Deputaţii dezbat astăzi moţiunea la adresa lui Teodorovici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor va dezbate, luni, de la ora 16.00, moţiunea simplă intitulată „Lăcomia pesedistă subminează economia naţională” şi iniţiată de grupurile PNL, USR şi PMP la adresa ministrului Finanţelor Eugen Teodorovici. Votul va fi dat în plenul de miercuri.

„Ne-aţi minţit, iar pentru asta trebuie să plecaţi din funcţia de ministru al Finanţelor. Ne-aţi amăgit că nu veţi introduce taxe noi în România, şi cu ce ne-am ales? Aţi spus una şi aţi făcut alta. Măsurile adoptate prin OUG 114/2018 îi lovesc cel mai tare exact pe cei pe care dumneavoastră v-aţi lăudat că vreţi să îi apăraţi: consumatorii români. Domnule ministru, la finalul anului trecut, România încă nu avea o proiecţie de buget pentru anul 2019. Ministerul condus de dumneavoastră încă aduna, de pe unde mai putea, bani pentru a închide, târâş-grăpiş, bugetul pe anul 2018. Nu exista nicio prognoză publică despre veniturile şi încasările pe anul 2019. Am văzut doar o poză în care câţiva politruci rupţi de realitate zâmbeau şi pretindeanu că fac bugetul ţării. Fără niciun calculator în faţă pentru a lucra sutele de pagini din buget”, arată partidele Opoziţiei în textul moţiunii simple.

Formaţiunile din Opoziţie îi reproşează lui Eugen Teodorovoci OUG 114/2018 fiscală care are efecte dezastruoase asupra românilor şi a băncilor şi că vrea să transforme ANRE şi ANCOM într-o puşculiţă de miliarde de euro a PSD.

În sprijinul acuzaţiilor pe care le fac, aceştia amintesc reacţiile negative ale BNR, BERD sau divizia Băncii Mondiale, dar şi faptul că unele companii din România au anunţat că amână investiţiile în zona Mării Negre, după adoptarea ordonanţei 114.

După dezbaterea în plenul de luni, Camera Deputaţilor va vota, miercuri, moţiunea simplă prin care Opoziţia cere demisia ministrului Eugen Teodorovici. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite