Descentralizarea României sau Revoluţia Cetăţeanului

România nu se află la un optim Pareto, nici măcar la un echilibru Nash. România fierbe zilele astea, se luptă cu sine însăşi pentru schimbare socială, iar politicienii par tot mai departe de nevoile cetăţenilor. Iar eu cred că descentralizarea ne va ajuta să găsim soluţia pentru viitor.

La facultatea de Ştiinţe Politice, la licenţă, în primele lecţii înveţi despre principiul subsidiarităţii. Prima impresie este că acest principiu ar trebui să fie ceva universal implementat, cel puţin în lumea dezvoltată, fiind vorba despre a aduce decizia politică mai aproape de cetăţean. Şi imediat mi-am dat seama de ce nu există acest principiu în România: pentru că politicianul român este ahtiat de putere, el vrea puterea centrală absolută, care tare în carne vie, care ordonă în stânga şi în dreapta şi aşteaptă frică şi respect de la sclavii din jurul său. Politicianul român este violent şi tiran. Şi nu e vina lui, aşa a fost să fie, istoric vorbind, de la turci, de la mongoli, de la slavi încoace. De la Codul lui Caradja din 1818. De la Regulamentele Organice din 1830-1831. Dar putem schimba ceva de acum înainte. Nu mai există ameninţarea Rusiei, suntem în Uniunea Europeană, facem parte din NATO. Putem să începem să ne gândim la dezvoltarea reală a României.

O minimă descentralizare există în România, anume deciziile Consiliilor Locale şi Judetene sunt autonome şi afectează direct cetăţeanul. Însă cei care iau decizia la nivel local şi judeţean fac parte dintr-un partid, iar partidele mari sunt toate centralizate, în realitate decizia din consiliile locale şi judeţene fiind luată la biroul politic central al partidului de la Bucureşti. De ce credeţi că singurii care contează în România la nivel politic sunt preşedinţii de partid? Ei sunt cei care iau decizia, inclusiv cea care îi impactează pe profesorii Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi si pe elevii acestuia. Aceşti oameni nu sunt nici pe departe nişte genii, ei nu au capacitatea de a lua raţional cele mai importante decizii, de aceea acestea trebuie readuse lângă cetăţean, aproape de el, prin acelaşi principiu al subsidiarităţii.

Ce se întâmplă în alte ţări? Păi şi la nivel european cam tot aceeaşi disperare după puterea totală. Statele federale din Europa sunt Germania, Elveţia, Belgia. Rusia este tot stat federal, iar Ucraina se pare că se află pe acelaşi drum. În general, statele mari sunt descentralizate, iar România contează ca un stat mare. Singurele excepţii notabile sunt Franţa si Polonia.

Revenind la România, un motiv în plus pentru descentralizare sunt regiunile istorice. Gazul natural este în Mediaş, deci în Ardeal, cărbunele este în Târgu Jiu, deci în Oltenia, iar forţa de muncă ieftină este în Moldova. S-a mers până acum pe principiul că un tiran binevoitor şi cât de cât inteligent va şti cum să ia deciziile pentru toate cele trei regiuni, astfel încât cetăţeanul să fie avantajat şi să trăiască bine. Acest model nu numai că nu a funcţionat, dar în continuare creează o alienare a omului din provincie. Soluţionarea clivajului centru-periferie se realizează doar cu ajutorul deconcentrării şi descrentalizării.

O Românie descentralizată va însemna că fiecare regiune istorică va lua deciziile în nume propriu, va avea putere reală proprie şi va avea un buget propriu, împreună cu un Parlament şi un Guvern propriu. Federalizarea va însemna că regiunile mai bogate, să zicem Ardealul, vor trebui să redistribuie o parte din surplus spre guvernul federal, care îl va redistribui spre regiunea mai săracă, adică Moldova. Descentralizarea va crea, de asemenea, o competiţie tacită între regiuni, în care bunele practici vor trebui de la sine împrumutate de la o regiune la alta, în care o regiune va pune presiune pe cealaltă pentru implementarea lor, deoarece nimeni nu vrea să îi fie luaţi bani din buzunar doar pentru că alţii sunt mai săraci. Aşa va apărea cooperarea şi lucrul în echipă. Ştiu că va fi greu să îi convingem pe conservatori că aceste lucruri funcţionează deja în alte părţi, ei sunt tot timpul Gică Contra. Dar nu va fi imposibil. Funcţionează în Belgia, funcţionează în Germania şi funcţionează în Elveţia. Nu suntem nu nimic mai prejos ca ei.

Trebuie găsită o soluţie inteligentă pentru situaţia complicată a minorităţilor şi regiunilor istorice în România, pentru că nimeni nu pare fericit acum. Iar aducerea deciziei la nivelul celor care beneficiază de ea este strict dezirabilă situaţiei actuale în care decizia este intermediată de nişte mafioţi analfabeţi şi agresivi, nişte maimuţe cu păr pe piept care habar nu au ce e aia solidaritate sau bun simţ.

Si ca idee, ţările Europei în care există cea mai bună educaţie, surprinzător sau nu, sunt şi cele mai descentralizate. Ar fi şi păcat să risipim atât potenţial al tinerilor români, când ştim cam cum să o rezolvăm. Bineînţeles că vor fi oponenţi, în special privilegiaţii sistemului centralizat, actualii câştigători, dar asta nu a împiedicat niciodată o începere civilizată a dezbaterii pe teme care contează cu adevărat. Progresul vine tot timpul de la nebuni.