De Vadim, numai de bine!

După mulţi ani de incantaţii la adresa familiei Ceauşescu şi a regimului criminal pe care l-a impus românilor şi după 26 de ani de invective la adresa marilor intelectuali pe care îi mai avem, Corneliu Vadim Tudor a fost chemat la judecată. Nicio instanţă judecătorească din România nu i-a dat vreo sentinţă pe măsura nemerniciilor comise. Va reuşi Instanţa Supremă acest lucru? Dumnezeu ştie!

Dacă ar fi trăit să-şi gestioneze imagologic propria moarte, CVT ar fi marşat pe „ziua crucii”. S-ar fi prezentat ca un răstignit pe altarul Neamului, ca un ales al lui Iisus. Ce mai?, probabil că ar fi spus prostimii că el ar fi chiar Iisus rerăstignit pe altarul Patriei. Dar, Dumnezeu nu i-a acordat această posibilitate de relansare propagandistică. Vadim a murit şi cu asta, basta! Un mare propagandist al ideologiei ateiste „convertit” la credinţă în postcomunism, un cinic care recita cu acelaşi patos şi odele la adresa dictatorilor şi psalmii, acest cabotin a infestat spaţiul public mult peste limita admisă de lege. Şi foarte mulţi ani!

Mă întreb ce personalităţi anticomuniste din societatea noastră au scăpat de injuriile şi jignirile defunctului. Cred că foarte puţine. Spun „anticomuniste” pentru că el avea o temă. Pe cei din preajma lui Iliescu îi mângăia, pe seama lor făcea doar glumiţe benigne, ca să pară imparţial. Pe cei din afara taberei iliesciene îi termina, îi ungea cu toate porcăriile.

CVT a fost gura otrăvită a securiştilor. El a împroşcat în societatea românească postcomunistă tot veninul frustrărilor securiştilor ce au simţit că pierd ţara. Orice pas spre lumea civilizată a fost însoţit de sudalmele lui CVT. El nu a fost de capul lui, ci un ostaş credincios Securităţii până când, iată, moartea îi desparte.

M-am întrebat de multe ori de ce lui CVT nu i s-a întâmplat nimic după tentativa de lovitură de stat din timpul preşedintelui Constantinescu, încheiată prin „pacea de la Cozia”. El îl aştepta în costum alb pe Miron Cozma la Bucureşti pentru a prelua Cotroceniul, împins de valul „spontan” al iubirii minerilor. Puţin a lipsit să îl avem preşedinte. Nu i s-a întâmplat nimic. De ce? În spatele lui era sistemul, cel ce l-a învins pe Constantinescu, pe preşedintele care, la rândul său, a învins PNTCD-ul. Dar, asta e o altă poveste. Timpul a trecut şi cei doi s-au întâlnit mental sub cupola Antenei 3. Într-adevăr, pe Constantinescu l-a învins sistemul – chiar cu ajutorul lui Vadim, care a dat în vileag atunci implicarea fiului preşedintelui în afacerea „Ţigareta II”.

Rolul principal repartizat de securisto-comunişti lui CVT a fost acela de a face ca partidul lui Ion Iliescu să pară unul rezonabil. Proba maximă a fost la alegerile din 2000. Atunci a fost maximul de reuşită a sistemului pe care el şi Ion Iliescu îl reprezentau. Atunci a fost o mare nenorocire pentru România: când a avut de ales între dracu şi tat’su.

CVT a adus şi întreţinut în spaţiul public românesc mitocăniile, injuriile, jignirile. Trist este că a reuşit să pară adesea simpatic şi celor cu scauna la cap, doar pentru că uneori, controlat, îi ataca şi pe cei din gaşca lui Iliescu. Bine lucrat!

Ce se va întâmpla după CVT? Vor vorbi mai departe vlăstarele lui politice. Codrin Ştefănescu este, cred, cel mai fidel produs al şcolii de mitocănie şi tupeu a lui Vadim. Nu are creativitatea lui, dar ştie să bată din gură aşa cum făcea maestrul său. Olguţa Vasilescu este varianta feminină. Bolcaş şi-a găsit loc la Antena 3, unde se simte ca acasă şi de unde va emite aceleaşi mesaje prăfuite dar pline de ură. Mesajul naţionalismului extremist va fi dus mai departe de Partidul România Unită, iar securiştii bătrâni rămaşi pe la PRM vor migra spre UNPR, acolo unde îi va chema „interesul naţional”. Nu rămân ei fără stăpân! Militarii din PRM se vor duce spre adevăratul partid al militarilor, spre această armată camuflată în straie civile care este UNPR (vom mai vorbi despre asta!).

Când încă mai avea partid, la una dintre conferinţele de presă, CVT s-a stropşit la Miţura Arghezi, pe care o purta ca pe sfintele moaşte peste tot: „dar mai lasă-mă, te caută moartea pe acasă şi tu...!” Moartea a căutat-o şi zilele acestea acasă pe Miţura, dar nu a găsit-o, aceasta fiind într-un azil. L-a găsit, în schimb, pe Vadim. Se gândea Tribunul că va fi condus pe ultimul drum de Miţura?!

O vorbă veche spune că „despre morţi, numai de bine!” Subscriu. Bine că ne-a scăpat Dumnezeu de Vadim, de ura şi veninul pe care le răspândea aşa cum respira. Înţeleaptă vechea vorbă.