Deputat PSD, scrisoare deschisă către Klaus Iohannis: Legea majorării pensiilor românilor, obiectiv de interes naţional ce are nevoie să fie îndeplinit imediat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Toma, deputatul PSD de Iaşi. FOTO: Facebook Vasile Toma
Vasile Toma, deputatul PSD de Iaşi. FOTO: Facebook Vasile Toma

Deputatul PSD de Iaşi Vasile Toma îi transmite preşedintelui Klaus Iohannis, marţi într-o scrisoare deschisă, că legea majorării pensiilor este un obiectiv de interes naţional şi strategic care trebuie îndeplinit imediat. Social-democratul îi cere şefului statului să promulge urgent legea prin care punctul de pensie e majorat cu 40%.

„Una dintre cele mai mari datorii ale oricărui popor şi ţară este aceea de a respecta, valoriza şi urmări satisfacerea nevoilor vârstnicilor. Personal, cred că acest lucru nu mai trebuie să aibă nevoie de nicio argumentare şi nici să fie considerat un merit special. Vorbim aici de o datorie morală, etică şi legală, care excede orice posibilitate de dezbatere. Vârstnicii români au nevoie, mai mult ca oricând, ca interesele şi nevoile lor să fie apreciate la adevărata importanţă şi, mai mult de atât, să fie efectuate fără nicio abatere, în mod susţinut, responsabil şi echitabil, toate măsurile în acest sens.

Nu sunteţi deloc străin de subiectul majorării cu 40% a pensiilor. O temă de interes naţional şi realmente un obiectiv strategic pe care orice ţară democratică şi orice stat de drept o tratează ca atare.

Aşa cum ştiţi, legea pentru majorarea cu 40% a pensiilor a fost adoptată în Parlamentul român. instituţia cheie care reprezintă vocea şi reflecţia democratică a voinţei tuturor românilor. Mai mult de atât, pe data de 13 ianuarie a.c., Curtea Constituţională a României, garantul respectării Legii Fundamentale a României şi a întregii legislaţii române, a declarat această lege ca fiind constituţională.

În acest moment, sunteţi, domnule Preşedinte, singurul care are marea datorie şi responsabilitate de a pune capăt politizării acestui subiect şi de a susţine pensionarii români făcând ceea ce este necesar. Şi anume, să promulgaţi, cu titlu imediat, legea prin care pensionarii români să beneficieze pe deplin de drepturile lor. Drepturi care, încă o dată, nu consider că mai au nevoie de a fi expuse şi motivate. Drepturi pe care orice persoană de bună credinţă nu doar că le înţelege, ci le şi respectă şi se asigură de respectarea şi garantarea lor continuă.

Majorarea pensiilor nu trebuie să devină niciodată subiect de dezbatere politică! Cu atât mai mult, subiect de politizare şi de jocuri de putere şi de culise, care nu au, după cum se vede, decât un singur rezultat. Iar acesta este unul care se repercutează direct şi cu efecte extrem de grave, de incorecte şi de crude asupra pensionarilor noştri.

Din acest motiv, consider că trebuie să vă respectaţi rolul în statul român şi Constituţia României, apreciind nu doar să nu vă implicaţi în politizarea majorării pensiilor pe care actuala guvernare a adus-o la cote inimaginabile, ci şi să îi puneţi capăt. Pentru aceasta, atât timp cât Constituţia României şi pensionarii români contează cu adevărat pentru dumneavoastră, există o singură cale: promulgarea imediată a legii de majorare cu 40% a pensiilor!

În speranţa că veţi proceda în limitele Constituţiei, a caracterului apolitic pe care îl aveţi, a spiritului naţional şi respectului faţă de nevoile şi interesele tuturor românilor, indiferent de vârsta, condiţia şi statutul lor”, arată scrisoarea deschisă a lui Vasile Toma. 

CCR a respins miercurea trecută sesizarea Guvernului privind rectificarea bugetară adoptată de Parlament cu un amendament aş PSD care prevede creşterea pensiilor cu 40%.

Pe 13 octombrie 2020, Guvernul a sesizat Curtea privind proiectele de lege care vizează rectificarea bugetară adoptate de către Parlament. 

Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat dacă bugetul poate suporta majorarea punctului de pensie cu 40%, că „România nu şi-a permis anul trecut, nu îşi permite nici în 2021 acest lucru”. Şeful Executivului a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis poate fie să promulge legea, fie să o retrimită în Parlament pentru reexaminare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite