Politică

articolul anterior articolul urmator

Despre afaceri şi politicieni

2
2 Feb 2015 02:13:00
Răzvan Prişcă

După 25 de ani de „economie liberă”, România arată astăzi, privită din avion, ca o ţară ”în parametrii” cu probleme puţin mai mari în zona corupţiei, cu probleme de stat de drept, cu un nivel de trai scăzut, cu probleme de infrastructură dar cu resurse naturale, cu forţă de muncă ieftină şi multe oportunităţi de investiţii. Dar ce se ascunde de fapt in spatele imaginii promoţionale pe care clasa politică se chinuie să o vândă în exterior?

Corupţia este poate cel mai vechi păcat care bântuie în jurul oamenilor influenţi, cu autoritate învestită sau naturală, de la începuturile istoriei. Corupţie a existat în Grecia Antică, în Imperiul Roman, există în Germania, există în Statele Unite şi va exista, cu siguranţă, în orice societate de acum încolo. Doar că în ultimul secol statele pe care astăzi noi le numim ”civilizate” au înţeles că dacă nu menţin un nivel ”digerabil” al corupţiei aceasta mănâncă din interior statul şi devine principala frână în bunăstarea societăţii.

Conform Topului 300 averea primilor 300 de români însumează 22.5 de miliarde de euro. Bugetul total al Statului Român pentru anul 2015 trece puţin peste 28 de miliarde de euro. Întrebarea care se pune este din ce provin aceşti bani în condiţiile în care economia României astăzi nu are nici o nişă pe care să exceleze, nu există vreun român care să fi inventat iPhoneul sau Facebookul, marile companii profitabile (Dacia, Petrom, Sidex şi cam oricare alta) nu îmbogăţesc vreun cetăţean român, sistemul bancar are aproape în întregime acţionari străini.

Întrebarea îşi are rădăcinile în perioada anilor 90. Imediat după Revoluţie, în timp ce marea majoritate a românilor îşi încerca norocul cu câte un „butic”, o mână de ”băieţi deştepţi”, care în cea mai mare măsură au avut legături directe şi nemijlocite cu vechiul sistem, au încercat să profite de know-how-ul dobândit în virtutea funcţiilor avute pentru a importa modele de bune practici în afaceri din occident. Perfect lăudabil! Singura problemă era lipsa capitalului necesar oricărei afaceri mari. Avantajul competitiv al „noilor investitori” era tocmai legătura cu vechiul sistem şi astfel legătura cu noua administraţie ”democrată” instalată în 1990. Idei existau, premise existau, know-how exista, iniţiativă exista doar că lipseau banii.

Nimeni nu o să ne spună cel puţin în următorii 25 de ani adevărul despre momentele din decembrie 89. Dacă noua administraţie a primit un mandat extern, dacă a primit o fracţie de mandat şi a avut o plajă de libertate sau dacă a acţionat chiar fără nici o idee despre ce ar fi trebuit să facă. Cert e că ”băieţii deştepţi” erau prea mici în ecuaţia de atunci pentru a fi influenţat în vreun fel lucrurile în timpul Revoluţiei.

După liniştirea apelor, ”biznismenii” au identificat primele ţinte: platformele industriale aflate în proprietatea statului. Adică în proprietatea noastră a tuturor deci, în acelaşi timp, a nimănui. Şi folosindu-se de relaţiile din noul sistem au creat cadrul legal pentru ce urma să fie ”Marea Privatizare”. În 10 ani au ”cumpărat” cam tot ce însemna companie mică şi mijlocie pe piaţa românească.

Odată ajunsi ”industriaşi”, băieţii noştri au început să realizeze că J.R. din Dallas, între filmări, mai şi muncea. Şi pentru a conduce un imperiu e nevoie de ani buni de muncă şi construcţie. Au început să înţeleagă că know-howul lor se limita la poza de marketing a companiilor străine şi nu prea aveau habar ce înseamnă să conduci un business. Dar, erau toţi, apropritari. Şi atunci au început să vândă. Cum nu aveau un business de vândut, în mare parte au început să vândă, fizic, ”companiile”. La fier vechi. Şi astfel au acumulat primul capital... sănătos.

Suntem în anii 2000. Faţă de 1990 acum, în continuare, idei existau, premise existau, apăruse capitalul dar se cam ofilise know-howul. Relaţiile cu mediul politic, însămânţate la Revoluţie acum deja erau la maturitate, băieţii noştri deştepţi începeau să înlocuiască feţele comuniştilor buhăiţi cu tineri crescuţi într-un mediu sănătos, în mare parte ”buticari” de succes. Şi începeau să accepte că nu sunt făcuţi pentru afaceri, nu prea au habar cum să construiască o companie sănătoasă. Dar în acelaşi timp deţineau cea mai mare parte a capitalului românesc privat şi controlau 99% din Parlament şi Guvern. ”Industriaşilor” li s-au alăturat între timp şi ”bancherii”. Cei care au găurit la propriu aproape toate bancile româneşti post-decembriste. Statul deja se ”curăţase” de ceea ce politicienii vremii numeau active toxice şi începea încet încet să îşi revină, se dezmorţea din tranziţia macabră. Apăruseră, firav totuşi, investitori străini, nu cu mult mai puternici decât ”buticarii” noştri dar care, adunaţi, ajutau economia să mai respire puţin, puţin sau măcar din când în când.

Băieţii noştri deştepţi au început să simtă miros de schimbare au înţeles că pentru a putea face afaceri serioase e nevoie de competitivitate, atribut care nu avea nimic în comun cu aproape niciuna din afacerile lor şi atunci au identificat repede un partener de afaceri ideal: impotent, inert, darnic, fraier şi prietenos în acelaşi timp – statul, acelaşi stat pe care îl scăpaseră în ultimii 10 ani de ”povara” activelor toxice...

Eram în perioada negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Pentru mulţi asta era o lovitură aproape fatală, urma să schimbe complet paradigma în care s-au format ca oameni de afaceri. Şi atunci, ”mediul de afaceri” s-a reorientat rapid şi s-a împărţit în două categorii: o parte a celor care se declarau învinşi de sistem şi se chinuia să mai acumuleze sălbatic (a se citi ”să fure”) cât mai apucă până la momentul aderării la UE (bună parte a Guvernului Năstase şi apropiaţii lor) şi cealaltă parte a celor mai tineri care înţelegeau mecanismele de funcţionare ale Uniunii (a se citi Legea achiziţiilor publice) şi care s-au apucat să îşi perfecţioneze mijloacele de lucru în aşa fel încât să poată prospera în continuare şi sub noile standarde (bună parte a Guvernelor de după 2004 şi apropiaţii lor). Aceştia din urmă vor constitui al doilea val de ”băieţi deştepţi”. O constantă a vremurilor a fost controlul ”mediului de afaceri” asupra a 99% din Parlament şi Guvern.

Momentul alegerilor din 2004 va rămâne unul de referinţă pentru România. Au fost primele alegeri în care ”mediul de afaceri” a început să parieze pe ambele opţiuni potenţiale ale românilor, a fost momentul în care sponsorii electorali sprijineau, în acelaşi timp, atât campania electorală a lui Adrian Năstase cât şi pe cea a lui Traian Băsescu. Mai mult, pentru că era prima oară când taberele politice tindeau să se polarizeze real, băieţii noştri deştepţi au avut grijă să îşi trimită emisari chiar în interiorul celor două tabere. Astfel că, deşi poate pentru unii surprinzătoare în sine, alegerea lui Traian Băsescu în 2004 nu a prins aproape pe nimeni în off-side.

În această epocă noii băieţi deştepţi aveau deja gulere albe curate, erau deja oameni cu pretenţii iar partenerul lor fidel, statul, deja începea să fie tot mai gras şi mai bine hrănit. Odată cu apariţia noii surse de finanţare, fondurile europene în complexitatea lor (fonduri pre-aderare, fonduri pentru pregătirea tehnică a aderării, fonduri structurale etc.) au început încet, încet să apară şi o brumă de investiţii străine, totuşi însă, nu cu mult mai serioşi decât buticarii anilor 90.  

Aşa cum înţeleseseră deja vechii ”industriaşi” nici noua clasă de ”biznismeni” nu emitea pretenţii deosebite asupra companiilor complexe precum Dacia, Petrom, Sidex sau altele unde o dată cumpărate le-ar fi fost greu să le vândă la kilogram (fier vechi) sau să le conducă spre profit. Şi atunci, au acceptat tacit înstrăinarea lor în nişte circumstanţe de-a dreptul oculte, mulţumindu-se să mai prindă măcar câte o firimitură de pâine printr-un contract de consultanţă sau vreo furnizare de servicii de la noul stăpân. Dar asta e o altă poveste.

Tot în această epocă a apărut şi o nouă categorie prolifică de „biznismeni” – a celor care nu se mulţumeau doar cu câte un contract ”decent” ci inventau din neant sisteme inovatoare de căpuşare a statului: băieţii deştepţi din energie (ramificaţi în vreo 5-6 subcategorii), cei din zona retrocedărilor, cei din zona transporturilor feroviare, cei din zona fondurilor europene (ramificaţi şi ei în vreo 7-8 subcategorii), băieţi care efectiv reuşeau să scoată bani din piatră seacă. Din nişte ”nişe” din care în nicio ţară civilizată nu s-ar putea câştiga bani cinstit.

Pentru că deja vremurile se schimbau într-un ritm tot mai alert iar oamenii încet, încet începeau să trăiască ”experienţe” occidentale (mergând să muncească în străinătate, având rude în străinătate sau pur şi simplu navigând pe internet) ”deştepţii” noştri trebuiau cumva să direcţioneze atenţia publică pentru că riscau să se trezească cu toate reflectoarele asupra activităţii lor. Profitând de controlul aproape în întregime asupra clasei politice au inventat platformele media pe care au construit la început ziare puternice iar mai apoi televiziuni aşa zis de ştiri. Televiziuni denumite ”de ştiri” dar la care sunt ”relatate” aproape în integralitate informaţii politice şi promovate dezbateri sterile între aceaşi oameni (descendenţii buticarilor de succes ai anilor 90) şi care în cele mai multe cazuri, in timpul liber, sunt parteneri de ”business”. Ca o observaţie, astăzi în Statele Unite există  10 posturi naţionale de ştiri la o populaţie de peste 320 de milioane de locuitori iar în România la sub 20 de milioane avem 9 posturi care se revendică a fi de ştiri.

