Deconspirarea ofiţerului acoperit şi riscurile repercusiunilor pe plan extern

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate comentariile şi analizele existente până în acest moment ce fac referire la deconspirarea unui fost ofiţer SIE, făcută de preşedintele României, aduc în discuţie doar mize ale politicii interne.

Înainte de toate, putem înţelege alegerea lui Teodor Meleşcanu de a părăsi funcţia de director al SIE  în dorinţa de a evita în cel mai elegant mod repercusiunile ce ar fi fost date de escaladarea răfuierilor politice disputate în campania electorală. Sigur, domnia sa nu a scăpat nici pe departe, fiind principala victimă a  dezvăluirilor şi cel mai afectat din punct de vedere a imaginii publice. Dacă spusele preşedintelui sunt veridice, este inacceptabilă imixtiunea  unui şef de serviciu secret în acţiuni politice. Cu toate acestea, Meleşcanu a evitat o demitere cu cântec, diminuându-şi, cel puţin pentru moment, expunerea.

Pe cealaltă parte, după considerentele preşedintelui, deconspirarea lui Victor Ponta este echivalentă eliberării sale, eliminând astfel vulnerabilitatea constrângerii acestuia de către foşti superiori. De aici poate rezulta faptul că fie Serviciul, fie anumiţi ofiţeri din cadrul acestuia sunt pasibili de a recurge la astfel de acţiuni, ceea ce ar putea ridica semne de întrebare privind integritatea lor. Inevitabil, argumentul  aduce un punct de vedere negativ pentru SIE, căci iarăşi ne întoarcem la binomul serviciu militar de securitate vs. sistemul civil politic. De ce ar face Serviciul acest lucru dacă nu ar fi în interesul naţional? Există şi în cazul SIE posibile grupuri de interese? Ei bine,  iată doar două întrebări care nu îşi au locul alături de imaginea unuia dintre cele mai performante servicii externe din cadrul NATO.  De-a lungul întregii sale existenţe, SIE a dat dovadă de profesionalism, pierzând ofiţeri dincolo de graniţele ţării tocmai în apărarea acestui interes naţional. Interes naţional, care din păcate este mai puţin protejat tocmai de către  clasa politică.

În cele din urmă, dacă Victor Ponta a fost ofiţer al SIE în perioada 1997-2001, a avut timpul necesar pentru efectuarea unei misiuni de scurtă durată (3 ani). Bineînţeles, poate nu a fost rezident, dar poate a fost un om de legătură, o „căsuţă poştală”, acţionând chiar şi pe teritoriul altor state. Glumind acum, poate nu a folosit numele propriu de-a lungul unor misiuni externe, fapt pentru care la Catania nu apare niciun masterand cu numele Victor Viorel  Ponta. Dar întorcându-ne la realitate, în esenţa lucrurilor, există riscul ca prin deconspirarea actualului premier să se deconspire şi  posibile acţiuni externe ale Bucureştiului, reţele şi rezidenţi.  

Pe acest fond, scandalul actual riscă să aibă urmări pe care nu le vom cunoaşte vreodată, dar care ne pot afecta nespus.

Să sperăm că Victor Ponta nu a cules informaţii. Poate a făcut analiză sau contraspionaj, sau poate preşedintele Băsescu, un om puternic informat de altfel, este convins de lipsa unor repercusiuni externe. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite