De ce aş vota cu Mugur Isărescu

„Scorurile bune obţinute de Mugur Isărescu în sondaje indică unui altfel de preşedinte, care să vină din altă parte decât de pe terenul confruntărilor politice de zi cu zi şi din platourile televiziunilor de ştiri.” FOTO Adevărul

Deşi candidatura sa rămâne la stadiul de zvon sau cel mult de ipoteză de lucru, Guvernatorul BNR Mugur Isărescu se anunţă deja drept unul dintre jucătorii cu şanse foarte mari de câştig la alegerile prezidenţiale de peste un an.

Conform Barometrului „Adevărul despre România” realizat de INSCOP Research şi ziarul ”Adevărul”, guvernatorul ar câştiga în turul al doilea în faţa oricăriua dintre candidaţii cotaţi cu şanse de a ajunge în această fază a prezidenţialelor. Ar obţine peste 52% în faţa actualului premier Victor Ponta (iarăşi o prezumtivă candidatură) şi ar lua peste 62% în faţa lui Crin Antonescu – singurul candidat anunţat deja şi cotat cu şanse reale în cursă.

Desigur, alegerile nu sunt totuna cu sondajele. Şi, cu o linie de start care ar putea cuprinde trei pretendenţi cu şanse reale la turul doi ( Victor Ponta, Crin Antonescu, Mugur Isărescu) , e greu de spus cine ar ajunge în finală. Chiar, judecând la rece, guvernatorul BNR ar pleca în cursă cu un handicap: lipsa unei structuri de partid care să adune voturile bob cu bob, prin structurile sale în teritoriu, prin ”mobilizarea” alegătorilor după metode deja bine cunoscute. Ca să nu mai punem la socoteală dificultăţile finanţării unei campanii prezidenţiale în lipsa sprijinului unui partid puternic.

Există apoi experienţa alegerilor din anul 2000, când Mugur Isărescu nu a reuşit să acceadă în turul al doilea – a candidat independent, dar susţinut de către CDR. Poate că ar fi reuşit, dacă pe acelaşi culoar nu ar fi alergat şi Theodor Stolojan, candidatul PNL. Nu se ştie cum ar fi arătat o finală cu Ion Iliescu – în orice caz, turul al doilea n-ar fi fost o formalitate pentru acesta din urmă, aşa cum a fost avându-l în faţă pe Corneliu Vadim Tudor. (Desigur, acelaşi lucru îl poate spune astăzi şi eurodeputatul PDL: un singur candidat pe culoarul de dreapta ar fi avut şanse bune în turul al doilea atunci, în 2000). Dar asta este deja istorie.

Cifrele de azi ale sondajului indică o schimbare de percepţie a publicului faţă de anul 2000, când polarizarea politică era evidentă: ”ai noştri” şi ”ai lor”.

Acum, scorurile bune obţinute de Mugur Isărescu în sondaje indică pur şi simplu dorinţa unui altfel de preşedinte, care să vină din altă parte decât de pe terenul confruntărilor politice de zi cu zi şi din platourile televiziunilor de ştiri.

Şi de ce ar fi mai bun Mugur Isărescu? Mai întâi de toate, pentru că, spre dosebire de cei mai mulţi dintre politicienii actuali ( nu toţi, dar cei mai mulţi...) Mugur Isărescu poate spune că într-adevăr a realizat ceva în viaţă. Că funcţia prezidenţială ar reprezenta încununarea unei activităţi îndelungate în slujba României şi nu ocuparea unei poziţii strategice pe câmpul de luptă politică.

De aici, un alt argument: Mugur Isărescu nu ar avea de ce să fie interesat în constituirea unui partid prezidenţial sau a unei majorităţi parlamentare pro-prezidenţiale, eventual prin ”ruperea” unei majorităţi deja existente sau prin inventarea de partide-fantomă care să altereze rezultatele alegerilor. Ar fi de aşteptat ca Mugur Isărescu să lucreze cu majoritatea care va rezulta de pe urma alegerilor sau prin negocierile dintre partide (că şi asta face parte din democraţie).

Ar însemna că preocupările sale ar fi puţin altele decât ale unui preşedinte cu care ne-am obişnuit. N-ar trebui să ne aşteptăm din partea domniei sale să-şi folosească atribuţiile şi pârghiile politice ale funcţiei ( iar acestea nu sunt chiar puţine) pentru a se implica de partea sau împotriva unei formaţiuni politice.

Ar fi de aşteptat ca Mugur Isărescu să aibă în guvern – indiferent de felul în care va arăta acesta – un partener. Dar în acelaşi timp să fie pentru orice guvern un partener exigent. Ne-am putea aştepta ca neînţelegerile şi diferenţele de vederi ( sigur vor apărea!) să fie rezolvate într-o măsură mai mare în discuţii de cabinet, scutindu-ne de spectacolul degradant al confruntărilor televizate. Bălăcăreala publică n-are a face cu democraţia.

De ce Mugur Isărescu? Pentru că, în realitate, a exercitat puterea în timp îndelungat şi ar fi mai puţine şanse ca tocmai acum să se lase îmbătat de ea. Pentru că structurile prin intermediul cărora a exercitat puterea au fost - şi sunt - unele de competenţă şi nu se subordonare de tip militar. Pentru că deşi nu s-a aflat în interiorul politicii, a lucrat îndeaproape cu structurile politice şi le cunoaşte foarte bine, aşa cum sunt ele, cu bune şi rele. Pentru că, până la urmă, o victorie a sa nu ar însemna că alţii au fost ciuruiţi. Pentru că este ultimul de la care ne-am aştepta să pună categorii sociale sau partide politice unele împotriva altora, gândind la un câştig politic sau electoral din asta.

În sfârşit, Mugur Isărescu deţine conexiuni internaţionale remarcabile, atât ca urmare a apartenenţei sale îndelungate la comunitatea guvernatorilor de bănci centrale cât şi ca membru al Trilateralei, o organizaţie care influenţează decizii la nivel global.

Chiar dacă nu singurul, guvernatorul BNR ar fi printre puţinii cu un asemenea profil şi o eventuală victorie în cursa prezidenţială ar detensiona mult peisajul politic. Problema este că nu avem o asemenea candidatură. Şi mai e o problemă: dacă ar exista, greşelile care vor apărea în campania electorală - şi vor apărea, inevitabil – vor fi mai dur taxate de către public decât în cazul altor candidaţi. Pentru că şi aşteptările sunt cu mult mai mari.

Articol apărut în revista ”Dilema veche”