Băieţii noştri deştepţi erau din ce în ce mai buni, au început să se preocupe şi de educaţia socială a semenilor începând să investească în PR, în proiecte media, aducând societatea în zilele noastre la un nivel de dependenţă de circ public cu reflectoarele puse exclusiv pe politică. Au profitat din plin de personalitatea războinică a lui Traian Băsescu pentru a se asigura că întotdeauna acesta va avea un adversar cu care să intre în ring indiferent de vremuri. În repetate rânduri scandalul public a ajuns până la marginea violenţei, societatea a trăit şi trăieşte şi astăzi cu patimă războaiele vulcanice dintre Traian Băsescu şi, pe rând, Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Sorin Ovidiu Vântu, Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Victor Ponta în primul plan dar şi alţii în plan secund precum Viorel Hrebenciuc, Crin Antonescu, Vasile Blaga şi alţii asemenea.

În tot acest răstimp, oamenii noştri de afaceri, perfecţionaţi precum spuneam în înţelegerea noii ordini sociale impuse de Uniune, îşi dezvoltau adevărate reţele de crimă organizată care se hrăneau din banii publici, bani care începeau să fie din ce în ce mai mulţi. Printre aceştia, puţini totuşi, erau şi supravieţuitori ai ”primului val” care privatizaseră câte o companie de stat pe care nu o puteau scoate din declin. Iar toţi şi îşi foloseau ”subordonaţii” politici pentru a-şi ”optimiza” afacerile. Şi asta se concretiza ori prin Legi date cu dedicaţie pentru câte o singură persoană  ori prin intervenţii la nivelul primăriilor, consiliilor judeţene, guvernului pentru contracte sau la nivelul parchetelor pentru imunitate.

Acest sistem s-a perpetuat până în zilele noastre. Dovada o avem în fiecare zi în Breaking Newsurile televiziunilor. Nu vreau să se înţeleagă că aş susţine că nu există în România oameni de afaceri cinstiţi şi corecţi. Există iar eu cunosc astfel de cazuri concrete. Problema e însă că aceştia, în mare parte persoane în jurul vârstei de 40 de ani, de cele mai multe ori nu pot să se dezvolte peste un anumit nivel deoarece în momentul în care ”apar pe radar” sunt luaţi în vizor de ”băieţii deştepţi” care, ca orice sportivi neperformanţi, se tem de concurenţă. Şi încearcă atunci, prin aceleaşi mijloace pe care le-am descris mai sus, să neutralizeze concurenţa ori prin ”omorâre” ori prin atragerea în ”gaşcă”.

Şi totuşi ce e de făcut? Precum spuneam în cuprinsul articolului, România are astăzi instituţii moderne şi eficiente, înfiinţate mai mult din inerţie în principal ca urmare a procesului de integrare în Uniunea Europeană. Ele însă nu funcţionează la parametrii la care au fost proiectate deoarece funcţionarea acestora la depinde direct de funcţionarea statului de drept. Până de curând, noţiunea de ”stat de drept” era o glumă prin mediul politic sau printre băieţii deştepţi. Mulţi nici nu ştiau exact la ce se referă sintagma.

Funcţionarea justiţiei independente dar cu respectarea strictă a limitelor Legii în acelaşi timp, va duce la împământenirea noţiunii de stat de drept. Redefinind paradigma socială dupa aceste principii vom putea spera la ”al treilea val” de oameni de afaceri care de data asta va fi cu noroc. Pentru stat şi pentru societate.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

M Costi
2.02.2015, 09:10:52

Dle avocat R. Prisca cred ca principial aveti o analiza corecta si realista insa aglomerarea de idei abordate face greu de citit si inteles mesajul dvs. ! Daca imi este permis , v-as sugera sa abordati separat cate o problema si care sa faca obiectul unui articol. P.S. V-as sugera de asemenea sa faceti o analiza privind legatura intre jaful din regiile si companiile de stat si puterea politicienilor romani , baroni nationali si locali . Eu cred ca puterea respectivilor 'baroni" se datoreaza in mare parte privilegiilor de a influenta numirile in conducerile respectivelor regii si companii de stat . De aici provine atat coruptia cat si traficul de influenta din Romania , acestea sunt elementele care diferentiaza tara noastra de tarile occidentale .

+3 (3 voturi)
Gheorghe P
2.02.2015, 12:58:28

Am citit cu interes articolul și îl consider important. Mi-ar fi plăcut să citesc și alte articole cu date statistice despre cum se distribuie PIB-ul între mediul de afaceri și restul populației, despre convergența spre parametrii europeni, etc. (citisem zilele trecute că la nivel global 1% din populație, cei mai bogați, dețin 50% din active, pentru România nu am putut găsi astfel de date)

+2 (2 voturi)
Modifică Setările