Politică

articolul anterior articolul urmator

Declaraţia comună a şefilor de stat la summitul de la Bucureşti: „Acţiunile agresive ale Rusiei ameninţă securitatea euro-atlantică”

18
10 May 2021 22:18:14
Autor: Emanuel Neuman
Vizită preşedintele Poloniei - Summit Bucureşti - Klaus Iohannis - Andrezj Duda - 10 mai 2021 / FOTO Inquam Photos / George Călin
Vizită preşedintele Poloniei - Summit Bucureşti - Klaus Iohannis - Andrezj Duda - 10 mai 2021 / FOTO Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Klaus Iohannis a găzduit, luni, împreună cu omologul său polonez, Andrzej Duda, Summitul Formatului Bucureşti (B9). Agenda reuniunii la nivel înalt a vizat pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles, pe 14 iunie.

Reuniunea a avut loc inclusiv în contextul recentelor evoluţii îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre.
 
Formatul Bucureşti (B9) este o iniţiativă lansată de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.
 
La Summitul B9 au mai participat în format de videoconferinţă preşedintele SUA Joe Biden şi Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.
 
La finalul reuniunii, preşedinţii Bulgariei, Republicii Cehe, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, României, Republicii Slovace şi Ungariei au adoptat o declaraţie comună.
 

Declaraţia comună a şefilor de stat din Formatul Bucureşti 9

 
„Noi, Preşedinţii Bulgariei, Republicii Cehe, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, României, Republicii Slovace şi Ungariei, ne-am reunit astăzi, în format virtual, în cadrul platformei pentru consultare şi dialog Bucureşti 9. Salutăm călduros participarea Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, şi a Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg la această reuniune.
 
Am discutat evoluţiile de securitate din spaţiul euro-atlantic, inclusiv din vecinătatea noastră. A fost o oportunitate excelentă de a reitera, în pregătirea apropiatului Summit NATO, angajamentul nostru pentru ca Alianţă noastră puternică să devină şi mai puternică. Pe fondul creşterii provocărilor şi ameninţărilor, NATO rămâne piatra de temelie a stabilităţii şi securităţii euro-atlantice. Ne-am împărtăşit opiniile privind evoluţia NATO până în 2030 şi dincolo de acest termen.
 
Reafirmăm hotărârea noastră consecventă de a menţine o legătură transatlantică puternică şi durabilă, bazată pe unitate şi solidaritate aliate, o legătură care rămâne fundamentul apărării noastre colective, aşa cum este consacrat în Articolul 5 al Tratatului de la Washington. Rolul Statelor Unite ale Americii pentru securitatea Europei este indispensabil. Noi, ca aliaţi NATO, împărtăşind aceleaşi valori şi principii democratice, vom continua să lucrăm împreună în beneficiul securităţii euro-atlantice şi al cetăţenilor noştri. Suntem pregătiţi să asigurăm o împărţire echitabilă a responsabilităţilor, în deplin acord cu sarcinile asumate în Angajamentul privind Cheltuielile pentru Apărare. Apropiatul Summit NATO va pava drumul spre un nou capitol în relaţia transatlantică.
 
NATO se confruntă cu ameninţări şi provocări distincte din toate direcţiile strategice. Acţiunile agresive ale Rusiei şi creşterea prezenţei sale militare în vecinătatea imediată a NATO, inclusiv recenta escaladare din Marea Neagră, la graniţele Ucrainei şi în Crimeea anexată ilegal, precum şi activităţile agresive hibride derulate de aceasta, continuă să ameninţe securitatea euro-atlantică şi să conteste ordinea internaţională bazată pe reguli.
 
Condamnăm actele de sabotaj ale Rusiei pe teritoriul Alianţei, aşa cum au demonstrat exploziile din 2014 de la depozitul de muniţie de la Vrbětice, din Republica Cehă, care constituie o violare gravă a dreptului internaţional. În plus, ne exprimăm îngrijorarea faţă de informaţiile privind un tipar comportamental similar pe teritoriul Bulgariei, aşa cum arată anunţul referitor la investigaţia în curs de la Sofia. Suntem pe deplin solidari cu aliaţii noştri, Republica Cehă şi Republica Bulgaria.
 
Terorismul rămâne o ameninţare pentru noi toţi. Războiul hibrid, dezinformarea şi minciuna au ca scop semănarea neîncrederii în societăţile noastre, cu obiectivul final de a şubrezi fundamentul democraţiilor noastre şi de a ne submina unitatea. Instabilitatea de dincolo de frontierele noastre contribuie, de asemenea, la migraţia ilegală. Rămânem vigilenţi, în cadrul Alianţei, astfel încât să ne asigurăm ca Afganistanul să nu redevină un adăpost pentru terorişti.
 
Din 2014, NATO a făcut paşi decisivi în direcţia unui proces semnificativ de adaptare la o nouă realitate geopolitică, concentrându-se pe misiunea sa esenţială de apărare colectivă. Aceşti paşi au fost consolidaţi suplimentar, în special prin deciziile Summiturilor de la Varşovia din 2016 şi de la Bruxelles din 2018, care prevedeau prezenţa înaintată a NATO de la Marea Baltică la Marea Neagră şi Iniţiativa NATO privind creşterea gradului de operativitate şi răspuns (NATO Readiness Initiative), care sunt expresia solidarităţii şi unităţii aliate. În acest context, apreciem constituirea brigăzilor NATO Readiness Initiative conduse de Polonia şi România şi propunerea Bulgariei de a găzdui Prezenţa de Coordonare Maritimă Regională a NATO pentru Marea Neagră.
 
În contextul în care aceste măsuri rămân în vigoare şi trebuie implementate integral, ca răspuns la agravarea situaţiei de securitate, vom continua să ne adaptăm şi să ne consolidăm pe mai departe capacitatea de descurajare şi apărare. Continuând asigurarea posturii de apărare şi descurajare, NATO rămâne, în acelaşi timp, deschis către un dialog regulat, cu o agendă bine articulată şi substanţială, şi către o relaţie constructivă cu Rusia atunci când acţiunile Rusiei vor permite acest lucru.
 
Apreciem leadership-ul Secretarului General al NATO privind procesul NATO 2030, propunând modalităţi de răspuns la provocări de securitate complexe, printr-o abordare de tip 360 grade, stabilind astfel o direcţie clară pentru viitorul Alianţei, inclusiv prin lansarea procesului de actualizare a Conceptului Strategic al NATO.
 
Sprijinim şi aşteptăm decizii substanţiale şi ambiţioase la apropiatul Summit NATO. Susţinem conceptele militare strategice adoptate recent pentru consolidarea descurajării şi apărării Alianţei noastre şi ne angajăm să le implementăm integral. În acest context, aliaţii ar trebui să se angajeze în vederea modernizării Structurii NATO de Forţe, componentă esenţială pentru construirea unei arhitecturi consolidate a NATO de descurajare şi apărare.
 
Ascensiunea globală a Chinei are implicaţii pentru securitatea euro-atlantică şi trebuie să o abordăm împreună, ca Alianţă.
 
Ameninţările în creştere la adresa securităţii şi societăţilor noastre, decurgând din exploatarea vulnerabilităţilor sistemice şi utilizarea în scop militar a noilor tehnologii, solicită eforturi în direcţia creşterii rezilienţei la nivel naţional şi aliat, aşa cum a fost evidenţiat inclusiv în contextul actualei pandemii de COVID-19. Trebuie să continuăm aceste demersuri şi salutăm toate iniţiativele dedicate acestora, cum ar fi Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă ce urmează a fi lansat de România, precum şi activitatea Centrelor de Excelenţă dedicate de la Riga, Tallinn şi Vilnius.
 
Reiterăm angajamentul nostru pentru politica NATO a Uşilor Deschise (Open Door policy), aşa cum este reflectată în Articolul 10 al Tratatului de la Washington. Decizia adoptată la Summitul NATO de la Bucureşti din 2008 rămâne valabilă. Uşa NATO ar trebui să rămână deschisă tuturor celor care pot şi doresc să se alăture comunităţii noastre. Încurajăm acei parteneri care aspiră să adere la Alianţă să continue implementarea reformelor necesare, inclusiv deciziile pentru pregătirea statutului de membru, cu luarea în considerare a valorilor democratice, respectului pentru statul de drept şi drepturile omului şi cu deplina respectare a angajamentelor şi obligaţiilor internaţionale. Vom continua să sprijinim eforturile lor în acest scop.
 
Vom continua să lucrăm cu partenerii like-minded, în special din vecinătatea noastră, pentru a aprofunda dialogul, cooperarea practică şi asistenţa pentru creşterea rezilienţei acestora. Ne menţinem angajamentul pentru asigurarea securităţii şi stabilităţii Balcanilor de Vest. Reafirmăm, de asemenea, sprijinul ferm pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei, Ucrainei şi Republicii Moldova, în cadrul frontierelor acestora recunoscute la nivel internaţional. În timp ce îşi vor urmări aspiraţiile europene şi euro-atlantice, aceste ţări vor continua să beneficieze de sprijinul nostru în eforturile lor de a creşte rezilienţa în faţa oricăror interferenţe externe.
 
Cooperarea dintre NATO şi UE s-a dezvoltat considerabil şi este esenţială în faţa provocărilor de securitate comune. Ca aliaţi NATO şi state membre UE, susţinem parteneriatul strategic şi aprofundarea coordonării dintre NATO şi UE. În acest scop, vom urmări potenţialul combinat al celor două organizaţii, inclusiv creşterea rezilienţei euro-atlantice, combaterea ameninţărilor hibride, creşterii securităţii în domeniul cibernetic şi obţinerea unei sinergii sporite de acţiune.
 
Vom continua eforturile dedicate unui NATO mai eficient şi mai puternic şi suntem gata să ne oferim contribuţia în beneficiul securităţii transatlantice. Ne menţinem angajamentul de a continua reuniunile în formatul Bucureşti 9, platformă de consultare şi dialog, ca modalitate de a promova abordări comune şi de a contribui la securitatea euro-atlantică.”

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

18 Comentarii

Dr. No
10.05.2021, 23:09:52

Acţiunile agresive ale NATO ameninţă securitatea Federației Ruse.

-12 (22 voturi)
Expat Gabriel
10.05.2021, 23:13:24

Nu-mi place Iohannis dar, pentru prima oară, face şi el ceva patriotic. De astfel de atitudine avem nevoie nu de ploconit pe la marile puteri.

-11 (13 voturi)
IonIon Codreanu
10.05.2021, 23:13:52

Evident, încă o acțiune de dezbinare a UE între Estul înapoiat și Occidentul prosper. Estul nu este capabil să observe că USA nu face NIMIC pentru a scoate Estul din înapoiere... Doar Occidentul european face eforturi susținute pentru asta!

-14 (18 voturi)
Victor Nagy
10.05.2021, 23:37:39

"Doar Occidentul european face eforturi susținute pentru asta!" Nici macar .

-5 (13 voturi)
Victor Nagy
10.05.2021, 23:40:48

.......... La momentul adevarului vom constata ca suntem pe cont propriu .

-6 (14 voturi)

Vezi toate comentariile (18)

Modifică Setările