Deputatul Dan Păsat a scăpat de arestare. Cererea procurorilor DNA, respinsă în plenul Camerei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cererea procurorilor DNA de a-l aresta preventiv pe deputatul Dan Păsat a fost respinsă de plenul Camerei Deputaţilor, deoarece parlamentarii PSD, PNL şi PC s-au abţinut de la vot. Dan Păsat este acuzat de şantaj şi trafic de influenţă.

UPDATE Plenul Camerei a respins cererea DNA de arestare preventivă a deputatului democrat-liberal Dan Păsat. Solicitarea procurorilor a întrunit doar 116 voturi, insuficiente. 34 de deputaţi au votat contra, iar Opoziţia s-a abţinut de la vot.

Pentru ca cererea procurorilor DNA să fie admisă, trebuia întrunite 147 de voturi. Puterea (PDL, UDMR, UNPR şi minorităţi) are 187 de mandate de deputat.

UPDATE Deputatul PDL Dan Păsat şi-a susţinut nevinovăţia în faţa colegilor din Cameră şi a cerut ca plenul acestui for legislativ să permită procurorilor DNA să trimită dosarul său, prin rechizitoriu, în faţa instanţelor de judecată, considerând că imunitatea parlamentară nu este o restricţie de acces la un tribunal.

"Niciodată nu am ameninţat, santajat pe aşa-zisele părţi vătămate şi sunt nevinovat", a mai spus Păsat, care a adăugat că timp de un an şi jumătate, de când s-a început urmărirea penală în cazul său, s-a prezentat la DNA de câte ori a fost chemat şi nu s-a opus niciodată cercetării.

"Eu nu vă voi solicita să votaţi pentru sau împotriva arestării mele, ci doar să constataţi că după un an jumătate de când am fost chemat la DNA şi s-a început urmărirea penală, nu am fost trimis în faţa instanţei pentru a fi soluţionat acest dosar, ci s-a cerut aretarea preventivă, adică să mă cerceteze în stare de arest", a spus Păsat.

Totuşi, Păsat a ţinut să le reamintească deputaţilor de votul negativ dat de comisia juridică pe cerea de arestare preventivă, precizând că s-a ajuns la această concluzie pentru că nu există probe în dosar care să arate că ar influenţa martorii sau că ar reprezinte un pericol dacă va fi judecat în libertate.

El a arătat că este inacceptabil ca, pe baza "unei situaţii de fapt incomplet calificată, a unor realităţi controversate şi pe baza unor probe insuficient administrate" să se emită arestarea sa preventivă într-o fază incipientă a urmăririi penale, informează Mediafax.

"Astăzi, Dan Păsat poate fi miza schimbării de imagine a Parlamentului. Prin arestarea mea, ca a oricărui cetăţean român, indiferent de apartenenţa politică, de poziţia socială, de convingerile exprimate, se creează premisele unui dezechilibru între acuzare şi apărare, fapt inacceptabil în orice stat democratic", a mai spus Dan Păsat.

După ce PDL a anuţat prin vocea liderului de grup, Mircea Toader, că va vota cererea de arestare a lui Dan Păsat, liberalul Eugen Nicolaescu a atacat partidul de guvernământ de discurs duplicitar: una declară în pln şi alta spun în plen şi alta au făcut în Comisia Juridică.

replica PDL-ului a venit prin declaraţia lui Daniel Buda. Acesta l-a acuzat pe Nicolaescu că nu ştie regulamentele.

Schimbul de replici între cei doi a continuat în ciuda eforturilor preşedintelui de şedinţă Ioan Oltean de a aplana conflictul.

Liderul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, a declarat, marţi, înaintea şedinţei Camerei că parlamentarii PDL vor vota cererea de arestare a colegului lor, Dan Păsat, informează Mediafax.

"Grupul PDL, pentru a fi consecvent cu decizia politică potrivit căreia nimeni nu este mai presus de lege şi fără să interpreteze ce există în acest dosar, va suţine solicitarea procurorului general, dar decizia de arestare aparţine instanţei şi nu Parlamentului României", a arătat Mircea Toader.

"Grupul nostru parlamentar va vota pentru această solicitare, iar decizia trebuie să aparţină instanţei de judecată", a subliniat Mircea Toader, adăugând că nu trebuie să existe niciun obstacol în calea justiţiei "care să decidă vinovăţia sau nevinovăţia cuiva, indiferent dacă este ministru sau deputat".

El a spus că este pentru prima oară când Parlamentul se află într-o astfel de situaţie, adică de a încuviinţa solictarea procurorului general privind reţinerea şi arestarea preventivă a unui parlamentar.

Plenul Camerei Deputaţilor a început, marţi, dezbaterea solicitării DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului PDL Dan Păsat.

După dezbatere, deputaţii se vor pronunţa prin vot secret cu bile.

Pentru a fi considerată adoptată, solicitarea DNA ar trebui votată de majoritatea deputaţilor prezenţi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite