„Atacurile suburbane ale unor reprezentanţi ai PSD la adresa preşedintelui Klaus Iohannis sunt revoltătoare şi depăşesc orice limită a polemicii politice, aducând atingere demnităţii umane prin retorica degradantă promovată. Astăzi a fost rândul fostului viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, mâna dreaptă a Gabrielei Firea, să lanseze pe o reţea de socializare o imagine abjectă, în care sunt folosite simboluri care aparţin unui regim dictatorial şi criminal din istoria Europei. Somăm conducerea PSD să ia de urgenţă decizia de excludere din partid a lui Aurelian Bădulescu şi să se delimiteze explicit şi fără echivoc de mesajele promovate de acesta”, a transmis, vineri, PNL.
Liberalii afirmă că, în cazul în care reprezentanţii PSD nu se delimitează de mesajele fostului viceprimar, ”este clar că aceasta este, de fapt, o temă explicită a campaniei PSD, singura modalitate în care social-democraţii sunt capabili să desfăşoare competiţia electorală”.
„De asemenea, solicităm organelor abilitate să se sesizeze cu privire eventualele fapte penale săvârşite de Aurelian Bădulescu, precum şi de alţi reprezentanţi ai PSD care au distribuit mesajele acestuia de pe o pagină de socializare, în raport cu prevederile Legii 217/2015 şi a OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”, au mai transmis liberalii.
Într-o postare pe Facebook, Bădulescu face referire la iohannism – acea doctrină de distrugere a identităţii naţionale şi de renaştere a internaţionalismului marxist” şi publică o fotografie modificată a preşedintelui Iohannis pentru a-l face să semene cu Hitler.
„Klaus Iohannis doreşte întreaga putere. Calcă pe morţi. Scrâşneşte din dinţi. Rage ca o fiară: PeeSeeDeee! (...) ohannismul e acea doctrină de distrugere a identităţii naţionale şi de renaştere a internaţionalismului marxist” (...) Pe înţelesul tuturos, Iohannismul esrte predarea ţării la cheie. Adică, românii să rămână servitorii Europei”, a scris Bădulescu pe Facebook.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
100 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
PSD si PNL nu mai au ce cauta la guvernare, asta este clar. Nici unii dar nici altii. Au guvernat cel mai mult dupa 89.
Are potential mein Präsident.De la ,,Pas cu pas,, poate trece la mein Kampf 2.
Ce imbecili a putut promova PSD! Pe urmă se plâng de ură, de ce atâta ură împotriva lor! Ciolacu, dacă vrea să confirme că exilarea extremiștilor din PSD nu a fost un foc de paie, ar face bine să-l trimită și pe ăsta la Partidul „Ecologist”. Poate dacă continuă operațiunea de vidanjare a PSD ar putea atinge chiar 30% la alegeri, dacă procentul de 28% de la ultimul sondaj a fost real.
Nu există ieșire a dulapului de la Cotroceni în care să nu înjure PSD. Nu există ieșire a dulapului, cu steagul României și al UE în spate în care să nu facă ilegal campanie electorală în favoarea PNL, călcând astfel Constituția în picioare. Ori e președintele tuturor românilor așa cum a promis și jurat când a fost ales ori numai al celor care sunt înscriși în PNL. Fotografia în sine arată ambiția, străduințele și eforturile dulapului de a copia un anumit personaj de tristă amintire. Comportamentul, la fel. Problema este că nu renunță nicicum la această ambiție.
Are dreptate si PSD pana la urma. Nu este iesire pe sticla a sasului unde sa nu zica ceva aiurea de PSD. O merita, lasati sensibilitatile4! Merita grav tot ce inca nu pateste si va pati cu siguranta din decembrie pana in 2024.
Vezi toate comentariile (100)