Mexico, Bulgaria and Indonesia, in the list of 141 countries analysed by the WEF. Automatizarea si robotizarea, informatizarea administratiei sunt sub potentialul industriei IT din Romania. Exceptand multinationalele care investesc in perspectiva, Restul sectorului public este inapoiat. In lumea civilizata spatiul public este supravegheat video 100%. Fostul ministru voia sa reitroduca institutia "sectoristului" care stia culoarea faiantei din baie. Anacronic, dar reflecta mentalitatea lui Fifor si a alto politicieni. In timp ce scuipatul defecatul, urinatul, cersitul sunt interzie, iar cetatenii sunt incurajati sa apeleze telefonic la numere de telefon afisate public, in Romania se comercializeaza seminte de bostan si floarea soarelui in coaja.

-3 (5 voturi)
Iulian Arion
16.10.2019, 18:15:53

Exista unii nostalgici ai comunismului. In regimul comunist, din 19455 si pana in 1989, au fost produse putin peste un milion de autovehicule, inclusiv tractoare si autocamioane. Comparativ, In 2018, Dacia and Ford have produced over 500,000 cars – an all-time high for Romania.

-3 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (24)