De ce votez cu Monica Macovei

La alegerile prezidenţiale voi vota cu Monica Macovei. Până în momentul în care a demisionat din PDL – un partid care nu mai există, însă asocierea cu politrucii din acel vid era păguboasă – eram convins că nu voi merge la urne, fiindcă nu aveam pe cine să pun ştampila. Acum am.

O voi vota pe Monica Macovei, în primul rând, pentru că e femeie şi, poate sună idealist, dar încep să cred că doar o femeie mai poate scoate România din falimentul moral, social şi politic de acum. Şi nu orice femeie, ci una intransigentă, chiar dură, în dorinţa sa de a se face dreptate. „Ei au împărţit ţara, eu vreau să împart dreptatea”, spune una dintre cele mai valoroase politiciene de la noi, apreciată mai cu seamă afară, şi n-am niciun temei să n-o cred.

Elena Udrea nu e ce îi trebuie României la Cotroceni. Sub Udrea, ca şi sub  Ponta, presa e liberă să dea doar ce vor ei.

În plus, a fost cel mai bun ministru de justiţie. De asemenea, consider că e şi unica elegibilă dintre femeile care şi-au anunţat intenţia de a candida la funcţia supremă în stat. Nu pentru că Elena Udrea ar fi parte a sistemului ticăloşit – chiar e. Ci din perspectiva celui care a lucrat în presă şi a crezut în presă. Or, Udrea a cumpărat ziarele şi ziariştii ca pe poşete, doar că la un preţ mai cumsecade, şi a comandat o serie de interviuri la care răspunsurile veneau înainte ca întrebările să fie formulate. Sigur că şi presa a căzut, vorba aia, sub farmecul dumneaei, dar asta n-o face pe Elena Udrea mai simpatică. I-am luat apărarea într-un ziar influent atunci când era atacată mojic în Parlamentul României, acum pot scrie neted, în virtutea libertăţii de expresie, că Elena Udrea nu e ce îi trebuie României la Cotroceni. Sub Udrea, ca şi sub  Ponta, presa e liberă să dea doar ce vor ei.

O voi vota pe Monica Macovei şi pentru că am avut ocazia de a o cunoaşte personal, fie şi cu prilejul banal al unor amabilităţi schimbate pe stradă, după ce împărţisem pupitrul unui studio TV.

Pe ceilalţi nu-i cunosc. Nici nu doresc. Din punctul meu de vedere, pe Klaus Iohannis nu-l cunoaşte nimeni la Bucureşti, unde se dă ora exactă în politică, şi, mai grav pentru un prezidenţiabil, nici dumnealui nu cunoaşte pe nimeni. E fad, pare că nici mămăliga nu i se topeşte-n gură, îmi lasă impresia că n-ar convinge nicio bătrânică să traverseze strada pe zebră, mă îndoiesc că-l vor vota măcar membrii partidului său, adică politicienii care au confiscat o grupare, dar i-au aruncat istoria la coş.

Candidatul-stat e de la PSD – decât să îi votez pe ăştia, mai bine stau acasă, ca în 2000, când n-am halit păcăleala cu Iliescu,

Călin Popescu Tăriceanu e altă pată de ruşine pe obrazul liberalismului, iar pactul său cu PSD e meschin şi trădător. În fine, Victor Ponta e un mincinos notoriu. Ca premier e de o incompetenţă înduioşătoare, dacă n-ar fi tristă. Pisicului i-au dat ghearele şi pentru că i s-a permis – blat sau ba, un asemenea personaj n-are cum să se aşeze la Cotroceni în salonul în care a fost călcat în picioare de un politician mult mai versat, ceea ce Ponta, oricât şi-ar gâdila orgoliul că şi-a subordonat baronii şi canalele-osanale de televiziune, nu va fi niciodată. Şi dacă n-ar fi toate astea, candidatul-stat e de la PSD – decât să îi votez pe ăştia, mai bine stau acasă, ca în 2000, când n-am halit păcăleala cu Iliescu, chipurile, salutar pentru patrie în aşa-zisa confruntare electorală cu jalnica sa marionetă, Corneliu Vadim Tudor.

Din aceste motive, voi vota cu Monica Macovei. Mă aştept la aceeaşi poziţie mai cu seamă din partea intelectualilor, nereprezentaţi de vreun alt candidat (deja, profesorul Tismăneanu şi-a anunţat intenţia de vot). Macovei e candidatul lor. Cu voia dumneavoastră, şi al meu.

PS. În urmă cu cinci ani, am scris De ce votez cu Traian Băsescu. Sunt ferm convins că nu greşesc acum, aşa cum n-am greşit nici atunci.

PPS: Acest text nu angajează în niciun fel platforma Adevărul – e doar opinia mea, de pe blogul meu, horiaghibutiu.ro. Mulţumesc pentru înţelegere.