Demisia ministrului Educaţiei şi negustoria politică practicată de Liviu Nicolae Dragnea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nimeni, cred că nici măcar cei mai bine de 40 de rectori care, la începutul lunii ianuarie, din oportunism, laşitate sau prostie, şi-au pus nedemna semnătură pe pronunciamentul ce-i susţinea candidatura la postul de ministru al Educaţiei, nu are nici cel mai mic motiv ca să regrete demisia forţată a d-lui prof.univ.dr. ing. Valentin Popa dintr-o poziţie în vederea ocupării căreia nu-l îndreptăţea nimic.

Dacă mă ocup în comentariul meu de astăzi de alungarea din guvern a rectorului Universităţii ‘’Ştefan cel Mare din Suceava ‘’, alungare hotărâtă şi impusă de dl. Liviu Nicolae Dragnea e fiindcă aceasta intervine doar fiindcă preşedintele PSD se dovedeşte şi de data aceasta dispus la orice compromis politic. Pregătit pentru orice, pentru oricât de josnică negustorie doar spre a-şi salva funcţia din fruntea Camerei Deputaţilor. Serios pusă în primejdie de posibilitatea unei defecţiuni ce se aşteaptă să survină din partea nemulţumiţilor din propriul lui partid sau de o trădare oricând posibilă venită din partea ALDE.

Dl. Liviu Nicolae Dragnea are nevoie ca de aer de sprijinul politic şi faptic al UDMR-ului care şi de data aceasta a făcut ce ştie el mai bine. A şantajat spre a se vedea iar cu sacii în căruţă.

Reamintesc că zilele trecute, dl. Kelemen Hunor, care a transformat UDMR într-o filială a Fidész-ului d-lui Orbán Viktor, filială care funcţionează pe teritoriul României, şi-a exprimat nemulţumirea pentru câteva decizii luate de acum demisionatul ministru al Educaţiei, fără consultarea organizaţiei care pretinde că ar reprezenta interesele maghiarimii din România. Acum, între paranteze fie spus, cel mai recent sondaj electoral creditează UDMR cu doar 4% dintre intenţiile de vot în vreme ce minoritatea maghiară este mult mai consistentă. Indiciu clar că ungurii din România au tot mai puţină încredere în dl. Kelemen&co.

Dl. Kelemen Hunor i-a reproşat d-lui Valentin Popa că a acceptat, fără să-i ceară lui consimţământul, fuziunea dintre Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş şi Universitatea “Petru Maior” şi că a emis o Ordonanţă de urgenţă în conformitate cu care, începând cu data de 15 septembrie, limba română este predată în clasele primare de profesori cu calificare superioară în domeniu.

Dl. Kelemen Hunor s-a prefăcut că nu a auzit şi că nu ştie nimic despre autonomia universitară (pe dumnealui îl preocupă alte feluri de autonomie) şi aceasta fiindcă a înţeles că fuziunea face mult mai puţin realizabile planurile secesioniste în privinţa Medicinei şi Farmaciei târgumureşene. Cât despre decizia ca Limba română să fie predată la clasele primare de profesori, trebuie să spun că aceasta mi se pare unica hotărâre cât de cât înţeleaptă, deşi poate prea pripită, luată în cele aproape zece luni cât a parazitat Ministerul Educaţiei de dl. Valentin Popa. Şi aceasta deoarece este o de neîngăduit realitate că tinerii şi copiii de etnie maghiară, cetăţeni ai României, vorbesc din ce în ce mai prost limba ţării în care le-a fost dat să se nască.

Carevasăzică, a fost suficient ca dl. Kelemen Hunor să îşi facă cunoscute mofturile de duduie răsfăţată ca dl. Dragnea să grăbească gonirea d-lui Valentin Popa-Pamblică de la conducerea Ministerului Educaţiei. Insensibil în faţa gafelor de proporţii şi în cascadă comise de acelaşi ins la alte capitole cu adevărat semnificative- amintesc, în treacăt, sfidarea marilor universităţi din România şi alocarea discreţionară a locurilor la admitere, greşelile impardonabile şi costisitoare în editarea manualelor şcolare, insuficienţa fondurilor puse la dispoziţia instituţiilor de învăţământ superior care se află deja în imposibilitatea de a plăti integral şi legal salariile- dl. Dragnea s-a înduioşat brusc şi a luat poziţie de drepţi, spunând să trăiţi, am înţeles, se execută! atunci când omul de legătură dintre el şi amicul Orbán de la Budapesta nutreşte nemulţumiri ce nu au nimic în comun cu calitatea învăţământului.

Nimic mai relevant pentru caracterul josnic, pentru politica de tejghetar al cărui adept şi promotor este dl Liviu Dragnea decât gestul său de ieri. Gândit probabil ca parte a florilegiului de fapte prin care PSD înţelege să marcheze Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro şi pe blogurile adevărul.ro 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite