Politică

articolul anterior

Deranjantul ambasador Luca Niculescu

11
21 Jun 2018 17:09:58
Simona Le Roy
Ambasadorul Luca Niculescu FOTO Arhivă Adevărul
Ambasadorul Luca Niculescu FOTO Arhivă Adevărul

Era un ambasador perfect. Supărător de perfect. Era vital, urgent, ca să i se găsească şi lui Luca Niculescu, ambasadorul României la Paris, o bubă. Măcar una mică de tot care să-l replaseze în arealul mioritico-balcanic. Altfel, ar fi rămas un extraterestru, total nereprezentativ.

Locuind de 20 de ani în Franţa, am avut ocazia să văd multe ciorbe româneşti zborşindu-şi castraveciorii în albul imaculat al dantelăriei diplomatice franţuzeşti. Am văzut şi consulul care trimitea misive oficiale, scrise într-o franceză râgâitoare, plină de greşeli. Am văzut şi consulul care şi-a îmbrăcat frustrările în concepte sforăitoare cu care a denigrat România la conferinţe organizate, culmea!, sub înaltul patronaj al Ministerului Afacerilor Externe român. Am văzut şi înalţi demnitari români care şi-au lăsat piticii de grădină interioară liberi să tropăie şi să-şi pieptene bărbile în spaţiul public internaţional. I-am văzut şi pe cei care, ajunşi în punctul de intersecţie dintre două culturi, rămân atât de „duamne“ şi „duomni“ încât ar trebui conservaţi în formol la muzeul demnitarului român, dimpreună cu un fragment de muzică rap: „dintre boscheţi apărem noi, cei care te reprezentăm pe tine“.

Luca Niculescu face parte din generaţia nouă de diplomaţi români în Franţa. Din fericire nu e singurul. E doar cel mai vizibil. L-am cunoscut frumos înainte de a-l întâlni. L-am cunoscut din crâmpeiele de imagini şi evenimente pe care mi le-au relatat prietenii şi cunoscuţii. Unul dintre directorii băncii BFM mi-a povestit foarte entuziast despre modul în care el şi delegaţia sa au fost primiţi la Ambasada României. Oameni de cultură francezi mi-au relatat că ambasadorul românilor vorbeşte o franceză impecabilă şi, bonus, e un om cult, cu care au avut o întrevedere „enrichissante“. Medici şi specialişti români de aici mi-au povestit despre ambasadorul-moderator, omul care se face luntre şi punte între două lumi pentru a-i sprijini. Români modeşti, fugăriţi în pribegie de prea multe griji şi prea mult cer plumburiu mi-au povestit de ciudăţenia aceasta de ambasador care organizează o sumedenie de activităţi şi a deschis larg porţile ambasadei pentru toată comunitatea românească.

Când l-am întâlnit personal pe Luca Niculescu ştiam aproape totul despre competenţele sale profesionale şi calităţile sale umane. Continuă însă să mă uimească prin modestia sa, prin forţa sa de caracter, prin patriotismul său inteligent, practic şi de bun simţ.

De pe atoateştiutorul Facebook aflu că Luca Niculescu instigă la ură. Cum? Printr-un like la un chiştoc postat pe Facebook. O fi scăpat ambasadorul un like printr-un cotlon obscur de Facebook. Dar asta nu schimbă cu nimic nici competenţele sale, nici caracterul său, nici modul excepţional în care până în prezent a lucrat şi vibrat pentru România. De la un like la o aşa zisă instigare la ură e cale luuungă.

E rolul reţelelor de socializare să vânture ştiri, să tragă semnale de alarmă şi să dea cu rigla peste degetele care lăikuiesc fără să se fi consultat cu creierul. E rolul reţelelor de socializare să cârcotească şi să extragă din vaste peisaje grăuntele de nisip anormal. E rolul reţelelor de socializare să amplifice la infinit un infim detaliu pentru a-l face vizibil. Rolul nostru? Depinde. Înainte de a judeca putem să repunem fiecare lucruşor la dimensiunea lui reală şi să nu ne lăsăm furaţi de un mic grăunte negru ce obturează vederea spre un om excepţional. Sau putem să instrumentalizăm grăuntele, să-i dăm dimensiuni galactice, să-l stoarcem până la venin. Apoi cu ochi injectaţi şi mâini furibunde putem să mai coborâm din cerul românesc o stea. Nu degeaba mocirla satului nostru are mai multe stele decât bucăţica lui de cer.

Eu, personal, optez pentru prima variantă. Cu like sau fără like, Excelenţa voastră, Domnule Ambasador Niculescu, sunt mândră că aici, la Paris, mă reprezentaţi şi reprezentaţi ţara care îmi leagănă rădăcinile.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

11 Comentarii

eu doar constat
21.06.2018, 19:56:22

Luca Niculescu nu provine din mediul diplomatic. El imi este cunoscut mai ales din transmisiunile televizate, pe care le-a realizat la TVR si Digi 24. Ca ambasador nu-l cunosc, decat din cuvintele altora, asa ca nu pot decat sa fiu bucuros ca are atatea aprecieri pozitive. Nu acelas lucru pot spune despre George Maior, care provine din lumea politica, trecand si prin directoratul SRI, de care am o parere execrabila.

+2 (6 voturi)
Cristian saileanu
22.06.2018, 04:29:11

tare incalcit scrii, fata... chestia aia cu supa e prost, prost scrisa

-1 (5 voturi)
L--- Lara
22.06.2018, 21:31:51

Nu-l cunosc pe ambasadorul Luca Niculescu; stiu doar ca e un fost jurnalist. Cred totusi ca un ambasador trebuie sa se abtina de la mesaje, tweet-uri, declaratii etc facute in graba sau emotia momentului. Este insasi esenta notiunii de diplomat. Oricum domnul ambasador s-a scuzat, deci cred ca si-a dat seama ca pe viitor trebuie sa fie mai atent. Cel putin cat este ambasador. Revenind la articolul de fata, autoarea declara: ""Am văzut şi consulul care trimitea misive oficiale, scrise într-o franceză râgâitoare, plină de greşeli. Am văzut şi consulul care şi-a îmbrăcat frustrările în concepte sforăitoare cu care a denigrat România la conferinţe organizate, culmea!, sub înaltul patronaj al Ministerului Afacerilor Externe român. Am văzut şi înalţi demnitari români care şi-au lăsat piticii de grădină interioară liberi să tropăie şi să-şi pieptene bărbile în spaţiul public internaţional. """ A vazut toate aceste scene, dar a luat si atitudine in mos public? A scris ceva in privinta asta? Ca sa nu mai vorbim ca ar trebui sa si spuna despre cine este vorba, pentru ca arunca noroi asupra tuturor celor care au avut o functie diplomatica in Franta. Deci, cred ca oamenii care se reped sa laude un demnitar ( pentru ca asta face autoarea in acest articol) ar trebui sa se repeada si sa critice in mod public atunci cand trebuie criticat. Altfel, articolul nu pare decat un periat jalnic. Si nu cred ca ambasadorul Niculescu are nevoie de asemenea gesturi.

+1 (3 voturi)
Simona Le Roy
23.06.2018, 18:00:41

L. Lara, nu ma "reped" sa critic unii demnitari romani pentru ca "minunile" pe care le fac ajunsi in Franta sunt prea multe iar urlatul in pustiu nu e metoda cea mai eficienta de a schimba anumite rotite subrede romanesti. In diaspora s-a vorbit si se vorbeste despre "minunatii diplomati din Romania", s-a scris si se scrie despre ei. S-a schimbat ceva? Eventual, dupa un mare scandal au fost mutati intr-o alta tara. Personal, prefer sa vorbesc despre romanii de la care avem de invatat, despre romanii care prin modul lor de a fi si de a munci sunt ferestre catre o Romanie frumoasa.

-1 (3 voturi)
cib
23.06.2018, 08:57:52

Ce sa faca si domnu' ambasador, precum scorpionul, n-a putut sa se abtina. Ca nu degeaba ce se naste din pisica, soareci mananca!

+1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (11)

Modifică Setările