Democraţia faţă în faţă cu globalizarea şi naţionalismul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Claus Offe este un sociolog german, profesor la celebra Hertie School of Governance din Berlin. Este un reprezentant al teoriei critice şi are mari contribuţii la înţelegerea legăturii dintre capitalism şi democraţie. De asemenea, a lucrat cu Jurgen Habermas la Universitatea Humboldt din Berlin, unde a studiat aspectele pozitive ale instituţionalizării democraţiei deliberative.

Este autorul cărţilor Capitalism Dezorganizat: Transformări Contemporane ale Muncii şi Politicii şi Varietăţi ale Capitalismului: Experinţa Est Europeană şi Est Germană. În aceasta din urmă, Offe a lansat ipoteza că sistemele capitaliste nu suferă prea mult când elemente socialiste sunt introduse în sistem, în timp ce sistemele socialiste suferă enorm atunci când sunt infiltrate de elemente capitaliste. Aceasta este aşa numita teorie a revărsării uleiului (oil-spill thesis) (Offe 1997, 29)

Punctul de plecare al analizei lui este distincţia între trei grupuri de ţări care s-au democratizat după Al Doilea Război Mondial: 1) democraţiile post-război – Italia, Austria, Japonia, Germania Federală, 2) democraţiile mediteraneene – Portugalia, Spania, Grecia, 3) democraţiile sud-americane după regimurile militare din anii 1980 – Argentina, Brazilia, Uruguay, Chile, Paraguay, care aduc aminte foarte mult şi de cele trei valuri ale democratizării ale lui Samuel Huntington. Însă Offe nu ar fi de acord cu Huntington în listarea ţărilor post-socialiste în aceeaşi categorie cu democraţiile sud americane, pentru că ar fi un neadevăr. (Offe 1997, 31) Acesta crede, citându-l pe Habermas, că revoluţiile din Europa de Est şi URSS pot fi descrise ca nişte cazuri de a „ţine pasul” cu sistemele capitaliste printr-o inversare a ordinii economice, adică crearea unei noi clase de antreprenori şi proprietari care nu existase în sistemul precedent. (Offe 1997, 32)

În primul rând, în Europa Centrală şi de Est în procesul transformării aceste ţări trebuie să ia o decizie privind propria identitate. În al doilea rând, o constituţie care să adune toate regulile, procedurile şi drepturile, trebuie adoptată. În al treilea rând, regulile de redistribuire a veniturilor trebuie puse la punct. Acestea sunt cele trei niveluri ale capacităţilor umane: pasiunea, raţionalitatea şi interesul. (Offe 1997, 33) Totuşi, Offe notează că orice decizie care ar fi luată creează inconsistenţe între ele şi ar ajunge la un blocaj reciproc. (Offe 1997, 34)

Offe argumentează că tipul sistemului politic care se întrevede în Estul Europei Centrale poate fi numit „capitalism politic”, un capitalism în favoarea intereselor elitelor politice. Noua clasă de antreprenori ar fi o operaţie a acestor elite egoiste. De aceea Offe numeşte acest sistem politic „capitalism prin design”. (Offe 1997, 39) Mai mult, el spune că majoritatea populaţiei în această regiune se va simţi alienată atât de conceptele de democraţie şi economie de piaţă. „Apatia, cinismul şi retragerea în privat” ar fi efecte normale în aceste societăţi. Cine nu ar fi de acord cu Offe? Se pare că est europenii nu pot avea încredere în guvernământ, instituţii, sau chiar în oamenii din jurul său. Bineînţeles, cele mai bune practici nici nu au existat vreodată. Mai mult, ca în toate economiile de piaţă coordonate, managerii şi deţinătorii mari de acţiuni vor avea interese comune, în timp ce deţinătorii de acţiuni instituţionali vor fi consideraţi outsideri. Când interesele nu sunt considerate per ansamblu în organizarea societăţii, singurătatea şi alienarea devin norma.

În final, şapte scenarii inconveniente sunt prezentate pe baza modelului lui Jonh Elster, care analizează consecinţele urmării reformelor politice şi economice. Scenariul cel mai captivant mi se pare cel în care „privatizarea poate fi de succes, dar să nu poată duce la marketizare şi la creştere şi prosperitate” (Offe 1997, 45). Acest scenariu ar fi tranziţia aşa numită de la „plan la clan”, deoarece structuri monopolistice şi carteluri ar rezista în societate de la regimul socialist. Din punctul meu de vedere, acesta este exact cazul României, cu comentariul că acest clan poate fi numit clientelism politic.

În concluzie, Offe este un autor provocator dar clar. Are un punct de vedere al unui om care cere introducerea unui venit minim garantat fără obligaţii de a munci, bazat doar pe cetăţenie. De asemenea, este un punct de vedere al unui cercetător în ştiinţe sociale care spunea în 2011 că locul de naştere este cel mai important indicator unic pentru a prezice venitul unei persoane, pe viaţă. Deşi acest punct de vedere pare adevărat, eu nu cred că are nicio bază empirică. Este doar un stereotip bazat pe asumpţia că în era globalizării majoritatea populaţiei va munci toată viaţa în ţara unde s-a născut.

Dani Rodrik a scris despre trilema globalizării în care statele vor trebui să aleagă între mai multă globalizare, aka mişcarea capitalului, democraţie, aka separaţia puterilor în stat, şi autonomie decizională, aka suveranitate sau naţionalism. După decizia CCR de aseară, se vede ce a ales România, ca şi vecinii noştri: globalizare şi naţionalism, dând democraţia la gunoi. Ca student al democraţiei, mi se pare o mare nedreptate. Deşi un regim limitat, democraţia este mai bună ca autoritarismul lui Putin.

Aşadar, nu ne rămâne nesupunerea civică. Va fi un drum lung pentru a ne lua democraţia înapoi, ca în Ungaria. Va dura zeci de ani. Iar eu sunt reprezentantul unei generaţii democratice care va lupta pentru democraţie. Din păcate, ne-am născut cu un imperiu al răului lângă noi şi trebuie să suportăm consecinţele. Singura soluţie pare a fi, după ce am descoperit gaz în Marea Neagră, e să convingem Italia, Olanda şi Norvegia, ceilalţi mari exportatori de energie în Europa, să facem un pact pentru a elimina Rusia pentru totdeauna. Altfel vom avea tot timpul probleme cu aceşti needucaţi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite