Politică

articolul anterior articolul urmator

Declaraţii de avere...dar NU pentru toată lumea

7
29 Aug 2013 09:50:33
Alina Gorghiu
Formularul în discuţie va viza strict acele persoane fizice care urmează să fie supuse verificării efective pentru că 
prezintă un risc semnificativ de nedeclarare a veniturilor realizate.
Formularul în discuţie va viza strict acele persoane fizice care urmează să fie supuse verificării efective pentru că prezintă un risc semnificativ de nedeclarare a veniturilor realizate.

Cum poate o simplă ştire să provoace panică în mass-media şi în randul populaţiei? Simplu. Folosim un titlu alarmant, precum “Românii, obligaţi să îşi declare averea din 2014, potrivit unui proiect de lege” şi, deja, conţinutul ştirii nu mai are importanţă.

Nimic mai fals. Nu toţi românii vor fi obligaţi să îşi declare averea în 2014! O spune chiar titlul Ordinului emis de Ministerul Finanţelor Publice: “ORDIN privind stabilirea modelului declaraţiei de patrimoniu şi de venituri, precum şi a elementelor de patrimoniu şi de venituri ce trebuie declarate de persoana fizică supusă verificării situaţiei fiscale personale”.

Aşadar, formularul în discuţie va viza strict acele persoane fizice care, în urma unor verificări prealabile amănunţite a informaţiilor deţinute de ANAF cu privire la veniturile declarate de acestea comparativ cu acumulările lor, urmează să fie supuse verificării efective pentru că prezintă un risc semnificativ de nedeclarare a veniturilor realizate. Potrivit Codului de procedură fiscală, organul fiscal are dreptul să efectueze controlul dacă o persoană are venituri nedeclarate, constatate prin acea verificare fiscală documentară. În prezent, dacă organul fiscal constată o diferenţă semnificativă între veniturile declarate şi situaţia fiscală personală, va continua verficările prin comunicarea unui aviz de verificare şi va stabili baza impozabilă ajustată prin metodele indirecte prevăzute de lege. Legea consideră că diferenţa este “semnificativă” atunci când între cele două categorii de venituri este o diferenţă mai mare de 10%, dar nu mai puţin de 50.000 lei. Orice venituri pe care organele fiscale le constată, a căror sursă nu a putut fi identificată, se vor impune cu o cotă de 16% aplicată asupra bazei impozabile ajustate pe baza procedurilor şi metodelor expres prevăzute de lege.

Deşi legea, Codul de procedură fiscală, prevede foarte clar procedura subsecventă, voi relua câteva detalii. Dacă organul fiscal solicită acest lucru, persoana verificată are obligaţia să depună o declaraţie de patrimoniu şi venituri. Mai departe, legea spune că modelul respectiv pentru declaraţii şi elementele ce trebuie declarate vor fi stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice. Aceste prevederi au fost introduse în Codul de procedură fiscală, la începutul acestui an, mai exact în luna februarie, printr-o ordonanţă. Aveam deci o dispoziţie legală care prevede o anumită procedură încă de la începutul anului, iar pentru implementarea ei efectivă era nevoie de un ordin care să prevadă anumite elemente pe care le-am amintit anterior. Ordinul a venit abia acum şi a declanşat o presiune mediatică uimitoare asupra ministerului şi organelor fiscale. Că a durat jumătate de an până a devenit subiect de presă… este o altă poveste.

În loc de concluzie, reamintesc că solicitarea acestei declaraţii de patrimoniu şi venituri nu se va face către toate persoanele fizice, nici măcar către persoanele fizice independente suspuse inspecţiei fiscale obişnuite, ci numai acelor persoane care, în urma verificărilor prealabile prezintă discrepanţe majore între acumulările de avere şi veniturile declarate. Prin urmare, consider că nu este cazul să dezinformăm persoanele fizice, să nu se creadă că organele fiscale pot în mod discreţionar să solicite declaraţii de avere oricui şi în orice condiţii. Ordinul mult discutat şi controversat nu face decât să aprobe modelul şi conţinutul declaraţiei, fiind o măsură care completează ansamblul de acţiuni pe care Ministerul de Finanţe le desfăşoară în vederea combaterii şi diminuării evaziunii fiscale.

Preluat şi pe  http://www.alinagorghiu.ro

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Vanatorul/d.c.
29.08.2013, 10:38:16

"Legea consideră că diferenţa este “semnificativă” atunci când între cele două categorii de venituri este o diferenţă mai mare de 10%, dar nu mai puţin de 50.000 lei. Orice venituri pe care organele fiscale le constată, a căror sursă nu a putut fi identificată, se vor impune cu o cotă de 16% aplicată asupra bazei impozabile ajustate pe baza procedurilor şi metodelor expres prevăzute de lege." Vai doamna Gorghiu, ne-ati luat o piatra de pe inima..! Zau asa..! Nu de alta, dar noi astia parlitii care abia avem ce pune pe masa copiilor nostri, ne speriasem ca ne luati si banii pentru tramvaiul cu care mergem la munca, bani cu care noi cumparam de obicei..paine. Ca ce-i mai bun, dam la copii..Paine pe care o mancam ca niste halimosi. Si ne facem obezi de cand ati scazut TVA-ul la ea. Si ca sa scapam de kilogramele-n plus, mergem pe jos la serviciu. Si cu banii de tramvai, ne cumparam iarasi paine..Si tot asa..!

+1 (3 voturi)
Vanatorul/d.c.
29.08.2013, 10:46:39

Si apropo, d-na Gorghiu..! Uneori ne ingrozim ca va trebui sa mancam painea cu laptele si mierea pe care ni le-ati promis..! Alte kilograme in plus..!

+3 (3 voturi)
Nick Sava
29.08.2013, 11:58:40

Din explicatiile "liberalei" socialiste, inteleg trei lucruri: 1. Vor fi verificati DOAR cei pe care ANAF vrea sa ii verifice! (Reaminintesc, ANAF este in directa subordonare a Premierului si a Min., Finantelor - respectiv, liberalul Cepoi) 2. Va fgi "pedepsit" NUMAI cei pe care ANAF ii considera "indezirabili". Motivele sunt mai mult informale de cit transparente... 3. Interesul legii este sa SPELE averile ilicete (nejustificate). Vra sa zica, dca pina la coada chiar sunt prin cu un milion-doua nejustificate, platesc cei 16% impozit si sunt bine merci! Sa intelegem de aici ca cei ca "familia regala Cioaba" va putea sta bine merci cu milioanele de euroi facuti din imensul salariu bugetard e pastor penticostal. Ca tot felul de bugetari niuci nu vor fi intrebarti (ca Silaghi, de ex). Ca timpiteii prinsi ca au bani - dar nu "contribuie" (la partid, al fisc, la p0arangheliii) vor fi impozitati, dar averea lor va fi clestar, fara ca cineva sa se mai poata intreba "DA' DE UNDE, FRATE?!" Dna "liberala" socialista, va dau o veste excelenta: la acesta lege va vota (cu ambele miini) si Opozitia! Ba chiar si "basistii"!

+2 (2 voturi)
gogu58
29.08.2013, 13:42:28

Se obtine un echilibru, DAN si ANI la Basescu, fiscu la Ponta.

Akhi Lleus
29.08.2013, 13:01:46

asta e presa care v-a adus la putere, cum, brusc, nu vă mai e pe plac? românia și politicienii au presa pe care o merită.

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările